SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL/LIGA CAMPIONILOR

Wacker Thun - Dinamo 29-33 // Reacții entuziasmante: "E mai mult decât ne-am fi așteptat!" » Ce urmează pentru Dinamo în Liga Campionilor

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 noiembrie 2018 10:19

Dinamoviștii au trăit clipe frumoase în ultimul meci al grupei D cu Wacker Thun, unul care le-a adus calificarea în play-off-ul pentru optimi de finală

Campioana României s-a impus joi seară în fața celor de la Wacker Thun cu 33-29 și a pecetluit astfel ieșirea din grupe, performanță pe care nicio echipă masculină din România nu a mai reușit-o în actualul format al Ligii Campionilor.

"Wacker a dat totul, chiar dacă pentru ei acest meci nu mai conta. A fost o partidă dificilă pentru noi şi suntem extrem de fericiți că suntem pe primul loc în grupă. E mai mult decât ne-am fi așteptat!", a spus extrema dreapta Răzvan Gavriloaia pentru eurohandball.com.

Antrenorul Constantin Ștefan a vorbit despre o componentă importantă a succesului de joi seară. "Ne-am dorit să ne calificăm în următoarea fază și am reușit acest lucru. Fanii, care au călătorit cu noi, ne-au ajutat foarte mult să obținem victoria în meciul cu elvețienii", a subliniat el.

Adversarii s-au înclinat și la declarații în fața echipei din România. "A fost un meci strâns pe care l-am pierdut, ca de obicei. N-am fost suficient de buni. Îi felicit pe cei de la Dinamo și le doresc să ajungă cât mai departe în această competiție", a spus Martin Rubin, antrenorul celor de la Wacker Thun. 

Adversara lui Dinamo va veni din grupa C, acolo unde înainte de ultima etapă trei echipe au șanse la calificare: Silkeborg, Sporting și Tatran Presov.

Depind de ultimul meci

Locul de pe care va merge mai departe campioana României depinde de rezultatul din meciul Elverum-Ademar, care se joacă sâmbătă.

Dacă norvegienii se impun, atunci Wisla, Dinamo și Elverum vor avea 14 puncte și se va face un clasament în trei, unde polonezii sunt avantajați pentru că au trei victorii și o înfrângere, în timp ce Dinamo are 2 victorii și 2 înfrângeri, iar Elverum 1 victorie și 3 înfrângeri. Astfel că Dinamo va ocupa poziția a doua și se va duela cu ocupanta primului loc.din grupa C.

La egal sau la victoria celor de la Ademar, Dinamo rămâne pe primul loc în grupă pentru că în meciurile directe cu Wisla a obținut un succes cu 24-21 și a fost învinsă cu 28-29. Play-off-ul pentru "optimi" va avea loc la finalul lunii februarie.

Formatul actual al Ligii Campionilor presupune două niveluri valorice. Echipele de top au fost repartizate în grupele A și B, iar cele din eșalonul al doilea în grupele C și D. Formațiile clasate pe primul loc în A și B merg direct în sferturi de finală, iar cele de pe locurile 2-6 în "optimi". În timp ce primele două formații din grupele C și D sunt nevoite să susțină un baraj pentru optimi de finală. 

7victorii a adunat Dinamo în Grupa D, dintre care cinci au fost pe teren propriu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Mesaj politic împotriva statului Kosovo la FCSB - Olympiakos: „Nu vă predați”
Europa League
Mesaj politic împotriva statului Kosovo la FCSB - Olympiakos: „Nu vă predați”
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Handbal
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (6)
100005256732473
Gheorghe Emil Bozieru  •  30 Noiembrie 2018, 14:48
Postat de Andrei Iordachescu pe 30 Noiembrie 2018, 13:45

Habar nu aveti. Primul criteriu de departajare e rezultatul direct. Dinamo a câștigat grupa!

Sunteti sigur ? Ar fi 3 echipe cu 14 puncte. Nu se iau toate meciurile intre ele ? Wisla ar avea mai multe puncte, i-a batut pe Elverum de 2 ori si pe noi o data. 6 puncte. Noi pe 2 cu 4 puncte , Elverum pe 3 cu 2 puncte.

10210397727859731
Andrei Iordachescu  •  30 Noiembrie 2018, 13:45
Postat de Gheorghe Emil Bozieru pe 30 Noiembrie 2018, 11:53

Scuze, invers, Elverum la Ademar!

Habar nu aveti. Primul criteriu de departajare e rezultatul direct. Dinamo a câștigat grupa!

cpt.ahab
cpt.ahab  •  30 Noiembrie 2018, 13:46

Bravo, băieți! Meritați să vi se acorde mai multă atenție, dar asta nu-i posibil, în condițiile în care avem o presă complet lipsită de valoare!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează
Close