SPORTURI  »  ALTELE  »  JOCURILE EUROPENE

Daniela Dodean și Eliza Samara au revenit în țară cu medaliile de argint: „Le promitem fanilor că ne vom revanșa”

Daniela Dodean
Daniela Dodean

Articol de GSP - Publicat marti, 02 iulie 2019 18:04

Daniela Dodean (31 de ani) și Eliza Samara (30 de ani) au vorbit despre finala pierdută în fața Germaniei la tenis de masă, în cadrul Jocurilor Europene de la Minsk, și, implicit, ratarea calificării directe la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Vezi AICI detalii despre finală

Daniela Dodean e convinsă însă că echipa României se poate califica la Tokyo 2020.

„Suntem fericite, chiar dacă era mult mai bine dacă luam aurul. Adversarele au fost mai bune în finală, trebuie să învățăm din greșeli pe viitor pentru a progresa. Mi-a plăcut această ediție per ansamblu. Domnul Covaliu ne-a ținut foarte apropiați și atmosfera din Team Romania cred că a fost cea mai frumoasă de la evenimentele la care am participat. Sunt totuși optimistă pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Vom trage tare pentru a fi în maxim de formă la calificări și avem șanse reale”, a punctat multipla campioană europeană Daniela Dodean.

De asemenea, Eliza Samara a mărturisit că i-a fost dificil să se mobilizeze pentru cel de-al treilea meci, acela de dublu, dar a apreciat susținerea suporterilor români printre care s-au aflat și Nadia Comăneci și Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

„Am început greu concursul cu eliminarea de la simplu și mi-a fost dificil să îmi revin în concursul pe echipe. Ne doream sincer să luăm locul 1 și să ne calificăm direct la Jocurile Olimpice, dar ne bucurăm și pentru argint. A fost plin de români la fiecare meci, Nadia și domnul Covaliu ne-au făcut galerie și le mulțumim. Le promitem fanilor că ne vom revanșa și obținem în ianuarie biletele pentru Jocurile Olimpice”, a precizat Eliza Samara.

VEZI ȘI:

Zece medalii pentru România la Minsk

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Scandal IMENS în vestiar înainte de Rapid - Hermannstadt » A sărit la antrenor: „Îți bați joc de mine?!”
Superliga
Scandal IMENS în vestiar înainte de Rapid - Hermannstadt » A sărit la antrenor: „Îți bați joc de mine?!”
Românca l-a cucerit pe Radu Banciu: „Fardată, e cea mai frumoasă femeie din lume!”
Media
Românca l-a cucerit pe Radu Banciu: „Fardată, e cea mai frumoasă femeie din lume!”
„La ce foame de puncte am...” » Valeriu Iftime, primul conducător care reacționează în cazul de doping de la U Cluj: „Voi vorbi cu juristul meu”
Superliga
„La ce foame de puncte am...” » Valeriu Iftime, primul conducător care reacționează în cazul de doping de la U Cluj: „Voi vorbi cu juristul meu”

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”

Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora


Comentarii (2)
mikidiki
mikidiki  •  02 Iulie 2019, 21:24

Felicitări! Veriga slaba din pacate mi sa parut Samara la acest european mult succes pe viitor oricum e greu cu Germancele cu ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

0kay
0kay  •  02 Iulie 2019, 19:36

Felicitari !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează