Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 12 ianuarie 2020 15:36
George Pușcaș (23 de ani, atacant), atacantul lui Reading, nu s-a mai operat. Dacă ar fi făcut-o, risca să stea patru luni și să rateze barajul României cu Islanda din Liga Națiunilor. Dar cât va rezista umărul lui?
Accidentat pe 11 decembrie, la 1-1 cu Barnsley, George Pușcaș a fost consultat de un reputat ortoped britanic la acea vreme. Avea umărul dislocat.
Doar s-au ameliorat durerile?
Specialistul l-a avertizat că, dacă va fi supus unei intervenții chirurgicale, nu va putea juca trei-patru luni. Riscând să rateze meciul din Islanda, semifinala play-off-ului pentru Euro 2020. Cu tratament, în maximum o lună era înapoi pe teren. Totuși, operația ar fi rezolvat problema. Tratamentul doar ar fi ameliorat-o.
„Să vedem cum rezistă umărul"
Atacantul a ales a doua variantă. Să revină cât mai repede. Sâmbătă, la fix o lună de la leziune, a jucat din nou la Reading. Intrat după o oră, la 1-1 cu Nottingham Forest, el a pus presiune pe Figueiredo, fundașul „pădurarilor" trimițând mingea în proprie poartă.
La conferință, managerul gazdelor, Mark Bowen, a fost întrebat și despre Pușcaș: "Mă bucur că îl am iar în echipă. De-abia îl așteptam. Acum, să vedem cum rezistă umărul". Sugerând că zona a rămas fragilă.
„Mi s-a dislocat când am strănutat"
Cristi Chivu povestește cât a suferit în prima parte a perioadei Inter, 2007-2008: „Am învățat să-mi pun umărul la loc, apoi am mers la Euro și, într-o dimineață, umărul meu s-a dislocat când am strănutat".
7este nota primită de George Pușcaș pe site-ul GetReading după 1-1 cu Forest
„E bine că s-a întors după ce a lipsit șase meciuri din cauza accidentării. A fost aproape de gol cu un voleu îndrăzneț. A forțat autogolul" - GetReading