GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  ALEGERI EUROPARLAMENTARE

Nasty și Puiu „au pornit” spre Bruxelles » Afișele cu Năstase și Iordănescu au împânzit Bucureștiul

Articol de , , - Publicat joi, 09 mai 2019 15:09

De câteva zile, după startul campaniei electorale, afișele cu Ilie Năstase și Anghel Iordănescu, care candidează pe listele UNPR, sunt peste tot: de pe panourile special amenajate până la stațiile RATB

Duminică, 26 mai, e ziua în care România își alege europarlamentarii. Iar pe listele unui partid se regăsesc doi dintre foștii mari sportivi ai țării. Ilie Năstase și Anghel Iordănescu au acceptat oferta pe care le-a făcut-o UNPR, formațiune condusă de Gabriel Oprea. Năstase va fi numărul 1 pe listele UNPR, iar Iordănescu numărul 2.

Deja, în București, afișele cu cei doi se regăsesc aproape peste tot. De la panourile special amenajate de Primărie pentru ca politicienii să-și prezinte mesajele până la stațiile RATB, stâlpi sau coșurile de gunoi.

„Suntem deosebit de onoraţi să avem pe lista pentru europarlamentare doi patrioţi români, unii dintre cei mai buni ambasadori ai ţării noastre, care au susţinut şi au promovat fără încetare imaginea României în lume. De astfel de oameni avem nevoie să reprezinte ţara peste tot în lume, nu de unii care după ce au fost trimişi în Parlamentul European au uitat că ei sunt români şi nu au făcut altceva decât să ne denigreze ţara.

Îi cunosc pe aceşti doi bravi români de foarte multă vreme. Îmi amintesc un moment interesant: eram vicepremier, Victor Ponta era premier şi venea în vizită oficială la Palatul Victoria vicepreşedintele american Joe Biden. Aveam cu toţii emoţii, să iasă totul bine.

L-a aşteptat generalul Ilie Năstase, care i-a dăruit racheta de tenis cu care a câştigat US Open, cu autograf. Domnul Biden l-a îmbrăţişat pe Ilie Năstase şi l-a întrebat: Dacă îmi las şi eu părul lung, mă fac şi pe mine general? Toată lumea s-a amuzat, atmosfera s-a relaxat automat, totul a decurs foarte bine. Acesta este Ilie Năstase”, a declarat Gabriel Oprea, șeful UNPR, atunci când a argumentat alegerile pe care le-a făcut cu cei doi.

„Anghel Iordănescu e o mare valoare a fotbalului, a sportului românesc. E antrenorul secolului, iar noi suntem prieteni de o viaţă. A fost şi senator UNPR. Aceştia sunt români care au făcut cu adevărat ceva pentru România, au creat valoare şi lasă moştenire românilor această valoare. Ei sunt oamenii care trebuie votaţi, oamenii care trebuie să reprezinte în continuare România, de acum în Parlamentul European!” Gabriel Oprea, președinte UNPR

A aruncat cu cafea pe Băsescu

Luna trecută, Năstase a fost protagonistul unui incident. A fost filmat aruncând cafea pe un afiş electoral al fostului preşedinte Traian Băsescu, şi el candidat pentru Parlamentul European.

„Nu am nimic cu Băsescu, a fost mai mult o glumă, mă gândeam la sloganele cu «Să trăiţi bine!», dar dacă suntem colegi la Bruxelles, îi dau mâna. Băsescu a promis, dar nu a făcut nimic, a luat un apartament gratis, i-a păcălit pe români, de-aia sunt frustrat.

Am fost dat în judecată? O să-l dau și eu că a furat navele! Am avut un moment de indignare pentru că noi, românii, dăm sute de milioane de euro pe an pentru partide”, a spus Ilie la România TV.

Corina Ungureanu, în Pro România

Ex-gimnasta Corina Ungureanu s-a înscris în partidul lui Victor Ponta, Pro România. Fosta campioană și-a motivat decizia: „Pentru că niciun partid nu spune nimic despre sportul românesc, despre problemele grave cu care ne confruntăm, începând cu infrastructura, deblocarea posturilor pentru tehnicieni în sporturile prioritare pentru România, salarizarea antrenorilor şi personalului din cluburile sportive, bugetele mizerabile care se dau cluburilor sportive şi multe alte probleme care au dus la lipsa rezultatelor la nivel internaţional”. Corina Ungureanu mai fusese membru UNPR, PSD și PNL.

Citește și:

Trei bolnavi sunt golgeterii României! Liga 1 traversează o perioadă incredibilă: străinii și-au luat ochii de la campionatul nostru

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (9)
1814817768742407
Tatar Alexandru Ioan  •  09 Mai 2019, 18:05

Fara a contesta meritele sportive la cei doi,daca noi astfel de oameni și pe hoții din politică vrem sa ii trimitem la Parlamentul european,chiar NE MERITAM SOARTA!!!

herman25
herman25  •  09 Mai 2019, 17:57
Postat de Adrian Ionica pe 09 Mai 2019, 17:43

Oprea la jilava

jiji al tau acolo.

1189594351073689
Vladescu Mircea  •  09 Mai 2019, 17:55

2 *** , jenant sa avem asemenea generali care fac uniforma de ras !!!!!!***....!!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează