Articol de GSP - Publicat duminica, 23 februarie 2020 19:06
Gică Hagi (55 de ani), antrenorul Viitorului, a vorbit despre ratarea play-off-ului. Echipa sa a remizat cu Academica Clinceni, 0-0, campioana din urmă cu 3 ani urmând să joace în play-out.
„E prima oară când suntem în play-out. Trebuie s-o trăim și pe asta. Am făcut anumite greșeli, s-a ajuns la un meci pe care trebuia să-l câștigăm. Am controlat jocul, am avut ocazii, dar a fost multă precipitare. Asta e! Mâine e altă zi, trebuie să muncim în continuare și să arătăm cât de buni suntem.
E o situație nouă pentru noi, trebuie să începem de la zero, cu același spirit și aceeași mentalitate. În play-out, trebuie să tratăm serios fiecare meci și să arătăm cât de buni suntem. Vor fi meciuri tari și acolo. Noi aveam o strategie de marketing, acum suntem aruncați în altă parte”, a spus Hagi, la Look Sport.
Hagi: „Trebuie să fie 18 echipe în campionat”
Gheorghe Hagi a vorbit apoi despre actualul sistem competițional, fiind de părere că Liga 1 ar trebui să revină la desfășurarea clasică.
„Pentru mine, România are nevoie de 18 echipe și de un campionat normal, așa cum se întâmplă în Europa. Plus că nu e normal ca la jumătate de drum să ți se înjumătățească punctele. Să le luăm și noi jumătate din bani jucătorilor.
Nu mă lamentez, dar mi-ar plăcea să avem 18 echipe. România e mare, are multe echipe de tradiție. Trebuie să ne dezvoltăm mai mult, să primim mai mult de la televiziuni, să crească bugetele și să fie bine”, a declarat Hagi.
Vezi și:
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!