Articol de GSP - Publicat sambata, 14 aprilie 2018 10:58
Gică Popescu a vorbit despre jucătorii transferați de Viitorul la FCSB (Romario Benzar, Dragoș Nedelcu, Florinel Coman și Florin Tănase) și despre motivele pentru care aceștia nu dau cel mai bun randament la formația roș-albastră.
"Ei sunt jucători tineri și trebuie să joace constant. Dar ei evoluează două meciuri și după aceea sunt scoși. De ce joacă la Hagi și atunci când pleacă nu mai joacă bine? Nu e o critică, dar poate e vorba de modul de antrenament.
Eu știu cum antrenează Hagi. Sunt antrenamente foarte, foarte bune și intense. Nu este ușor la Viitorul pentru jucătorii care vin de la alte echipe din Liga 1. Unora le trebuie și 6 luni pentru a se acomoda.
Poate că jucătorii nu au asimilat modul de antrenamente de la Steaua. Ceva se întâmplă de au oscilații. Eu cred că motivul e că nu evoluează constant", a spus Gică Popescu la Pro X.