Articol de GSP - Publicat vineri, 31 august 2018 08:39
Caroline Wozniacki (2 WTA) nu a profitat de eliminarea Simonei Halep și a ratat șansa de a se apropia de liderul mondial în clasament. La fel ca anul trecut, daneza a fost eliminată în turul secund de la US Open. Wozniacki a pierdut în această dimineață în fața Lesiei Tsurenko (36 WTA), scor 4-6, 2-6, după o oră și 43 de minute de joc.
În ciuda unui început bun de meci, în care a condus cu 3-1, Wozniacki a cedat treptat inițiativa. Defensiva nu i-a mai funcționat ca în vremurile bune, iar Tsurenko a făcut ce a vrut pe teren. Ucraineanca s-a impus în primul set cu 6-4, singura manșă echilibrată a partidei.
Setul secund a fost la discreția lui Tsurenko, care a făcut două break-uri și s-a impus cu 6-2, calificându-se în turul III, acolo unde va juca împotriva Katerinei Siniakova (54 WTA).
Daneza continuă astfel forma slabă din ultimele luni. Chinuită și de unele accidentări, Wozniacki e de nerecunoscut în ultima perioadă. Are 4 înfrângeri în ultimele 6 meciuri și nu a mai legat două victorii la rând din iulie, când câștiga turneul pe iarbă de la Eastbourne.
CALCULE
Simona Halep ar fi rămas pe primul loc indiferent de rezultatul lui Wozniacki de la US Open, dar eliminarea danezei presupune că diferența dintre cele două, de 2.300 de puncte, va rămâne intactă.
Poziția de lider se va juca în sezonul de hard asiatic. Primul hop important este turneul Premier 5 de la Wuhan, 23-29 septembrie, acolo unde atât Halep, cât și Wozniacki au confirmat prezența. Ambele au pierdut anul trecut în turul secund.
Cel mai mare obastacol este turneul Premier Mandatory de la Beijing, unde Halep are de apărat 650 de puncte, după finala de anul trecut. Wozniacki a fost eliminată în turul 3 și are doar 120 de puncte pe care trebuie să le protejeze