Articol de GSP - Publicat luni, 26 februarie 2018 15:42
La conferința de presă de prezentare ca antrenor al lui Dinamo, Florin Bratu, 38 de ani, a vorbit despre obiectivele echipei și situația grea în care se regăsește clubul.
Pe un ton foarte hotărât, de om obișnuit cu camerele TV, Florin Bratu a anunțat că le cere jucătorilor să îi spună Mister sau "domnul antrenor".
Florin Bratu a câștigat campionatul cu Dinamo U19 și a fost antrenor la România U18. Deci nu a surprins pe mulți când a anunțat:
"Pot da o față nouă clubului. Mă gândesc să întinerim puțin echipa. Creșterea de jucători tineri este foarte importantă și am curajul să fac și astfel de lucruri. Cred că se pot realiza lucruri interesante cu această echipă.
Am contract un an și jumătate, dar sper la cât mai mult. Sunt la început de drum, mi-am propus lucruri frumoase, însă am nevoie de sprijinul tuturor. Sper să fie și suporterii alături de echipă, mai ales că situația este foarte greu. Cupa României este obiectivul, suntem în sferturi și vrem să mergem până la capăt, dar vrem să fim și cât mai aproape de locul 7 în campionat.
Vreau să cunosc mai bine echipa și lotul de jucători și voi decide dacă schimb sistemul. E posibil să schimb și căpitanul, dar nu asta e foarte important acum. Cel mai bun psiholog de la echipă voi fi eu. Îmi place comunicarea, îmi plac lucrurile transparente. Eu iau toate deciziile, îi pot ajuta din toate punctele de vedere pe jucători", a explicat Florin Bratu.
Prezent la conferință, Dănciulescu a completat: "Eu mereu mă consum mereu pentru echipă. Așa făceam și când eram antrenor. Vreau să văd dorința jucătorilor, fiindcă la ultimul meci am văzut o atitudine pe care sper să nu o mai întâlnesc vreodată aici. Sper să avem un drum al nostru odată cu sosirea lui Florin, să nu ne mai abatem odată la două zile. Florin poate face lucruri frumoase pentru echipă".
Care ar fi numele noi
Dinamo a fost campioană la juniori sub 19 ani, în sezonul trecut, dar din acea echipă, niciun fotbalist nu a devenit titular în echipa roș-albă. Acum, mai mulți dintre jucătorii au șansa să joace în Liga 1, fără presiunea rezultatelor.
Vlad Muțiu, Alin Dudea, Ricardo Grigore, Liviu Gheorghe, Ion Gheorghe, Robert Moldoveanu sunt în lotul lui Dinamo, dar nu au avut prea multe șanse de a juca în acest sezon.
17străini a folosit Dinamo în acest sezon, cei mai mulți din istorie
Luptă cu un record negativ
Practic, echipa lui Negoiță nu poate termina campionatul mai sus de locul 7, ceea ce ar fi a doua cea mai proastă clasare în cei 70 de ani de istorie alb-roșie.
Dinamo a mai fost pe 7 doar de două ori, în 1971-1972 și 2014-2015. Acum 3 ani, Dinamo s-a clasat pe locul 7, în special din cauza instabilității de pe banca tehnică. Au început sezonul cu Flavius Stoican, apoi i-au avut intermediari pe Ionel Dănciulescu și Mihai Teja, pentru a termina cu Mircea Rednic.
Cea mai slabă clasare din istorie a fost locul 8, pe care l-a ocupat în trei rânduri, în sezoanele de debut, 48-49, 50 și 59-60. Cum echipa lui Miriuță poate termina și mai jos de locul 8, am putea înregistra un record negativ ALL TIME pentru alb-roșii.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!