GSP SPECIAL  »  ARTICOLUL LUNII  »  TOLO.RO

Când Parlamentul nu își dădea avizul pentru arestarea politicienilor, era rău! Dar CSM e bun când refuză arestarea procurorilor DNA?!

Articol de - Publicat luni, 14 ianuarie 2019 12:32

E o seară încordată și tot ce putem face este să ne păstrăm rațiunea, indiferent de tabere și de preferințe.

Când Parlamentul nu își dădea avizul pentru arestarea politicienilor, era rău! Dar CSM e bun când refuză arestarea procurorilor DNA?!

Consiliul Superior al Magistraturii n-a avizat propunerea de arestare a procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu de la DNA Ploiești. Ori de câte ori Parlamentul refuza reținerea unui deputat sau senator, ne găseam în fața unei ”împiedicări a înfăptuirii justiției”.

Acum unde suntem?

Nu merge cu două măsuri! E nevoie de foarte mult umor ca să crezi că, făcând fix același lucru, Parlamentul era ”scut pentru corupți”, iar CSM este ”salvatorul statului de drept”.

Noi pretindem foarte multe de la România, iar România ar putea să ceară locuitorilor săi să fie imparțiali. O țară are și ea dreptul la niște cetățeni responsabili.

Iar dacă imunitatea politicienilor ni se părea inechitabilă, de ce protecția magistraților ni se pare acceptabilă? De fapt, ambele sunt necesare! Pentru că amândouă profesiile pot fi ținta unor răzbunări, și așa a fost gândit acest gen de aviz într-o democrație.

Când Elena Udrea se victimiza de la tribuna Parlamentului, cerându-și salvarea prin vot, pe bună dreptate oamenii îi spuneau: ”Mergeți în fața judecătorilor!”.

Tot în fața judecătorilor, și nu în spatele draperiilor CSM, trebuie trimiși ca să-și caute dreptatea procurorii Onea și Negulescu, căci nu e abuzul magistraților mai puțin devastator pentru societate decât cel al miniștrilor.

Ca și în cazul politicienilor, instanța e locul unde se judecă vinovăția sau nevinovăția. Iar angajații DNA cercetați pot spera și ei, precum cei pe care ei înșiși îi cercetau altădată, că judecătorii nu vor lua la valoare nominală acuzele procurorilor, ci le vor analiza, în mod obiectiv și echidistant. Căci statul de drept e atunci când statul însuși se supune dreptului, după expresia unui celebru jurist francez.

Altfel, conform spuselor unul alt înalt spirit juridic, procurorul Negulescu-Portocală, e doar o paradeală.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
E gata! Rapid a făcut primul transfer din 2025: „Mă bucur că am luat această decizie”
Superliga
E gata! Rapid a făcut primul transfer din 2025: „Mă bucur că am luat această decizie”
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează