SPORTURI  »  VOLEI  »  ȘTIINȚA BACĂU

Antrenorul Științei Bacău, despre nebunia cu VK Olomouc: ”Nu v-aș dori să trăiți cum am trăit eu, pe margine!”

Fetele de la Știința Bacău bucurându-se după meciul din CEV Cup
Fetele de la Știința Bacău bucurându-se după meciul din CEV Cup

Articol de - Publicat miercuri, 13 februarie 2019 13:07

Florin Grapă, antrenorul Științei Bacău, descrie momentele de final și calificarea echipei în semifinalele CEV Cup. Echipa sa a revenit cu VK Olomouc în setul 5 de la 4-8 și 12-14!

Știința Bacău a reușit o performanță istorică marți seara, calificându-se în semifinalele CEV Cup, a doua competiție ca valoare în Europa. Echipa moldoveană a reușit să elimine campioana Cehiei, VK Olomouc, câștigând cu 3-2, după ce în tur, se înregistrase același scor.

Meciul a fost unul dramatic, cu Bacăul revenit de la 0-2 la seturi.

Antrenorul Florin Grapă, omul care se confundă cu istoria acestei echipe, câștigând în patru rânduri și campionatul în România (1998, 2005, 2013, 2014), a vorbit despre partida de la Olomouc și despre întoarcerea incredibilă de scor.

florin grapa
Antrenorul Florin Grapa

- Domnule Grapă, felicitări pentru calificare! Sincer, ați mai crezut în ea la 0-2 la seturi?
- Aș minți dacă aș spune că mă simțeam prea confortabil, acolo pe marginea terenului. Dar am încercat să le liniștesc pe fete, să le transmit din calmul meu. Echipa asta e obișnuită sî joace sub presiune. Și a reușit ceva incredibil!

- Cum ați trăit setul 5? Cehoaicele au avut iar 8-4, două mingi de set, la 14-12...
- Nu v-aș dori să fiți acolo, în acele momente! Realitatea e, că am trăit și am văzut multe la viața mea. Nu intrasem în panică, nu eram disperat, cum se spune. Dar acolo se văd caracterele puternice. Și am avut o fată care a servit direct as în acel moment, la 14-13! A salvat echipa, i-a dat aer.

- Despre cine e vorba?
- Georgiana Faleș. La 14-13, a servit și a făcut punct direct din serviciu, deși nu asta e arma ei. Și de acolo s-a întors tot meciul.

- Cum reușiți să fiți mereu în top, în ultimii ani, deși nu aveți un buget pe măsura celorlalte echipe?
- Noi suntem o echipă mică, dar cu suflet mare! Avem tradiție. Din 1990, această echipă a lipsit un singur an din cupele europene. Asta spune totul. Mergem așa din inerție, din elan.

- Veți juca în semifinale cu Volei Alba Blaj și iar porniți din postura de outsideri!
- Trebuie să recunoaștem că sorții nu ne-au fost deloc favorabili. Preferam partea cealaltă de tablou, să jucăm cu Bekescsaba. Volei Alba Blaj e o formație deosebit de puternică. Și iar avem dezavantajul de a juca primul meci acasă, iar returul în deplasare. Un lucru e cert, nu ne vom face de râs. Și niciodată, Bacăul nu va pleca din postura de învinsă dinainte. Mergem să ne luptăm pentru șansa noastră.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Superliga
Gigi Becali plătește salariile la încă o echipă din Superliga: „A promis că ne trimite banii”
Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Diverse
Imaginile zilei vin de la Catedrala Patriarhală » Cum s-a afișat Gigi Becali de Bobotează: în bocanci și pantaloni de piele
Cristina Ich, fosta iubită a lui Alex Pițurcă, a fost cerută în căsătorie: „Este logodnicul meu!”
Stiri extrasport
Cristina Ich, fosta iubită a lui Alex Pițurcă, a fost cerută în căsătorie: „Este logodnicul meu!”

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (2)
1521022787977722
Gabriel Hazaparu  •  13 Februarie 2019, 17:22

FELICITARI INTREGII ECHIPE! BRAVO SI MULT SUCCES DOMNULE PROFESOR!

fibra
fibra  •  13 Februarie 2019, 15:22

Aveti niste fete de toata isprava.Pacat ca in semifinala vor juca Blaj-Bacau.Oricum felicitari ,vor fi doua meciuri formidabile si sa castige cine merita.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează