FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  U CLUJ - FCSB 0-1

U CLUJ - FCSB 0-1 // VIDEO Galeria ardelenilor a cântat cu jucătorii + Un fan al lui Dinamo s-a pozat cu jucătorii lui Vintilă

Articol de - Publicat miercuri, 30 octombrie 2019 11:10

U Cluj, echipa și suporterii, a impresionat artistic în optimile Cupei României în meciul cu FCSB, pe care roș-albaștrii l-au câștigat cu 1-0, după golul lui Hora (12). 

Spectatorii, în număr de 13.243, au apreciat ceea ce au văzut pe gazon, iar după multă vreme galeria a salutat și a cântat alături de favoriți, la final, chiar dacă „Șepcile Roșii" au pierdut în fața unui adversar hulit pe Cluj Arena. 

În urmă cu 10 zile, după 2-2 în liga secundă cu Mioveni, „ultrașii" i-au ironizat pe jucătorii lui Adrian Falub și au scandat: „Puneți ghetele în cui, jucătorii nimănui!". Marți noapte, clujenii au cântat ca-n vremurile bune. 

Vintilă, zâmbitor, i-a luat în brațe pe copii 

După meci, mai mulți suporteri locali ai FCSB-ului i-au așteptat pe roș-albaștri să facă poze și să ia autografe. Momentul serii a fost oferit de un fan ardelean care avea la gât fular cu Dinamo, dar a făcut poze cu mai mulți jucători ai marilor rivali, printre care și cu Moruțan, și cu Cristi Manea. 

„Eu sunt «câine roșu», dar îmi place să fac poze cu fotbaliști”, a comentat bărbatul. 

„Noi facem poze cu absolut toți care ne solicită, nu e bai", a comentat Olimpiu pentru Gazeta Sporturilor. 

Denis Man a stat și-a făcut fotografii în grupul de fani, fiind înconjurat de puști. Și Moruțan a fost foarte atent cu suporterii pe care i-a lăudat public. Andrei Vlad a trecut fugitiv de fani, după ce a făcut o poză cu unul dintre ei. 

Antrenorul Bogdan Vintilă a fost aplaudat de către oameni, iar el, zâmbitor, a răspuns pe măsură: i-a luat pe mai mulți copii în brațe și a făcut fotografii pentru părinții acestora.  

Scandarea serii: „Colectiv, Colectiv” 

Și încă un detaliu despre „ultrașii" lui U Cluj. După ce au arborat câteva bannere prin care criticau politica grupării și transferurile ce n-au dat randament, după ce au scandat împotriva FCSB și FRF, suporterii au avut un moment apreciat de ceilalți spectatori din stadion. Au scandat „Colectiv", cu repetiție, în memoria victimelor tragediei de acum fix 4 ani. 

Vezi și:

Șocant! Gigi Becali se bucură că nu mai are Steaua: „M-a ajutat Dumnezeu”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu a mers în Parlament și a ales între Călin Georgescu și Elena Lasconi: „Nu mai merge”
Stiri extrasport
Dan Șucu a mers în Parlament și a ales între Călin Georgescu și Elena Lasconi: „Nu mai merge”
Divorț surpriză! Fostul coleg al lui Man și Mihăilă s-a despărțit de fotomodelul maghiar după o relație de 12 ani
Stiri extrasport
Divorț surpriză! Fostul coleg al lui Man și Mihăilă s-a despărțit de fotomodelul maghiar după o relație de 12 ani
Călin Georgescu, prima reacție după ce a folosit imaginile cu Nadia Comăneci, Gică Hagi și Ivan Patzaichin în campania electorală
Stiri extrasport
Călin Georgescu, prima reacție după ce a folosit imaginile cu Nadia Comăneci, Gică Hagi și Ivan Patzaichin în campania electorală

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează