Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru - Publicat luni, 01 iulie 2019 09:30
Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) debutează azi la Wimbledon 2019 contra bielorusei Aliaksandra Sasnovich (25 de ani, 37 WTA). Cele două se întâlnesc astăzi, de la 15:00, în primul tur al turneului de la Wimbledon. Simona Halep intră azi fără presiune pe iarba londoneză, doar cu gândul la un rezultat bun
- Halep - Sasnovich e primul meci al zilei de pe terenul 1. Partida va începe la ora 15:00 și va fi în direct pe Eurosport și liveTEXT pe GSP.RO.
Pentru a noua oară în carieră, românca începe o campanie pe tabloul principal de la All England Club. Are în urmă o semifinală în 2014 drept cel mai bun rezultat și alte două sferturi de finală, 2016 și 2017, dar lumea specialiștilor nu a văzut-o vreodată cu adevărat ca o candidată forte la titlu.
Halep poate juca bine pe iarbă, iar evoluțiile ei au progresat în ultima vreme din punctul de vedere al serviciului și varietății. Mereu însă va fi dezavantajată în fața unor adversare puternice, care au o armă potentă în prima lovitură și o forță superioară.
„Ținta mea este să mă prezint bine pe teren, să încerc să joc cel mai bun tenis al meu. Nu mă mai gândesc la rezultat, dar sunt motivată. Aceasta e schimbarea. Văd tenisul diferit. Văd diferit un turneu”, spunea săptămâna trecută la Eastbourne, acolo unde se oprea în sferturile de finală în fața lui Angelique Kerber. Nu își anulează șansele la o performanță valoroasă, dar nici nu le transformă în obsesie.
A încercat lucruri diverse pe parcursul celor trei meciuri de la Eastbourne, astfel încât să se apropie mai mult de iarbă.
„E un pic dificil pentru mine pentru că jocul meu e destul de clar”, spunea.
„Pe zgură pot aluneca, aici nu e ușor să alergi. Am căutat să lovesc mai plat, să dau slice, să vin la fileu”, explica după partida de trei seturi cu Polona Hercog. Anul acesta a simțit nevoia să joace un turneu înainte de Wimbledon, deși primul contact cu iarba a fost chiar la All England Club.
Celelalte mai solide
Cum îi cântărește șansele Alexandra Dulgheru, fost numărul 28 mondial?
„Nu zic nu la Simona, dar îi lipsesc meciurile pe iarbă. De aceea, e foarte bine că a jucat la Eastbourne. A avut meciuri bune, și cu Kerber a luptat, a stat acolo mental, acum și fizic e mai pregătită să joace pe iarbă. N-aș spune nu, doar că celelate mi se par mai solide acum.
Eu am încredere că Simona o să ajungă în fazele superioare, mi-ar plăcea să câștige, dar mi-e teamă că celelate sunt un pic mai în formă", a apreciat Piti pentru Gazetă.
La casele de pariuri are o cotă între 14 și 16 la victoria finală.
Contează starea ierbii
Pronosticurile uzuale date de diverși foști jucători și jucătoare nu o includ pe lista favoritelor. Va conta însă mult și starea ierbii, influențată consistent pe condițiile atmosferice.
În 2018, spre exemplu, nu a plouat deloc, ceea ce a permis jucătorilor care preferă schimburile mai lungi să avanseze. Anul acesta, cel puțin pentru prima săptămână, prognoza meteo e similară, cu doar sporadice averse.
Un avantaj pentru Simona. Împreună cu abordarea realistă, poate chiar o împerechere de succes.
17-8 este raportul dintre victorii și înfrângeri pentru Simona Halep la Wimbledon
29 de meciuri a câștigat pe iarbă Simona Halep în cariera sa din 44 jucate în total
Favoritele de la Wimbledon
Ashley Barty
- Numărul 1 WTA
- Cea mai bună performanță la Wimbledon: turul 3 (2018)
- Rezultate pe iarbă: campioană la Birmigham 2019, Nottingham 2018, finalistă la Birmingham 2017
- Cotă la pariuri: 5-1
Karolina Pliskova
- Numărul 3 WTA
- Cea mai bună performanță la Wimbledon: optimi (2018)
- Rezultate pe iarbă: campioană la Eastbourne 2018, 2017, Nottingham 2016, finalistă la Eastbourne 2016, Birmingham 2015
- Cotă la pariuri: 6-1
Angelique Kerber
- Numărul 5 WTA
- Cea mai bună performanță la Wimbledon: campioană (2018)
- Rezultate pe iarbă: campioană la Wimbledon 2018, Birmingham 2015, finalistă la Eastbourne 2019, 2014, 2012, Wimbledon 2016
- Cotă la pariuri: 8-1
Serena Williams
- Numărul 10 WTA
- Cea mai bună performanță la Wimbledon: campioană (2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015, 2016)
- Rezultate pe iarbă: campioană la Wimbledon 2016, 2015, 2012, 2010, finalistă la Wimbledon 2018, 2008, 2004
- Cotă la pariuri: 8-1
Naomi Osaka
- Numărul 2 WTA
- Cea mai bună performanță la Wimbledon: turul 3 (2017, 2018)
- Rezultate pe iarbă: semifinalistă Nottingham 2018
- Cotă la pariuri: 14-1
Petra Kvitova
- Numărul 6 WTA
- Cea mai bună performanță la Wimbledon: campioană (2011, 2014)
- Rezultate pe iarbă: campioană la Birmingham 2018, 2017, Wimbledon 2014, 2011, finalistă la Eastbourne 2011
- Cotă la pariuri: 12-1
Garbine Muguruza
- Numărul 27 WTA
- Cea mai bună performanță la Wimbledon: campioană (2017)
- Rezultate pe iarbă: campioană la Wimbledon 2017, finalistă la Wimbledon 2015, semifinalistă la Birmingham 2017, s-Hertogenbosch 2013
- Cotă la pariuri: 33-1
Programul de azi al românilor
Terenul 1, ora 15:00
Simona Halep (7) – Aliaksandra Sasnovici (Blr)
Terenul 6, meciul 2
Mihaela Buzărnescu – Jessica Pegula (SUA)
Terenul 17, meciul 3
Marius Copil – Guido Pella (Arg, 26)
Televizare: Eurosport
Tablou deschis
Billie Jean King, 75 de ani, de șase ori campioană la Wimbledon, privește cu precauție tabloul de anul acesta. "Cred că este foarte deschis", a spus americanca într-o amplă discuție pentru site-ul WTA. Totuși, a rostit un nume, cel al recentei învingătoare de la Roland Garros, Ashleigh Barty. „Are un joc complet, va una dintre cele mai bune jucătoare pe iarbă", a conchis King.
Urmărește AICI meciul Simona Halep - Aliaksanda Sasnovich în format liveTEXT