Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 11 iunie 2018 11:12
Heimir Hallgrímsson, antrenorul-dentist al Islandei, a pus valiza în care se afla computerul într-un alt autocar decât acela care urma să transporte echipa la aeroport.
Delegația Islandei la Mondialul 2018 a plecat spre Rusia cu mai bine de-o oră întârziere. Vinovat, chiar selecționerul Heimir Hallgrimson! La plecarea de la hotel, neatent, antrenorul care are și pregătire de medic stomatolog și-a "aruncat" valiza în burta altui autocar decât acela care a transportat echipa națională la aeroportul din Reykjavík. Poate că n-ar fi fost o pierdere atât de mare, dar în ea avea laptopul cu toată munca lui de 20 de ani: diverse scheme tactice, multe concepute chiar pentru turneul final din Rusia, date despre advesarii din grupă, diverse alte notițe și prezentări.
Hallgrimson și-a dat seama de eroarea comisă abia la aeroport. Noroc că celălalt autocar, care se îndrepta spre Stykkishólmur, un sat de pescari din vestul Islandei, încă nu părăsise capitala. Și-au reușit să-l oprească undeva la periferie, cu ajutorul poliției, și să recupereze valiza. "Sper să fie singura noastră greșeală la acest turneu final", a făcut haz de necaz secundul Helgi Kolvidsson. Iar selecționerul, care le-a oferit câte-o cafea tuturor, ca să fie iertat, a comentat: "E frumos să începi această aventură așa...Sunt sigur că staff-ul meu o să mă facă să plătesc pentru asta în următoarele zile".
7ani sunt de când Heimir Hallgrimson e la naționala Islandei. Mai întâi ca asistent (2011-2013), apoi co-selecționer (2013-2016), iar din 2016 selecționer unic
Islanda face parte din grupa D, cea mai dificilă a Mondialului din Rusia, alături de Argentina, Croația și Nigeria. Vezi toate grupele AICI!
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!