Articol de Iulian Cuibar - Publicat joi, 09 ianuarie 2020 18:25
Florin Iacob (26 de ani), cel mai bun portar al toamnei în Liga 2, este unul dintre atuurile arădenilor pentru promovare.
La Arad miroase a Liga 1. După 21 de etape, UTA e lider în „B”, cu 41 de puncte, urmată de CS Mioveni, Rapid și FC Argeș. Cheia rezultatelor excelente e chiar în poartă. Florin Iacob are 26 ani și este omul ce dă siguranță colegilor. Are o medie de 55,81% șuturi respinse și 17 "save-uri", la ocazii iminente de gol pentru adversari!
Poreclit „Pensionarul”, Florin are cifrele care l-au desemnat cel mai bun goalkeeper al eșalonului secund și în sezonul trecut, când a evoluat pentru Snagov și Metaloglobus. A ajuns la UTA și a păstrat tradiția. Conform raportului InStat, e cel mai bun portar al anului. A jucat 20 de partide din 21 și a încasat doar 13 goluri. Dintre care patru au fost autogoluri.
„Am ajuns la momentul când pot spune că am căpătat destulă experiență, iar fotbalul începe să mă răsplătească pentru munca pe care am depus-o zi de zi în ultimii ani. M-am căsătorit în această vară, am liniște în plan personal, soția mă ajută mult din acest punct de vedere. Echipa are jucători care evoluează cu sufletul, nu ne gândim neapărat la bani, deși mulți au o mare experiență în primele două ligi. Trebuie să reușim să avem continuitate pentru a face ce-am făcut și în prima parte a sezonului, să fim concentrați doar pe ce avem noi de îndeplinit. Dacă reușim asta, vom fi puternici!”, spune Florin.
De la patru ani avea mingea cu el peste tot și apropierea de fotbal a venit inevitabil: „Cred că doar când dormeam nu eram cu mingea. La 6 ani am mers la Tractorul Brașov, iar după un an a venit la școală domnul Nicu Văduva, de la FC Brașov. Trebuie să îi mulțumesc și acum! Fără să mă fi bătut el la cap, fără ajutorul lui, nu aș fi ajuns să joc. Iar Toto Șanta, un om care a scos mulți portari la Brașov, m-a ajutat enorm pe partea de specific. Felul cum apăr i se datorează”.
Florin a jucat de tânăr în L1 la Brașov și Chiajna, după care a avut un periplu la formații aflate în criză. Și-a regăsit liniștea la Arad, unde spune că se simte ca acasă. „Aradul este un oraș care trăiește fotbalul, are o istorie incredibilă în spate, o tradiție pe care trebuie să o respectăm ducând echipa acolo unde îi este locul, în Liga 1!", mărturisește portarul.
„Nu are rost să mă gândesc ce va fi în viitor. Lumea se schimbă, noi lucrăm cu oameni, sper doar să am sănătate și să reușesc ce mi-am propus acum”
- Florin Iacob, portar UTA
„Brașovul are nevoie de oameni care iubesc fotbalul, care iubesc tot ceea ce înseamnă FC Brașov. Oameni cu putere financiară, care să aibă inima lângă fotbal. Dacă se vor găsi aceștia, fotbalul de la poalele Tâmpei va «învia»”
- Florin Iacob, portar UTA