FOTBAL  »  Superliga  »  FC BRAȘOV

Blatul refuzat care i-a încheiat cariera de antrenor lui Ionuț Lupescu » Dezvăluiri incredibile: „Nu fac așa ceva!”

Ionuț Lupescu în 2004
Ionuț Lupescu în 2004

Articol de - Publicat duminica, 01 septembrie 2019 10:30

Fostul conducător Romeo Pașcu povestește istoria tulbure a unui meci pierdut cu Bistrița, decisiv în debarcarea lui Ionuț Lupescu, în august 2004. 

Este vorba despre un meci FC Brașov – Bistrița, disputat în etapa a cincea a sezonului 2004-2005, pe 28 august, când Lupescu abia începuse aventura la poalele Tâmpei, dar startul fusese șchiop: un singur punct în primele runde. 

Așa avea să rămână și după partida cu Gloria, pierdută pe teren propriu. Fostul internațional părăsea imediat banca Brașovului și abandona pentru totdeauna ideea de a mai antrena. 

  • Romeo Pașcu, 75 de ani, e unul dintre numele grele din vechea ”Cooperativă”. 6 e numărul cluburilor la care Romeo Pașcu a fost conducător: Bistrița, Baia Mare, FC Bihor, FCM Brașov, Astra și Petrolul.

„Cu Pădureanu mă aveam ca și cu un frate și făceam înțelegeri la meciuri. La Bistrița putea urca pe oricine pe garduri, fiindcă își construise echipă serioasă, așa că-mi convenea să-mi asigur victoria acasă. Înainte de acel Brașov – Bistrița din 2004, am fost împreună la Adunarea Generală a Ligii, la București, iar când ne-am întors m-a abordat pe drum despre partida directă. «Uite, te las în pace acum, dar la retur vedem care e situația!» , mi-a zis. 

Seara, l-am chemat pe Ionuț într-un separeu al hotelului Tâmpa, unde era cazată echipa: «Nea Jean ne-a promis că mâine n-avem probleme, vom câștiga, cu o singură condiție. Dacă va fi nevoie, vom bate și la retur, dacă nu, trebuie să lăsăm meciul Bistriței!». «Nu fac așa ceva!», a fost reacția lui Lupescu. A apărut acolo și patronul Ion Neculaie. «Nu mă băgați pe mine în treburile astea!»”. 

Blatul refuzat care i-a încheiat cariera de antrenor lui Ionuț Lupescu » Dezvăluiri incredibile: „Nu fac așa ceva!”
Imagine de la meciul Brașov - Bistrița

Scenariul a rămas în suspans până în preajma startului jocului. Pașcu își continuă amintirile: ”Mai era puțin până să înceapă meciul, iar Pădureanu îmi spune că va juca foarte corect dacă, înainte de partidă, Lupescu nu-i confirmă personal că va respecta înțelegerea. Ne-am întâlnit toți trei la sala de protocol, unde Ionuț i-a transmis lui nea Jean că nu acceptă niciun pact. «Eu joc și azi, și la retur! Și vă bat de fiecare dată, dacă pot! . «Și ce facem dacă nu câștigi azi?», l-am întrebat. «Îmi dau demisia». 

Până la urmă, am pierdut cu 3-1, iar la final am intrat în vestiar și i-am anunțat pe băieți că Lupescu s-a angajat să plece dacă nu bate Bistrița, așa că i-am mulțumit pentru servicii și am comunicat că de echipă se ocupă secundul”, rememorează Pașcu în Libertatea.

„Ionuț s-a ținut atunci de cuvânt. Dar știa bine că venise la o echipă angrenată în anumite relații de prietenie. Când te duci într-o casă, te interesezi de obiceiuri și le respecți. Știa că sunt prieten cu Pădureanu și fac orice pentru ca Brașovul să reziste în prima ligă și să aibă rezultate”

Romeo Pașcu

Caseta acelui meci:

Blatul refuzat care i-a încheiat cariera de antrenor lui Ionuț Lupescu » Dezvăluiri incredibile: „Nu fac așa ceva!”

vezi și:

INTERVIU EXCLUSIV Dubla viață secretă a lui Romeo Pașcu » Dezvăluie amănunte necunoscute și legăturile acoperite cu serviciile de informații: „Au crezut că găsesc la percheziție vreo comoară ascunsă de Dragomir"

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (14)
opinez
opinez  •  17 Martie 2022, 11:56

Ce nu spune nea Romica e ca a dat si el o mana de ajutor sa piarda cu nea Jean cand a vazut ca Lupescu nu se baga la reciprocitate. Cumva Brasovul a recuperat punctele la Bistrita in retur? Va dati seama ce campionate au fost in anii aia? Interesant ca nimeni nu spune ca principala beneficara a fost Steaua care 6 ani a luat titluri fara prea multe dureri de cap. Poate ca le luau si daca se juca corect, dar au defilat... De verificat cum bateau pe banda rulanta Cooperativistele, mai scapand o remiza functie de situatie. Cu greu s-a intrerupt combinatia, pe de o parte pentru ca Lucescu a venit la Rapid caci stia cum se castiga un campionat, si amurgul Stelei, cu banii pe terminate din CL, cu nevoia de privatizare...

441124392742330
Florin Strango  •  02 Septembrie 2019, 06:05

***...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

calicon
calicon  •  01 Septembrie 2019, 17:05
Postat de Marian Boeangiu pe 01 Septembrie 2019, 15:23

Sa incerci sa-i albesti numele lui Lupescu cu O INTAMPLARE e definitorie in ochii naivilor. Sa nu se uite ca a fost nr.1 in FRF 6ani(socotind si perioada cand nasul era bolnav) in perioada cand s-a desavarsit ingroparea fotbalului romanesc. Sa nu se uite ca a fost cooptat in guvernul UEFA in perioada de coruptie maxima. Despre ce vorbim?

Chiar despre ce vorbim?Ai ceva concret si noi nu stim?

Vezi toate comentariile (14)
Comentează