Articol de GSP - Publicat sambata, 15 decembrie 2018 13:20
Impresarul Luana Rednic a reacționat după ce Gazeta Sporturilor a publicat joi un material despre metoda de lucru a familiei și cum jucătorii lui Dinamo semnează automat înțelegeri cu fiica antrenorului dinamovist. (Detalii AICI)
Într-un drept la replică solicitat Gazetei, Luana spune că în noul mandat al lui Rednic ea nu a semnat contract de reprezentare cu vreun jucător al "câinilor", fără a se referi și la situația din precedentul mandat al tatălui la clubul alb-roșu.
DREPTUL LA REPLICĂ integral:
"Legat de speculațiile ce fac obiectul articolului «La famiglia Mircea + Luana = 10%», publicat de către Gazeta Sporturilor în data de 13.12.2018, doresc să precizez urmatoarele:
Cu acest articol, publicația dumneavoastră aduce încă o dată prejudicii morale tatălui meu-fost sportiv și actual antrenor cu un palmares valoros-pe care de-a lungul timpului v-ați permis să-l jigniți de nenumerate ori. Procedând astfel, ați încălcat într-un mod ilicit, lipsit de echivoc, dreptul nostru la propria imagine în plan sportiv, la onoare, la demnitate, dar și dreptul la buna reputație pe care atât tatal meu cât și subsemnata ne-am construit-o cu seriozitate în toți anii de activitate, tatăl meu în domeniul fotbalistic, iar subsemnata în domeniul manageriatului sportiv. Presa pe care o promovați lanseaza tot felul de zvonuri false, chipurile, la adapostul anonimatului.
În concret, afirmați că până să revină tatăl meu antrenor la Dinamo exista un singur jucator impresariat de mine la acest club (n. Vlad Olteanu) și lăsați să se înțeleagă ca ulterior instalării sale ca antrenor, numărul jucătorilor impresariați de mine ar fi crescut ametițor. Dacă tot sunteți de părere ca dvs. cunoașteti atât de bine situația contractelor de reprezentare încheiate între jucătorii lui Dinamo și impresarii acestora, vă rog, să publicați lista jucătorilor de la Dinamo impresariați de mine în noul mandat al tatalui meu ca să aflu și eu cu această ocazie pe cine reprezint.
Legat de colaborarea dintre mine și tatăl meu, care pare să deranjeze anumite persoane, menționez că nu este una care se creeze precedent în istoria fotbalului intern și extern existând astfel de cazuri, dar care nu au avut “norocul” de a stârni atât interes din partea anumitor jurnaliști în căutare de scandal...
Voi continua cu siguranță să ma dedic echipei pe care tatăl meu o antrenează, căci nu văd o altă persoană (impresar) mai bine intentionață decât mine, decât el și echipa pe care o conduce, să atingă obiectivele propuse de club.
Având în vedere cele menționate mai sus, doresc să dezmint afirmațiile dvs. și să precizez clar că nu exista niciun contract semnat de mine cu vreun jucător de la Dinamo și de asemenea că nu există vreun comision fixat sau perceput de la vreun jucător al FC Dinamo în noul mandat al tatălui meu la Dinamo" Luana Rednic
GAzeta a arătat că Rednic minte
La conferința de presă de dinaintea meciului cu CSU Craiova, azi, ora 20:00, Mircea Rednic a susținut că fata lui nu primește comisioane, dar GSP a publicat motivarea procesului dintre Luana și Gnohere, în care este stipulat comisionul pe care fotbalistul era obligat prin respectiva înțelegere să i-l achite impresarei. (Detalii AICI)