FOTBAL  »  LIGA 3  »  RAPID

Promovarea Rapidului stârnește contre de la distanță: „Poate într-o zi îmi va spune care e motivul pentru care a plecat de aici”

Articol de GSP - Publicat duminica, 12 mai 2019 19:01

Rapidul a promovat azi în Liga 2 sub comanda lui Daniel Pancu (41 de ani).

Prezenți în studioul Digi Sport, foștii jucători emblematici a Rapidului, Vasile Maftei și Daniel Niculae, au privit de la distanță sărbătoarea de pe stadionul „Regie”.

Întrebat despre participarea celor doi la sărbătorirea promovării, antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, a declarat: „Maftei a luat decizia de a pleca în prima zi când am preluat eu echipa ca antrenor. Lui Constantin Schumacher i-am întins mâna și am rămas cu mâna întinsă. Îmi pare rău de situația creată. Eu am venit și am încercat să joc cu jucătorii pe care i-am avut.

Sunt alegerile lor, fac parte din istoria Rapidului. Cu Vasile Maftei nu m-am mai întâlnit de mult, poate într-o zi îmi va spune care e motivul pentru care a plecat de aici. Cu Daniel Niculae am mai vorbit, ne-am mai dat mesaje, am păstrat legătura”.

La rândul lui, Maftei, prezent în studio, a declarat: „Mi-a trimis un singur mesaj. Mă așteptam la altceva. Dacă eu merit un singur mesaj...

Daniel Pancu i-a luat locul lui Constantin Schumacher la Rapid, în 2018, moment în care și Maftei, și Niculae au plecat de la clubul giuleștean. 

Citește și:

Rapid a promovat în Liga 2! Daniel Pancu a anunțat primul transfer în direct la TV: „Îl vrem pe Alexandru Ioniță. Și el are nevoie de noi”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
De necrezut! Măldărășanu s-a „aprins” la conferința de presă: „Exagerezi!” » De ce și-a ieșit din fire antrenorul sibienilor
Superliga
De necrezut! Măldărășanu s-a „aprins” la conferința de presă: „Exagerezi!” » De ce și-a ieșit din fire antrenorul sibienilor

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (5)
1618597915124142
Alexandru Chis  •  13 Mai 2019, 06:24

Hai baieti ca aveti treba! Campania electorala este in plina desfasurare si voi sunteti port-drapelul acestui Guvern foarte aproape de culoarea voastra! Ultrasii sunt asteptati precum "painea calda" la manifestatiile in care ei trebuie sa faca ordine.

1621544878110915
Ionel Alecu  •  12 Mai 2019, 20:36

Nu pot avea respect fata de rautatea altora , apropos cand ei erau la servivciu deci jucau cu un salariu cu mult peste un ,,martafoi,, bugetar, eu lucram sa le asigur venitul si in limita posibilitatilor eram pe stadion sa-i sustin...in cea ce te priveste ar trebui sa fii putin mai rezervat privind opiniile cinstite si fara doza de pupincurism ale unor persoane pe care nu le cunosti ...merci de intelegere (daca aceasta s-a petrecut).

1629402147290065
Pelihaci Laurentiu  •  12 Mai 2019, 20:16
Postat de Ionel Alecu pe 12 Mai 2019, 20:07

ce priveliste dezolanta cu Daniel Nicolae si Mafteuta in emisiunea Fotbal Club , ce priviri rautacioase si ofticoase, in timp ce se dau imagini cu Rapid ! pacat baieti ca va autoexcludeti din viata acestei echipe , ce ati fost ce ,,goi,, ati ajuns ...

PUTIN RESPECT.cand ei jucau in liga 4, tu stateai si aflai scorul a doua zi.PUȚIN RESPECT

Vezi toate comentariile (5)
Comentează