GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  RETRO GSP

Retro GSP // VIDEO+FOTO San Siro, stadionul pe care românii au avut interzis, împlinește azi 93 de ani » Povestea unei legende

Articol de , - Publicat joi, 19 septembrie 2019 10:14

În urmă cu exact 93 de ani, pe 19 septembrie 1926, se inaugura San Siro din Milano.

Primii care au călcat iarba stadionului ce urma să primească supranumele de "Scala fotbalului italian" au fost, nicio surpriză, fotbaliştii celor două mari forţe din oraş, Inter şi AC Milan. Au câştigat nerazzurrii, 6-3, stricându-le sărbătoarea "verişorilor" care se mândreau cu noua arenă. 

Pentru că, da, San Siro a fost construit la iniţiativa preşedintelui de atunci al rossonerilor, Piero Pirelli. Acesta a fost fiul lui Giovanni Battista Pirelli, fondatorul companiei Pirelli. Care companie, ce ironie!, este sponsorul principal al Interului din 1995 încoace! 


Câteva date statistice despre San Siro: 

- a fost ridicat în numai 13 luni (august 1925 - septembrie 1926) şi a costat 5 milioane de lire italiene (circa 3,8 milioane de euro astăzi); 

- la acel prim meci au asistat 10.000 de oameni, deşi capacitatea iniţială a fost de 35.000 de locuri; acum, "Scala" poate primi 80.018 spectatori; 

- din 1947, aici a jucat şi Inter, nu doar AC Milan; 

- pe 2 martie 1980, a primit şi numele de Giuseppe Meazza; formidabilul atacant italian din anii '30 evoluase marea majoritate a carierei la Inter, dar două sezoane a îmbrăcat şi tricoul "diavolilor"; 

- a găzduit 4 finale de CCE/UCL 

- de-a lungul timpului, artişti de toate genurile au concertat aici; printre ei, Bob Marley, Bob Dylan, Bruce Springsteen, The Rolling Stones, U2 sau Depeche Mode 

San Siro n-a devenit doar o arenă legendară, ci o adevărată sperietoare pentru formaţiile de club româneşti. În total, au fost 13 confruntări româno-milaneze, dintre care 10 s-au desfăşurat pe "Meazza": 

Sezon Competiție MeciScoruri 
1938MitropaRipensia - AC Milan*3-0, 1-3 
'64/'65CCEInter - Dinamo6-0, 1-0
'65/'66CCEDinamo - Inter 2-1, 0-2
'76/'77UEFADinamo - AC Milan0-0, 1-2
'80/'81CCE Inter - U Craiova2-0, 1-1 
'81/'82UEFA Inter - Dinamo 1-1, 2-3
'84/'85UEFA Sportul - Inter1-0, 0-2 
'88/'89CCEAC Milan - Steaua**4-0 
'93/'94UEFA Inter - Rapid3-1, 2-0 
'01/'02UEFA Inter - FC Brașov***3-0, 3-0 
'12/'13UEL FC Vaslui - Inter0-2, 2-2 
'12/'13 UEL Inter - CFR2-0, 3-0 
'17/'18UEL U Craiova - AC Milan0-1, 0-2

* AC Milan - Ripensia 3-1 s-a disputat pe Arena Civica. 
** AC Milan - Steaua 4-0, finala CCE din '89, s-a disputat la Barcelona. 
*** Inter - FC Brașov 3-0 s-a disputat la Trieste. 

În aceste 10 dueluri pe stadionul milanez, nu doar că n-am învins niciodată, dar nici nu prea am apucat să conducem pe tabelă. De fapt, au fost numai două cazuri în care am condus:

1. Pe 30 septembrie 1976, în AC Milan - Dinamo 2-1, Alexandru Sătmăreanu a deschis scorul în minutul 9, însă avantajul roş-albilor a durat doar 19 minute, pentru că gazdele au egalat în min.26. 

2. Pe 30 august 2012, în Inter - FC Vaslui 2-2, Stanciu a deschis scorul din penalty (35), iar moldovenii au condus până în min.76, când Palacio a făcut 1-1. Apoi, Varela (79) le-a mai dat o dată emoţii interiştilor, însă Guarin (90) le-a negat elevilor lui Şumudică un succes istoric pe San Siro!

+3 FOTO

VEZI ȘI:

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (9)
foitapescareasca
foitapescareasca  •  19 Septembrie 2019, 20:52
Postat de anastasiu pe 19 Septembrie 2019, 18:05

La acea faza cu Orac si Talnar nu fost gol, portarul Bordon a respins greu acea minge! Daca nu ma insel Orac a marcat golul 3 si apoi tot el a ratat un penalty!

Asa este, Anastasiu. Faza cu Talnar si Orac s-a intamplat la 1-1 , in minutul 90 si , corect, Bordon a scos de sub bara. Si multumesc ca mi-ai reamintit ca, intr-adevar, Orac a ratat penalty la 3-2. Ca tot am scris mai sus despre transmisiile TV ale dublei. Meciul retur a fost transmis de TVR, dar doar pana la finalul timpului regulamentar. Prelungirile nu au mai fost vazute la TV Romania pentru ca incepea nu stiu ce Congres PCR :).

foitapescareasca
foitapescareasca  •  19 Septembrie 2019, 20:28
Postat de cornelconasu pe 19 Septembrie 2019, 15:04

Din toate aceste întâlniri ...O SINGURĂ ECHIPĂ ROMÂNEASCĂ, DINAMO București, a reușit să elimine pe una din ele mai precis pe marele Inter ce avea în componență pe.... Ivano Bordon, Giuseppe Bergomi, Klaus Bachlechner, Gabriele Oriali, Giampiero Marini, Giancarlo Centi, Evaristo Beccalossi, Salvatore Bagni, Herbert Prohaska și Alessandro Altobelli, Aldo Serena și Baresi !!!! Ziariștii care au scris articolul sunt prea mărunți să edifice un așa rezultat !!! Golul victorie a fost marcat printr-o execuție tehnică de Țălnar și Orac, o ”bijuterie”care nu a mai fost văzută nici până atunci nici după !

Dinamo a eliminat Inter dupa o dubla fabuloasa pentru acele vremuri. Turul de pe San Siro , 1-1, nu a fost transmis nici la TV , nici la Radio. Am ascultat meciul in noapte pe un post de radio italian, cu radioul la ureche. Crainicul italian, caruia nu-i venea sa creada ,repeta intr-una, ii aud vocea si acum : "Ricordiamo attentamente : Inter uno - Dinamo de Bucarest uno ". Interul, cu o foarte buna echipa, venea favorita, totusi, la retur. Meciul a fost absolut senzational, in Stefan cel Mare. Italienii au condus cu 2-1( Prohaska a marcat din lovitura libera al doilea gol), dar Dinamo o prins o zi incredibila, rasturnand scorul in prelungiri. Au fost goluri fabuloase, Dudu, Augustin si Orac, de asemenea faze rare facute de dinamovisti. Intr-un clasament al marilor meciuri din Europa ale echipelor romanesti din toate timpurile, as plasa Dinamo - Inter 3-2 pe locul 2, dupa Steaua -Anderlecht 3-0, in 1986, considerand mai multe criterii de evaluare. Sunt rapidist de la 5 ani :).

kordell
kordell  •  19 Septembrie 2019, 18:27

Si pana la urma de ce au avut romanii interzis ?????????

Vezi toate comentariile (9)
Comentează