FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - FC BOTOȘANI 2-2

U CRAIOVA - FC BOTOȘANI 2-2 // FOTO Clonați-l pe Mitriță! "Dubla" vedetei Craiovei nu a fost de-ajuns, iar oltenii rămân fără victorie în noul sezon » Egal spectaculos cu FC Botoșani

FOTO: Facebook Universitatea Craiova +8   FOTO
FOTO: Facebook Universitatea Craiova

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 august 2018 23:02

U Craiova rămâne fără victorie și după etapa a treia. Oltenii au remizat pe teren propriu cu FC Botoșani, 2-2, iar criza echipei lui Mangia devine din ce în ce mai îngrijorătoare pentru fanii alb-albaștrilor.

Mitriță a strălucit în prima repriză, a reușit o "dublă", dar moldovenii au făcut un meci solid și au blocat primul succes al Craiovei.

Oltenii au avut un început horror de meci și au primit gol după doar 11 minute. Golofca l-a găsit excelent pe Lorand Fulop, iar acesta a înscris din doi metri.

Cine putea să-i salveze pe olteni dacă nu Mitriță? Cel mai valoros jucător al Craiovei a întors soarta primei reprize în doar 15 minute. Mai întâi, a executat imaculat penalty-ul obținut de puștiul Mihăilă în minutul 21, iar 14 minute mai târziu a înscris în poarta goală, după ce l-a driblat pe goalkeeper-ul moldovenilor.

Cu "dubla" din meciul de azi, Mitriță a ajuns la 20 de goluri în 84 de meciuri all-time în Liga 1.

Craiova a fost pedepsită însă după pauză, când Miron a înscris cu capul, după o centare perfectă venită din corner.

2-2, iar "Oblemenco" a început să clocotească. Ba chiar a fost la un pas să erupă în minutul 65. Golofca l-a servit excelent pe nou-intratul Ongenda, francezul și-a adus aminte că a făcut câteva dușuri în vestiarul lui PSG, a făcut un stop de mare efect, dar șutul său din câțiva metri s-a dus în bară. În prealabil, Pigliacelli respinsese șutul din unghi al lui Golofca.

Tot Botoșani a fost mai periculoasă în final de meci, dar Mihai Roman II și-a bătut joc de o ocazie mare în minutul 80. Jucătorul care aparține de Craiova a scăpat singur, dar a finalizat modest și a fost blocat de Pigliacelli.

S-a terminat 2-2, iar coșmarul Craiovei din noul sezon continuă. Devis Mangia tremură pentru postul său, iar meciul cu Leipzig de joi îi găsește pe olteni într-o postură destul de nefericită.

Craiova părăsește deocamdată ultimul loc, o consolare insignifiantă având în vedere că echipa lui Mangia nu reușește să câștige în noul sezon.

De partea cealaltă, moldovenii lui Enache acumulează 5 puncte și se află pe primul loc în Liga 1, jocul îndreptățindu-i să spere că pot produce surprize mari în acest campionat.

U Craiova - FC Botoșani 2-2
Au marcat: Mitriță '21 p., '35 / L. Fulop '11, Miron '54

Echipele de start:

U Craiova: Pigliacelli - R. Popa, Gardoş, T. Ferreira - Borţa, Mateiu, Cicâldău, Bancu - Mihăilă, Mitriţă, Burlacu
Rezerve:
Popescu, Kelici, Markovici, Briceag, Glavina, Şerban, Donkor
Antrenor:
Devis Mangia

FC Botoșani: Pap - Dumitraș, Miron, Burcă, Soiledis - J. Rodriguez, Oaidă - M. Roman I, L. Fulop, Golofca - M. Roman II
Rezerve:
Fraisl, Patache, Chitoșcă, Papa, Chindriș, Ongenda, Brekalo
Antrenor:
Costel Enache

Mangia a surprins în echipa de start, alegând să titularizeze 2 jucători extrem de tineri: Florin Borța, 19 ani, și Valentin Mihăilă, 18 ani.  Din prima echipă a dispărut Dominik Glavina, doar rezervă astăzi. În plus, pe bancă s-a aflat și nou-venitul Isaac Donkor, trimis pe teren în repriza secundă. 

Arbitru: Andrei Chivulete (București) A1: Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin), A2: Laszlo-Imri Bucsi (Sfântu Gheorghe), Observator: George Ionescu (București)
Stadion: "Ion Oblemenco"

Programul etapei a 3-a:

Azi
U Craiova - FC Botoșani 1-0
Sâmbătă
18:00 Astra  - Sepsi
21:00 CFR Cluj - Concordia Chiajna
Duminică
18:00, Hermannstadt - Dunărea Călărași
21:00, FCSB - Poli Iași
Luni
18:00 Viitorul - FC Voluntari
21:00 Gaz Metan - Dinamo București

Clasament Liga 1: 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (144)
suporterucv
suporterucv  •  04 August 2018, 12:29
Postat de dansy pe 04 August 2018, 09:44

Prea repede te vezi in play-out! Tu esti suporter sau carpa?

Tocmai amice, ca sunt SUPORTER ADEVARAT si merg pe stadion sa-mi sustin echipa, meci de meci, INDIFERENT DE LOCUL SI LIGA IN CARE JOACA !!! Asta era de fapt mesajul pe care voiam sa-l transmit !!! Pentru cine poate sa priceapa evident .

dansy
dansy  •  04 August 2018, 09:48
Postat de xnread pe 03 August 2018, 23:49

Nu e vorba de limbaj intolerant domnilor moderatori, ci de unul glumeț, iar originea cuvintelor le puteți găsi în dicționar. Scuze pentru deranj.:)

Astia sunt la fel de prosti ca cei care ne conduc azi tara.Habar nu au de sensurile cuvintelor.Stiu doar sensurile obscene.Nici ei nu stiu *** este *** care inseamna GURA.Sa se mai uite prin DEX daca stiu ce e ala.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dansy
dansy  •  04 August 2018, 09:44
Postat de suporterucv pe 04 August 2018, 01:41

Felicitari Botosani, au jucat foarte bine !! Craiova are multe probleme de rezolvat. Viitorul suna greu pt noi, dar sa speram ca se vor gasi solutiile cele mai bune. Daca nu ...asta-i viata. Se joaca fotbal si in play-out. No prb

Prea repede te vezi in play-out! Tu esti suporter sau carpa?

Vezi toate comentariile (144)
Comentează