INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BENFICA

Benfica e mereu la tribunal » Directorul juridic e acuzat într-o afacere de corupție! Președintele și vicepreședintele au fost și ei anchetați

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat vineri, 09 martie 2018 09:56

Fotbalul portughez ajunge mereu în fața instanței de judecată în ultima vreme. Mai ales Benfica. Ultimul oficial acuzat este directorul juridic al "vulturilor", Paulo Gonçalves, arestat preventiv într-o afacere de corupție.

Paulo Gonçalves ar fi mituit un informatician al Ministerului Justiției pentru a obține date din dosarele propriului club și din cele în care sunt implicate rivalele Sporting și Porto

Pătrundea în dosare cu parolele procurorilor

Acest scandal a izbucnit după ce poliția judiciară din Lisabona a primit un apel anonim, denunțând gruparea alb-roșie, ce ar fi avut acces la propriile dosare și la cele în care sunt implicate rivalele Sporting și FC Porto. În scurt timp, a fost reținut Paulo Gonçalves.

El ar fi mituit un informatician al Ministerului Justiției pentru a deschide calea clubului spre secretele investigațiilor. În schimbul mai multor avantaje, omul de la IT folosea parolele unor magistrați, vedea dosarele și îi transmitea toate informațiile lui Gonçalves. Ultimul e acuzat de corupție activă și pasivă, violarea secretului instrucției penale și fraudă informatică.

Inculpați pentru trafic de influență

Directorul juridic nu este la prima anchetă îndreptată împotriva lui. La mijlocul lui octombrie, acesta a fost investigat în "afacerea e-mail-urilor", legată de existența unui sistem de corupere a arbitrilor, ce favorizau echipa lusitană.

La sfârșitul lunii ianuarie, cei mai importanți doi lideri ai Benficăi au fost chemați la tribunal. Președintele Luis Filipe Vieira și "vicele" Fernando Tavares, inculpați pentru trafic de influență. Ținta lor: un judecător al Curții de Apel. 

Porto, acuzat de blat

Nici FC Porto nu scapă de procurorii anticorupție. Clubul alb-albastru este acuzat de trucarea unui meci în acest început de an. Pe 15 februarie, jocul disputat pe terenul lui Estoril a fost întrerupt din rațiuni de securitate la pauză, când gazdele conduceau cu 1-0. A doua repriză s-a derulat șase zile mai târziu, Porto marcând trei goluri în 14 minute (53-67) și câștigând cu 3-1.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează