SPORTURI  »  TENIS  »  BEIJING WTA

SIMONA HALEP A ABANDONAT ÎN CHINA // Ilie Năstase se contrazice: "Sponsorii au obligat-o să joace"

Articol de GSP - Publicat duminica, 30 septembrie 2018 17:31

Ilie Năstase (72 de ani) a vorbit despre retragerea Simonei Halep de la turneul din Beijing, din cauza durerilor la spate, și i-a oferit liderului mondial un sfat important.

  • Simona Halep, locul 1 WTA, a abandonat în turul I al turneului de la Beijing, în meciul cu tunisianca Ons Jabeur, locul 113. Halep s-a retras după primul set, pierdut categoric, 1-6. Este al treilea turneu consecutiv în decurs de o lună când ea nu trece de primul meci. 

"Durerile alea sunt mai vechi şi probabil că acum au devenit insuportabile. Mai bine că s-a retras decât să se întâmple altceva. Sfatul meu pentru ea ar fi să nu mai joace până nu se face bine! Mai bine stă şi se recuperează şi apoi joacă iar decât să evolueze cu dureri.

Repet, cel mai bine e să facă pauză totală, cât zice medicul, şi să o ia de la început apoi. Chiar dacă stă două luni şi îi va fi foarte greu. Revine, fără dureri, şi poate să dea totul. Şi eu am avut probleme la picioare şi până nu mi-am odihnit organismul nu m-am refăcut", a declarat Năstase pentru Fanatik.

Năstase 1: "Probabil e obligată să joace pentru bani"

Fostul mare jucător de tenis consideră că Simona și-ar dori să ia o pauză, dar crede că ea e presată de sponsori să intre pe teren. 

"A acceptat prea multe turnee. Dacă ar fi fost sută la sută după ea, nu ar fi mers, sunt convins! Probabil însă că are contracte semnate de acum patru, cinci luni şi trebuie să le respecte. Atunci nu avea probleme şi normal că sponsorii fac presiuni. Organizatorii de acolo ar fi vrut probabil să joace şi aşa, accidentată, cât mai mult, au făcut reclamă cu ea în turneu. Sunt multe la mijloc", a adăugat Năstase.

Năstase 2: "Joacă doar pentru a învinge"

Năstase s-a contrazis singur apoi, când a vorbit despre cei care o critică pe Halep după fiecare meci pierdut. După ce mai devreme precizase că Simona n-ar fi intrat azi dacă nu era presată de sponsori, "Nasty" a încheiat afirmând că pentru Halep contează numai victoria: 

"E normal ce a făcut Halep. La ea nu se mai pune problema de bani, să intre pe teren pentru a încasa nu ştiu ce sume… Dă-i naibii de bani, că ea are acum destui cât să nu le mai ducă grija! Ea a intrat ca să câştige, să vadă dacă poate juca, dacă poate lovi. Când eşti numărul 1, vrei să câştigi tot".

Citește și: Prețul umilinței » Suma COLOSALĂ pentru care Simona Halep s-a făcut de râs în China

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
Stranieri
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (6)
344018929370831
Adrian Nistor  •  01 Octombrie 2018, 09:26
Postat de bazinga pe 30 Septembrie 2018, 19:27

Cum sa piarda Miss Cogealac milioanele de la fraieri,tocmai acum cand e pe val!Mai bine isi nenoroceste sanatatea pe viata,doar contul din banca sa creasca...Doamne,cat e de nehalita de bani.....Trebuia sa se opereze mai de mult timp....acum poate primeste un verdict medical de genul...''Daca nu te operezi risti sa paralizezi''!Se va opri atunci in minutul 1!Aici are dreptate Nastase....

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

merace
merace  •  30 Septembrie 2018, 21:39
Postat de Alexandru Chis pe 30 Septembrie 2018, 19:18

Nu sponsorii, Nasty, ci banii! Milionul de dolari primit ca bonus de participare la cinci turnee Premier a facut-o pe Simona sa mimeze prezenta la ultimele trei turnee. Cumva tot sponsorii au obligat-o sa ceara un wild-card la turneul din Rusia?

Cu singura ca nimeni nu ar face asa ceva pentru un milion de dolari... Nici macar cei care n-au avut vreodata ocazia! :D hahaha

951551258348277
Constantin Dejanovici  •  30 Septembrie 2018, 20:37

"Se contrazice singur" - verbul e la diateza reflexivă, deci săraca limbă română pierde din nou în primul tur în faţa vajnicilor noştri "jurnalişti". Mai încercaţi, poate vă iese în engleză ceva de genul "to suicide oneself".

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close