SPORTURI  »  HANDBAL  »  SCM RM. VÂLCEA-BREST 34-35

SCM Rm. Vâlcea - Brest 34-35 » Vâlcea pierde la limită duelul cu franțuzoaicele

Articol de - Publicat vineri, 09 august 2019 21:30

Campioana României a impresionat în atac, dar mai are multe lucruri de pus la punct în faza defensivă. În turneul de la Podgorica, urmează meciurile cu Astrahan și Buducnost.

SCM Rm. Vâlcea a pierdut vineri seara primul meci amical susținut în turneul de la Podgorica (Muntenegru). Echipa lui Florentin Pera a întâlnit Brest, formația pe care o avea ca adversară și în grupele Ligii Campionilor.

A fost un meci în care cele două echipe au dat totul în ofensivă, dar nu au pus mare accent pe faza de apărare. Vâlcea a condus doar în start cu 3-1, după care franțuzoaicele au preluat inițiativa și au fost în permanență în față. După 20-17 la pauză, formația bretagnă s-a distanțat chiar la 7 goluri în partea a doua: 26-19. Campioana României a revenit însă și pe final a făcut meciul interesant.

În ultimul minut de joc, româncele s-au apropiat la doar un gol, dar nu au mai avut posibilitatea să egaleze, cedând la limită, 34-35.

Impresionantă la vâlcence evoluția pivotului adus în această vară, unguroaica de origine tunisiană Asma Elghaoui care a marcat 10 goluri pentru campioana României. Prestații bune și pentru Irina Glibko (9 goluri) și Mireya Gonzales (4 reușite). Celelalte marcatoare ale vâlcencelor: Marta Lopez 3, Kristina Liscevici 2, Andreea Adespii 2, Ann Grete Norgaard 2, Alexandra Badea 1 și Samara Da Silva 1.

La Brest, poloneza Kobylinska, spaniola Marta Mangue și franțuzoaica Mauny, toate cu câte 6 goluri, au fost principalele marcatoare.Sâmbătă, de la 11:30, SCM va întâlni Astahanocika Astrahan (Rusia), iar de la ora 19:30 va juca împotriva campioanei Muntenegrului, Buducnost Podgorica.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează