Articol de GSP - Publicat marti, 11 iunie 2019 10:41
Selecționerul Cosmin Contra a anunțat la finalul meciului dintre Malta și România, scor 0-4, din preliminariile pentru EURO 2020, că intenționează să cheme în instanță Gazeta Sporturilor pentru un articol apărut luni.
„Anunț pe această cale că oricine va declara că fac selecția pe criterii cu anumiți impresari îl voi da în judecată. Și voi începe cu cei de la GSP. Accept criticile, dar să fie constructive. Mi-am dat seama că atmosfera care se creează uneori în jurul naționalei se datorează și minciunilor și porcăriilor care apar în ziare sau la televiziuni.
Ar trebui să fie mai atenți ce cuvinte folosesc, pentru că lasă în urmă oameni răniți de anumite afirmații. Chiar dacă în mandatul meu am pierdut un singur meci oficial, în Suedia, se pare că nu e suficient”, a declarat Contra la conferința de presă.
Selecționerul a fost deranjat de articolul apărut în Gazetă cu titlul „Contra, Marinescu&Asociații » „Guriță” e acuzat că face selecția influențat de impresari-prieteni! 4 jucători arătați cu degetul”.
În articolul respectiv, Gazeta a prezentat legăturile lui Contra cu impresarii Lucian Marinescu și Anamaria Prodan, totul plecând de la declarațiile lui Gică Hagi, Popescu și Cornel Dinu, care au exprimat suspiciuni legate de selecția pe care o face selecționerul. (Detalii AICI)
Contra susține că jucătorii săi au plâns din cauza articolelor apărute în presă:
„Eu sunt puternic şi nu am nicio problemă, dar când văd că sunt jucători care sunt foarte afectaţi şi am avut şi jucători care chiar au plâns după anumite articole, după anumite lucruri care se scriu, atunci nu pot să trec cu vederea. De foarte multe ori, ceea ce se întâmplă în Bucureşti la anumnite partide ale echipei naţionale, fluierături, înjurături, se datorează tocmai minciunilor care se scriu încontinuu”.
CLASAMENTUL GRUPEI F
REZULTATE + PROGRAM GRUPA F
- 23 martie 2019: Malta – Feroe 2-1, Suedia – România 2-1, Spania – Norvegia 2-1
- 26 martie 2019: Malta – Spania 0-2, Norvegia – Suedia 3-3, România – Feroe 4-1
- 7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4, Norvegia – România 2-2 , Suedia – Malta 3-0
- 10 iunie 2019: Feroe – Norvegia 0-2, Malta – România 0-4, Spania – Suedia 3-0
- 5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
- 8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
- 12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
- 15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
- 15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
- 18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)