FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Detalii ULUITOARE din negocierile pentru vânzarea lui Dinamo: „Ne-au spus așa: nu cunoaștem niciun Toni Curea, nu avem nicio legătură cu vreun Herminio Menendez”

Negocierile dintre Ionuț Negoiță și investitorii spanioli pentru cedarea lui Dinamo au picat, spune Ioan Andone
Negocierile dintre Ionuț Negoiță și investitorii spanioli pentru cedarea lui Dinamo au picat, spune Ioan Andone

Articol de GSP - Publicat marti, 19 mai 2020 18:32

Asociația suporterilor dinamoviști „DDB”, prin vocea reprezentatului Robert Thomas, a dezvăluit o serie de detalii din cadrul negocierilor pentru vânzarea lui Dinamo.

Astăzi, Ioan Andone a dezvăluit faptul că negocierile dintre finanțatorul Ionuț Negoiță și investitorii spanioli au ajuns la final. Cele două părți nu au înregistat un numitor comun, astfel că Dinamo rămâne la actualul său acționar majoritar.

Suporterii din programul „DDB” au oferit prima reacție, prin reprezentantul Robert Thomas, dezvăluind detalii aiuritoare din procesul de negociere.

„Noi am tot cerut un nume (n.r. al fondului de investiții), ni s-a spus că e un fond de investiții. Apoi că e o societate. Ni s-a dat numele „Alondra”. Prin anumite surse și prin oameni din Spania, am ajuns la această „Alondra”, din Madrid. E vorba de o societate din Madrid. Au răspuns apelurile noastre, am discutat cu ei, este un fond de investiții. Ne-au spus așa: nu cunoaștem niciun Toni Curea (n.r. agentul care ar fi intermediat afacerea), nu avem niciun interes înspre fotbal și nicio legătură cu vreun Herminio Menendez (n.r. conducătorul grupului respectiv de afaceri).

După ce am stat de vorbă cu cei din Madrid, am cerut detalii și ne-au zis că este o „Alondra” din Valladolid. În Spania, informațiile financiare sunt publice. Am găsit societatea, partea spaniolă spune că asta ar fi, nu cea din Madrid. Cei din Valladolid au un capital social de 3.000 euro și probleme financiare. Toată această lipsă de transparență, secretomanie cu privire la cine este în spatele afacerii. Am dialogat cu Herminio Menendez printr-un chat, omul a încetat discuția când a văzut că am vrut să intrăm în detalii”, a dezvăluit Robert Thomas în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, pe Digi Sport. 

Dinamo poate ajunge la suporteri

Fanii din Peluza Cătălin Hîldan, care dețin acțiuni la club anunță că sunt deciși să cumpere pachetul majoritar deținut de Ionuț Negoiță. Într-un mesaj publicat luni noapte pe contul de Facebook, PCH dezvăluie că este gata să cumpere Dinamo și că va cere mai multe documente de la club. Achiziția se va face după ce fanii din Programul DDB vor vota.

„În urma discuțiilor apărute în ultima vreme și a nesfârșitelor tratative încheiate fără succes, după ce ne-am exprimat susținerea față de ultimii investitori care au negociat pentru cumpărarea clubului,

Vă anunțăm că:

- vom solicita Clubului FC Dinamo 1948 documentele contabile și actele de inventar,
- le vom studia și vom face o evaluare a situației clubului,
- vom prezenta membrilor DDB concluziile în modul cel mai transparent
- și îi vom invita pe membrii cotizanți să se exprime prin vot în legătură cu preluarea clubului de către suporteri prin ProgramDDB.
În viața asta mai avem ceva de făcut și acum e momentul” 

Comunicat PCH

VIDEO. Adrian Porumboiu acuză un celebru Steaua - Dinamo: „Blat ordinar!”

Citește mai multe știri despre Dinamo:

PCH, reacție după ce a expirat ultimatumul primit de Ionuț Negoiță! Fanii și-au făcut planul: „Acum e momentul”

DINAMO. Patronul din Liga 1 care n-are milă de PCH: „N-ar trebui să bage antrenorii în spital”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (14)
3069822526470892
Doru Pitis  •  20 Mai 2020, 11:20

Să fim serioși.*** nu v-a vinde niciodată Dinamo,decât atunci când va câștiga cel puțin dublu decât câștigă acum,când echipa nu joacă nimic și când nu produce nimic ptr.export.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

143731175974645
Gelu Cristean  •  20 Mai 2020, 09:13

pe bune? nici mie nu-mi spune nimic acest Robert Thomas, poate este purtator de vorbe pt Elias si Tararache, vestiti oameni de afaceri? :D Punand in balata pe Negoita vs Andone, balanta se inclina net in favoarea lui Andone, chiar cred ca-l doare de Dinamo.

ray51
ray51  •  20 Mai 2020, 07:55

Cat de *** poate fi acest... Chiar nu exista nici o VOCE importanta la DINAMO? Macar una din 'spate' care sa-si asume 10 fraze coerente despre viitorul acestei echipe???

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează