Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 mai 2018 09:00
Suporterii activi, adică ultrașii, fac echipa să joace cu 8% mai bine, potrivit unui studiu realizat de psihologi sportivi. De când a devenit FCSB în loc de Steaua și a pierdut galeria, clubul lui Becali nu a mai câștigat niciun titlu!
Suporterii fac echipa să joace mai bine. Fără suporteri, Steaua nu a mai câștigat campionatul deloc. Nu sunt doar bănuieli ori concluzii evidente din verdictele justiției și din clasament, impresia e confirmată de un studiu realizat de specialiști.
Existența celui de-al 12-lea jucător, o idee pe care o pomenesc des antrenori și jucători, a fost astfel demonstrată științific. Prestația galeriei crește randamentul jucătorilor cu 8 la sută în timpul unui meci! Nu e vorba doar despre prezența oamenilor în tribune, ci de o susținere clară, cu scandări, cu bannere, cu fulare și cu alte materiale pe care fotbaliștii le observă în jurul lor și simt că beneficiază de un suport.
Spectatorii plătesc bilete, ultrașii câștigă meciuri
Studiul realizat de psihologi sportivi la cererea Mastercard a remarcat că "psihicul jucătorilor este influențat pozitiv, iar performanța lor crește cu până la 8 la sută atunci când văd și aud susținerea frecventă din partea mulțimii".
Ce legătură are asta cu FCSB? Echipa lui Becali a avut în sezonul pe care l-a încheiat recent cea mai mare medie de spectatori din ultimii ani, 9.853 de oameni la fiecare meci. Dar a fost vorba despre simpatizanți ai roș-albaștrilor, persoane care au ales să meargă pe stadion pentru a urmări partidele, nu despre fani de galerie.
Ultrașii cei mai fideli au abandonat clubul din momentul în care s-a transformat din Steaua în FCSB, o schimbare forțată de verdictele instanțelor. În decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că Becali nu are drepturi asupra mărcii, o decizie care a condus la redenumirea clubului și i-a speriat pe suporterii de peluză. Unii dintre ei au mers la CSA Steaua, formația nou-înființată de Armată în Liga a 4-a, alții au încetat să mai facă parte din vreo galerie, dezamăgiți că tot nu se știe clar care mai e Steaua lor.
Mai rău și în Liga 1, și în Europa
Din clipa în care a devenit FCSB, echipa nu a mai câștigat niciun titlu. 2015-2016 a fost primul sezon pe care formația lui Becali l-a pornit cu numele ciudat.
ampionatul a fost câștigat de Astra. În sezonul următor, FCSB a fost învinsă de Viitorul. Iar acum a bătut-o CFR Cluj. În precedentele trei stagiuni dinaintea pierderii mărcii, roș-albaștrii câștigaseră de fiecare dată competiția, de două ori cu Reghecampf antrenor și o dată cu Gâlcă. În același interval de timp, bifaseră "optimi" Europa League și participare în grupele Champions. De atunci nu au mai repetat nici performanțele din Europa.
Câți spectatori a avut FCSB în ultimele sezoane:
Ediția | Media |
2013-2014 | 9.241 |
2014-2015 | 7.780 |
2015-2016 | 9.167 |
2016-2017 | 9.328 |
2017-2018 | 9.853 |
MM s-a resemnat
Pierderea suporterilor de peluză a fost acceptată ca o consecință a unui fenomen existent la nivel global, nu într-o legătură cu pierderea mărcii, deși migrația fanilor a coincis cu eșecurile avocaților lui Becali. Mihai Stoica e de părere că dispariția fanilor gălăgioși și activi era inevitabilă. "Fenomenul ultra nu prea mai există în Europa, iar în România nici atât, cu excepția suporterilor lui Dinamo", a explicat MM anul trecut, într-o declarație pentru TV Digi Sport. "Câinii" n-au avut nici ei des parte de o susținere puternică, suporterii lor s-au mobilizat mai ales la derby-urile cu FCSB. Când, e adevărat, echipa s-a descurcat peste media evoluțiilor ei din campionat.
"Fiți gălăgioși! Susținerea vocală poate ambiționa echipa preferată să își dea silința și îi ajută pe jucători să treacă peste oboseală. Cântați frecvent, așa veți crea o atmosferă pe care fotbaliștii o apreciază!"
Bradley Busch, psiholog sportiv, autorul studiului
Gigi a simțit diferența
Becali o consideră pe CSA rivala principală în acest moment, echipa care i-a luat marca Steaua, și speră că "militarii" nu vor promova din Liga a 4-a. În derby-ul din "D", Gigi a ținut cu Academia Rapid, dar a recunoscut după joc că a fost impresionat de atmosferă și de prestația ultrașilor care l-au abandonat pe el pentru Armată: "Cu o asemenea galerie, aș bate-o pe CFR de la vestiare, n-ar mai avea nicio șansă Dan Petrescu!". CSA n-a bătut-o pe Rapid, a pierdut cu 1-3, dar vișiniii au ocupat și ei o jumătate din stadion.