SPORTURI  »  AUTO  »  DRIFT

Surpriză imensă în startul Campionatului Național de Drift. La numai 22 de ani, a uimit audiența și i-a învins pe campionii Europei Centrale!

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 aprilie 2018 20:49

Pilotul bucureștean Iulian Jumuga s-a impus în European Battle, prima etapă a Campionatului Național de Drift, care s-a desfășurat pe circuitul din Mariapocs și la care au participat 72 de piloți din 8 țări, informează Romanian Drift Community.

În fața unor concurenți cu mașini mult mai puternice și cu experiență în campionatele continentale, Iulian, la numai 22 de ani, a reușit marea surpriză a evenimentului unde au fost prezenți peste 7.000 de spectatori. Locul 10 în calificări, acesta, la bordul unui BMW e36 de 555 de cai putere, a trecut pe rând de Miklos Laszlo, Alexandru Podar, Călin Ciortan, Sorin Ene și Csaba Vigh în marea finală.

"Sunt foarte fericit, e cea mai frumoasă etapă din cariera mea. Am venit aici să mă distrez, nu am avut ca obiectiv să câștig și poate că în felul ăsta nu am avut nicio presiune știind că voi întâlni numai campioni în fiecare battle", a declarat Jumuga imediat după ceremonia de premiere.

La etapa de la Mariapocs, organizată în parteneriat de Romanian Drift Community cu omologii din Ungaria, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, au fost prezenți la start piloți din România, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Cehia, Polonia, Croația și Serbia.

Este al doilea an în care un astfel de eveniment are loc în parteneriat la Mariapocs. Anul trecut, Rareș Gîrda a fost pe locul secund, fiind singurul român care a terminat în Top 8. „Ne bucurăm de acest rezultat și asta ne dă încredere că driftul din România este pe drumul cel bun și crește din punct de vedere valoric prin faptul că avem parte de o concurență acerbă. Parteneriatul cu partea ungară va continua, iar la etapa de pe Transalpina vor veni o bună parte dintre străinii care au fost astăzi aici”, a declarat și Andrei Balica, președintele Romanian Drift Community.

Un alt român care a reușit o performanță notabilă este Sorin Ene, campionul din 2015 reușind să se claseze pe locul 4 după ce în finala mică i-a cedat motorul la primul battle. Al cincilea clasat a fost campionul en-titre Călin Ciortan.

1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Handbal
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează