FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV GSP LIVE. Sebastian Chitoșcă, fost la FCSB, s-a făcut la 26 de ani vopsitor auto » Acum e vlogger!

Chitoșcă (numărul 18), pe vremea când evolua pentru FCSB
Chitoșcă (numărul 18), pe vremea când evolua pentru FCSB

Articol de GSP - Publicat marti, 17 martie 2020 10:42

Sebastian Chitoșcă (27 de ani), fostul mijlocaș de la FCSB, a povestit de ce a renunțat la fotbal la doar 26 de ani. Acesta a relatat cum a devenit vopsitor auto, iar acum vlogger + drama prin care a trecut fratele său, care l-a împins să plece de la CSA Steaua, ultima lui echipă din cariera de fotbalist profesionist.

„Lipsa ofertelor concrete m-a făcut să mă las. După perioada de la FC Botoșani, unde am jucat un an și 3 luni, peste 30 de meciuri în Liga 1, mă așteptam ca următorul sezon să fiu titular incontestabil la ei, mai ales că veneam după o perioadă de inactivitate la FCSB și muncisem mult.

Munca pe care am depus-o până atunci mă așteptam să fie răsplătită. Cariera mea a luat-o în jos din acel moment. A venit domnul Liviu Ciobotariu antrenor și n-am mai fost introdus pe teren, decât foarte puțin, aruncat 10 minute pe finalul meciurilor”, a spus Chitoșcă, la GSP Live.

Accidentarea care l-a îndepărtat de FCSB

Chitoșcă a povestit ulterior de ce nu a reușit la FCSB, echipă la care a ajuns în ianuarie 2016, în schimbul a 50.000 de euro: „Mă antrenam nebunește la FCSB, crezând că prind și eu un meci. Am jucat cu Foresta în Cupă, după o perioadă petrecută la echipa a doua. 

MM Stoica venea la noi și mă dădea exemplu. La două zile după meciul ăsta, m-am accidentat. A fost o mocirlă infernală acolo, un teren greu. După, am mers pe un sintetic cu echipa a doua și m-am accidentat. S-a rupt totul de acolo”.

EXCLUSIV GSP LIVE. Sebastian Chitoșcă, fost la FCSB, s-a făcut la 26 de ani vopsitor auto » Acum e vlogger!

Sebastian Chitoșcă (dreapta) în tricoul celor de la FCSB

Cum a ajuns să fie vopsitor auto, iar acum vlogger

După aventurile eșuate de la Botoșani și FCSB, Chitoșcă s-a văzut nevoit să caute un loc obișnuit de muncă. Nu înainte însă de a trece pe la CSA Steaua, aventură stopată forțat de incidentul regretabil prin care a trecut fratele său.

„După ce am plecat și de la Botoșani, mă așteptam să-mi găsesc o echipă de Liga 1, chiar una mai slab cotată. Nu a fost așa, cu oricine am luat legătura mi s-a spus că le pare rău, pentru că folosesc fotbaliști U21 pe pozițiile mele. Am mai stat o perioadă crezând că plec afară. Am primit niște propuneri din Uzbekistan, ți-era și frică să pleci pe acolo.

N-am alergat niciodată după salarii mari, la Steaua și Botoșani am avut 3.500 de euro/lună. Am spus că nu se poate așa, să ajungi să joci pe 1.000 de euro în fotbal... e o sumă foarte mică. Atât primeam eu din Liga 2. Nu am acceptat.

În ultima fază, a venit propunerea de la CSA Steaua, 80 de milioane pe lună. Am fost de acord, pentru că era ultima opțiune. După, a venit nebunia cu fratele meu și nu am mai putut. El a venit în concediu acasă, a fost la un restaurant în Piatra Neamț. În urma unui conflict, a primit un pumn, a căzut cu capul pe marginea terasei de lemn și a intrat în coma de gradul 4. L-au stabilizat foarte repede, l-au transferat de urgență la Iași și, după aceea, a urmat chinul. Nu mai e același om acum.

Imediat, eu am plecat în Germania. Am lucrat într-o vopsitorie auto, am mers două luni la jobul respectiv și mi-a plăcut foarte mult meseria. Am învățat-o chiar foarte bine, mă pricepeam. Patronul respectiv a închis firma însă, iar ulterior am lucrat 4 seri alături de tatăl meu la o fabrică de sushi. Mi-era foarte greu să-l văd pe tata la 56 de ani că lucrează pentru alții. 

Acum, am un canal de YouTube. Jucându-mă pe calculator și având prieteni în domeniul asta în ultimul timp, prietenii mi-au spus să încerc. Cred că am 7 sau 8 zile de când am început și deja am 11 mii de abonați. E extraordinar! Clipul meu în care povestesc de ce m-am lăsat de fotbal are 60.000 de vizualizări”, a declarat Chitoșcă.

550.000 de euroa fost cea mai mare cotă a lui Chitoșcă din carieră, în iunie 2014, potrivit Transfermarkt, în perioada în care era jucătorul Ceahlăului

93 de meciuria bifat Sebastian Chitoșcă în Liga 1, reușind 2 goluri și 6 pase decisive

Chitoșcă și-a început cariera la Ceahlăul Piatra Neamț, acolo unde și-a cunoscut, de altfel, apogeul fotbalistic. CSM Roman, FCSB, FC Voluntari, FC Brașov, FC Botoșani, U Cluj și CSA Steaua sunt echipele pentru care fotbalistul cu 2 selecții în echipa națională U19 a mai jucat.

Citește și alte știri din Liga 1:

Cât trebuie să plătească Gaz Metan Mediaș lui CFR Cluj pentru transferul lui Mihai Butean

CORONAVIRUS. Basarab Panduru, despre urmările pauzei din Liga 1: „Ei nu-s ca Messi, Ronaldo, Dybala”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Puseseră 10 milioane de euro pe masă pentru Andrei Rațiu, dar românul i-a refuzat! La ce superputere speră să ajungă în vară
Stranieri
Puseseră 10 milioane de euro pe masă pentru Andrei Rațiu, dar românul i-a refuzat! La ce superputere speră să ajungă în vară
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (11)
superstark
superstark  •  17 Martie 2020, 16:09

Dupa cum arata viitorul Fcsbului, Florin Coman va ajunge la Bologna, va vinde mici langa un mall din cartierul romanesc, iar Tanase va fi langa el cu un halat cu sigla si culorile fcsbului la dozatorul cu bere, pentru 2€ in plus, primesti un paharel de Timisoreana.

terminator_2
terminator_2  •  17 Martie 2020, 15:26
Postat de Calin Radulescu pe 17 Martie 2020, 12:03

Bine ca face ceva... BRAVO, CHITOSCA... UN CANAL DE YOU TUBE cu o comunitate fidela e bun la casa omului... DACA NU IESE MARE LUCRU, MAI PICA... Adevarul e ca sa joci pe 1.000 de euro la Liga a 2-a e cam penibil...

A primit o oferta si de la csa 2017 din liga a 4-a, 1500 de euro( ce darnica e armata romana pe banii publici) pe luna. Omul a preferat sa mearga la munca decat sa ,,presteze'' in liga satelor.

rooster_adevarat
rooster_adevarat  •  17 Martie 2020, 13:20

Deci asta are un singur meci jucat la fecesebeaua (si ala in cupa) si ii spuneti fotbalist la fcsb

Vezi toate comentariile (11)
Comentează