Articol de GSP - Publicat vineri, 16 noiembrie 2018 10:49
Marin Barbu (60 de ani) a fost azi invitatul lui Costin Ștucan la GSP Live. Fost antrenor și la Ceahlăul, tehnicianul a vorbit despre modul în care se aranjau partidele în trecut și a numit un meci trucat.
"Nu am fost implicat în meciuri trucate ca antrenor. Prin adiacenți e posibil, dar eu aveam gura mai mare și poate nu a fost încredere mare în mine. Am simțit la unele meciuri că e ceva necurat.
Când a fost problema cu Dragomir și Pinalti, eu eram în Golf. Cert e că nevasta mea a stat cu ei la masă. Nea Mitică Dragomir chiar a vrut să o cheme să fie martor la televizor.
«Am auzit că vorbeau ceva, dar nu am înțeles exact că vinde meciul», mi-a spus ea. Așa că i-am zis lui Dragomir: «Unde să o duc eu pe nevastă-mea la emisiune? Nu a auzit de niciun blat». Din momentul ăla s-a cam supărat Dragomir pe mine", a declarat Barbu la GSP Live.
"Acum sunt începători. Dacă ești băiat deștept, faci altfel. Dau numai lecții plătite. Dați-mi bani înainte și vă spun. E secret, dau doar lecții plătite. Hai bine, uite o idee. Aș lua arbitrii. Banul e ochiul dracului""Magiun" Barbu
MECIUL LA CARE SE REFERĂ BARBU
Meciul la care se referă Marin Barbu s-a jucat pe 23 martie 2002, în etapa a 18-a din Divizia A. Ceahlăul a învins Sportul cu 2-1 printr-un gol marcat din lovitură de la 11 metri, transformată de Tibi Șerban în prelungiri.
Arbitrul partidei - despre care Barbu spune că a simțit că a tras pentru echipa sa - a fost controversatul Sorin Corpodean. În 2015, fostul arbitru FIFA a fost condamnat la 4 ani cu suspendare în dosarul "Mită pentru arbitri", fiindu-i confiscată și suma de 15.000 de dolari.
Cronica partidei din Gazetă:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”