Articol de GSP - Publicat joi, 26 decembrie 2019 20:16
Acum 25 de ani, Alexandru „Sandu” Lungu (45 de ani) câștiga ultimul titlu de campion mondial, fie el și de juniori, din judo-ul românesc.
Luptătorul devenit celebru datorită aparițiilor în emisiuni precum „Uite cine dansează” și-a amintit momentele de început ale carierei.
„Aveam barbă și atunci. Țin minte și acum că, după finala din 1994, mi-a zis antrenorul Statelor Unite: «Tu cred că ești făcut în acte, nu cred că ai 20 de ani!». Mi-a căzut foarte rău. Era ca și cum aș trișa. Purtam barbă, era o superstiție înainte de meciuri”, și-a amintit Lungu.
„Tata îmi dădea un leu de flotare”
„Tatăl meu a fost luptător. Îmi spunea că dacă vreau bani de înghețată, de un film, îmi dă un leu de flotare. Erau bani la vremea aia. Când a văzut că fac zilnic 100 de flotări, a zis că îmi dă 50 de bani. Domnul Vizer m-a luat, m-a dus acasă la dânsul, la Tinca. Antrena acolo, apoi a primit post la Oradea la școala sportivă. Atunci, m-am mutat la internat. În vremurile alea, era fascinația aia pentru kimonourile din filme”, a spus Sandu Lungu la GSP Live.