SPORTURI  »  AUTO  »  ERC

Simone Tempestini, hotărât să aducă titlul european de raliuri în România

Articol de GSP - Publicat duminica, 22 martie 2020 12:08

Simone Tempestini, cvadruplul campion național absolut de raliuri, a anunțat că prioritatea pentru sezonul 2020 va fi câștigarea titlului în Campionatul European de Raliuri (ERC), la cinci ani după ce a dus României, din postura de junior, primul trofeu în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). 

„În acest moment, toată lumea este cu gândul departe de programele sportive din acest an și din păcate, asa suntem și noi, dar cred că dorinta, pasiunea și visele nu trebuie să se oprească, nici în acestă situație. De aceea, astăzi, ziua în care ar fi trebuit să ne pregătim de plecare spre prima noastră etapă internațională vrem să facem cunoscute planurile noastre”, a declarat Simone Tempestini.

Simone Tempestini, pregătit de ERC

Clujeanul îl va avea copilot și în acest sezon pe Sergiu Sebastian Itu, alături de care a câștigat titlul pe plan intern în ultimii doi ani și a reușit marea performanță de a încheia pe locul 8 în Raliul Turciei, etapă mondială, în condițiile în care aceștia se aflau într-o mașină din divizia WRC2. 

„Participarea în ERC 2020 vine ca un pas firesc pentru noi. Eu am avut ocazia să iau startul la câteva etape anterioare, însă este pentru prima dată în cariera mea de pilot când voi avea un sezon complet în acest Campionat”, a declarat Simone.

Obiectivul nostru este acela de a câștiga nu numai ERC 1 Junior, competiție deschisă piloților sub 28 de ani, cât și ERC la nivel general. Este un plan ambițios, dar Sergiu și cu mine avem determinarea de a lupta până la capăt și a aduce aceste titluri în România”, a adăugat el.

Echipajul de la Napoca Rally Academy va fi prezent și la cele mai importante etape din Campionatul Național de Raliuri și totodată a anunțat că vrea să revină în viitor în WRC, dar cu ambiții și mai mari. 

„Ne dorim să revenim mai puternici anul viitor”

„Am avut un parcurs bun în ultimii ani în WRC și ne dorim să revenim anul viitor mai puternici și cu bugetele necesare în lupta pentru obținerea titlului în WRC 2. Consider că un sezon complet în ERC și un posibil titlu european ne vor ajuta pentru atingerea obiectivelor noastre viitoare din Campionatul Mondial”, a mai precizat Tempestini. 

Campionatul European de Raliuri este format din 8 etape în Portugalia (Azores), Spania (Canare), Letonia, Polonia, Italia, Cehia, Cipru și Ungaria și urma sa debuteaze pe 25 martie. În contextul actual, prima etapă din ERC, planificată inițial pentru finalul acestei luni, a fost reprogramată pentru luna septembrie, context în care echipajul Tempestini/ Itu se vor alinia la start imediat ce FIA va permite. 

În vârstă de numai 25 de ani, Tempestini este cel mai tânăr campion național de raliuri din istorie, performanță reușită în 2015, iar de atunci și-a asigurat alte trei titluri similare. De asemenea, în 2016, a devenit campion mondial de juniori la raliuri, intrând deja în cartea de aur a motorsportului românesc.

Citește AICI mai multe știri pe secțiunea Auto

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (1)
remarque
remarque  •  22 Martie 2020, 18:00

Bravo Simone! Aduci cinste orasului si tarii. Ai venit in tara stramosilor tai, tracii au fost poporul cel mai numeros din Europa si din care se trage si neamul latinilor. Sigur ca istoria consemneaza pe dos lucrurile, dar oricum le iei, romanii sunt latini iar latinii sunt romani. Succes!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează