Articol de GSP - Publicat joi, 12 martie 2020 19:56
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a răspuns după gestul făcut de Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, care în meciul cu Gaz Metan, 0-0, l-a scos pe Alin Fica (18 ani) după 40 de secunde, iar la final a criticat regula prin care echipele trebuie să aibă doi jucători sub 21 de ani la startul meciului.
Șeful Federației a spus că antrenorii și cluburile din Liga 1 sunt de vină pentru lipsa unor jucători tineri de valoare și a spus că FRF este gata să ia măsuri dure în această vară,
„E și o problemă a clubului, nu doar a antrenorului. Ca antrenor, m-aș gândi și fac ceva pentru viitor. Trebuie să faci o legătură puternică între prima și a doua echipă pentru a putea avea cei mai buni jucători tineri. E nevoie de implicare în dezvoltarea tehnică de la nivelul academiei. Uite, FCSB, care era împotriva regulii, a câștigat meciul cu Craiova și a avut patru jucători sub 21 de ani în primul 11.
Cei care critică regula să nu uite că atunci când am introdus regula cu al doilea jucător sub 21 de ani am permis și înscrierea unui al patrulea extracomunitar. Avem antrenori care ar dori să fie doar străini în lot.
Fotbalul nu este doar despre bani, are tradiție, istorie și suporteri. Fără reguli, nu vor mai fi cluburi interesate să investească în tineri și în academiile de copii și juniori. Petrescu să nu uite că Adrian Păun a apărut ca urmare a acestei reguli.
Avem puterea de a lua decizii și mai dure. Dacă vedem că lucrurile vor continua în acest fel sau mai există astfel de situații, găsim soluții și mai dure. Putem ca la vară să decidem ca al doilea jucător să fie pe teren tot meciul. Sau doar o repriză”, a declarat Răzvan Burleanu la TV Digi Sport.
„Cum se numește cel care câștigă campionatul proștilor? Când nu câștigi începe să nu îți mai convină. Când câștigi e foarte bine”
Răzvan Burleanu
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”