Articol de Marian Ursescu - Publicat joi, 14 martie 2019 16:34
Ajunsă cu cuțitul la os, CSM București, campioana României, a făcut cel mai bun meci al său în actuala ediție în victoria de la Rm. Vâlcea, scor 30-29. Nu a fost de ajuns. Acum bucureștencele nu mai sunt la mâna lor
CSM București e pe cale să încheie sezonul actual cu un bilanț total nefavorabil. Aproape să piardă titlul, campioana României mai poate salva cât de cât sezonul dacă va trece de Metz și se va califica în Final Four-ul Cupei României.
Infatuare și greșeli manageriale
CSM București a pornit în campionat cu statutul de mare favorită. "Toată lumea se întreba doar cum va arăta clasamentul de la locul 2 în jos. Campioana era deja știută", spune Ion Gavrilescu, fostul președinte al Oltchimului.
„Asta se întâmpla și pe vremea noastră, la Oltchim. Dar CSM a făcut greșeli prea mari, din punct de vedere managerial. Au fost îngâmfați, și-au privit adversarele de sus. Să zică mersi că au ajuns în situația asta, să mai spere la titlu, pentru că în meciul cu Buzău au avut mare noroc. Nu trebuiau să câștige niciodată”, a mai declarat Gavrilescu.
Pera a câștigat duelul tactic
CSM București a condus miercuri seara, la Rm. Vâlcea, cu 20-14 și 21-15, dar nu a știut să gestioneze finalul. Era a doua oară în doar patru zile, după întâlnirea din Liga Campionilor, cu Thuringer, când CSM pierdea un avantaj de 6 goluri!
Antrenorul Dragan Djukici a pierdut clar bătălia tactică. Florentin Pera a schimbat sistemul de joc, a trecut la apărare avansată, 3-2-1 în partea a doua, a jucat fără portar în ofensivă, a rulat tot lotul de jucătoare de pe bancă. Din cele 16 jucătoare înscrise pe bancă, Vâlcea a folosit 14 și toate și-au adus contribuția la rezultat.
Dragan Djukici nu a avut răspuns la apărarea avansată, nu a încercat decât foarte puțin să joace cu doi pivoți, în condițiile în care erau spații mari în defensiva oltencelor. Deși avea mai multe soluții pe banca tehnică, le-a "uitat" acolo pe Constantinescu, Bazaliu, Hagman sau Udriștoiu.
Mehmedovici nu a vrut să joace
Majda Mehmedovici a fost trecută pe foaia oficială de joc la Rm. Vâlcea, dar nu a intrat nicio secundă, în condițiile în care Iulia Curea nu a prins o zi prea bună. Muntenegreanca s-a operat acum o lună de apendicită. Putea sau nu să joace? Surse din cadrul clubului patronat de Primăria Capitalei spun că Majda nu a vrut să joace, nevrând să riște absolut nimic.
„Ea a fost operată laparoscopic. Normal, după două săptămâni de la operație, poți face efort. Cum ea s-a antrenat, putea să și joace”, spune un specialist în chirurgie. Mehmedovici vrea să joace la partidele cu Metz în sferturile Ligii Campionilor.
Clasamentul la vârf DUPĂ MECIUL DE ieri:
Echipă | Meciuri | Puncte |
1. SCM Rm. Vâlcea | 18 | 51 |
2. CSM București | 17 | 48 |
- O victorie în Liga Națională de handbal feminin este recompensată cu 3 puncte. Pentru egal, echipele primesc un punct.
Controversă pe ultimul gol
SCM Rm. Vâlcea a egalat la 29-29 când mai erau 7 secunde de joc. Florin Pera a riscat totul, a scos portarul, iar Alicia Fraga Fernandez a făcut slalom, pur și simplu, printre apărătoarele oaspete, oprindu-se cu mingea în poartă.
În euforia momentului, vâlcencele au uitat însă să se apere, dar și faptul că nu au portar! Paula Ungureanu a repus rapid, a trimis balonul la mijlocul terenului și de acolo Jovanka Radicevici l-a trimis în poarta goală. Golul victoriei bucureștene ridică însă semne de întrebare.
Dragana Cvijici, pivotul CSM-ului, era în momentul în care arbitri au fluierat repunerea cu un metru și jumătate în terenul advers. În mod normal, cei doi "fluierași" ar fi trebuit să nu valideze golul, dar e greu de acuzat cineva în dinamica jocului și în tensiunea momentului.
Arbitrajul lui Romeo Ștefan și Bogdan Stark a fost unul foarte bun, neinfluențând rezultatul final. Au fost greșeli de o parte și de alta, dar nu s-a văzut vreo tentă pentru a ajuta una dintre echipe.
1.300.000 € e bugetul SCM Rm. Vâlcea, mult mai mic decât al CSM București, care dispune de 4,5 milioane de euro
Se mai poate încurca Vâlcea
Oltencele mai au de jucat 6 meciuri, dintre care doar două în deplasare. Bistrița pare a fi singura speranță a CSM București
SCM Rm. Vâlcea mai are de disputat 6 meciuri până la final, în timp ce CSM are 7. Dacă ambele echipe vor învinge tot, titlul se va decide la jocurile directe, acolo unde oltencele au câștig de cauză.
Analizând programul, SCM Rm. Vâlcea are meciuri, teoretic, mai ușoare, singura deplasare mai dificilă având loc în ultima etapă, la Bistrița, ocupanta locului 6 în clasament. Se pot întâmpla însă surprize și cu Brașov (locul 3), Cisnădie (4), chiar dacă meciurile se vor juca în Sala „Traian”.
De partea cealaltă, CSM are patru deplasări, dintre care cele mai dificile par la Cisnădie și Baia Mare (locul 7). Se cunoaște rivalitatea dintre Baia Mare și București, de când cele două echipe se băteau la titlu. Dar întâlnirea din ultima etapă ar putea să nu mai conteze, până atunci!