FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - FCSB, AZI, 20:00

Bogdan Planic ignoră mesajele de la FCSB și amenință! Ce lovitură îi pregătește sârbul lui Gigi Becali

Planic a costat 250.000 de euro în 2017, când a fost cumpărat de FCSB de la Vojvodina Novi Sad
Planic a costat 250.000 de euro în 2017, când a fost cumpărat de FCSB de la Vojvodina Novi Sad

Articol de , , - Publicat luni, 29 iunie 2020 08:16 / Actualizat luni, 29 iunie 2020 10:46

Bogdan Planic (28 de ani, fundaș central) a plecat în Serbia, a ignorat mesajele prin care FCSB îi cerea să revină la antrenamente. Gigi Becali îi cere 10 milioane de euro oricărui club care va semna cu fundașul central, jucătorul vrea ca FIFA să le interzică roș-albaștrilor să mai legitimeze fotbaliști noi.

  • Astra și FCSB se întâlnesc azi, 29 iunie, de la ora 20:00, în etapa #5 din play-off-ul Ligii 1. Meciul poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look Plus

Conflictul FCSB-Planic se va lăsa cu urmări pentru una dintre părți. Jucătorul a reziliat unilateral contractul și va urma un proces. În avancronica disputei din instanță, părțile se amenință ca înaintea unui meci de box.

„Clubul care va semna un contract cu Planic o să răspundă în solidar cu el și va trebui să-mi plătească 10 milioane de euro, clauza de reziliere pe care o avea el la FCSB!" este amenințarea pe care a rostit-o Becali. Oamenii lui Gigi l-au convocat la antrenamente pe fundașul central în vârstă de 28 de ani și după ce el a anunțat că a rupt colaborarea cu clubul.

Bogdan Planic amenință FCSB!

Planic a ignorat mesajele, a plecat în Serbia și negociază cu formațiile interesate să obțină semnătura lui. Nici el nu e defensiv, are solicitări clare în procesul cu FCSB:

  • A reziliat contractul fiindcă nu încasase salariile pentru două luni și jumătate: mai, aprilie și o parte din martie. În litigiul de la FIFA, fotbalistul vrea și banii pentru luna iunie, ultima din contract, adică încă 15.000 de euro. Suma totală netă pe care o cere: 53.000 de euro. Brut, e vorba despre 93.000 de euro, atât va trebui să plătească Becali dacă o să piardă procesul
  • În afara drepturilor financiare, jucătorul a mai pomenit în deschiderea procesului și „sancționarea FCSB". Care e pedeapsa la care s-a gândit el? Interzicerea legitimării de fotbaliști noi măcar într-o fereastră de mercato! Ar însemna ca Gigi să nu poată să achiziționeze niciun jucător înaintea sezonului următor, ceea ce ar constitui o adevărată lovitură, dată fiind slăbiciunea lotului pe care îl conduce Vintilă. Vicecampioana a ajuns să nu mai aibă niciun fotbalist consacrat pe banca de rezerve, convoacă doar juniori ca să completeze foaia de meci.

M-a surprins decizia lui Bogdan Planici, era un jucător important pentru echipa noastră, dar decizia este numai a lui. Din păcate, nu am mai vorbit cu el după ce a plecat de aici şi decizia clubului va trebui respectată. Dacă va reveni, nu va face antrenament cu noi. Dar, din ce ştiu eu, nu va reveni 

Bogdan Vintilă, antrenor FCSB

Un angajat obișnuit poate să demisioneze dacă e trimis în șomaj tehnic, un fotbalist nu are dreptul acesta tocmai fiindcă nici clubul nu-i poate modifica datele din contract. Dacă scazi salariul unilateral sau suspenzi contractul, e normal ca jucătorul să poată rupe înțelegerea!

Zvonko Milojkovici, impresarul lui Planic

Sunt obligat să merg la proces cu Planici, că altfel ar fi un exemplu pentru toți jucătorii, să rupă contractele oricând vor ei! Dacă mâine vor și Man, și Coman să plece gratis și reziliază și ei contractele?

Gigi Becali, patronul FCSB

Va putea să joace oriunde

Amenințările lui Becali nu-l pot opri pe Planic să semneze cu un alt club. Viitorul angajator al sârbului o să solicite „cartea verde", permisul de transfer, un document pe care FCSB poate să-l blocheze timp de 30 de zile. Planici va trebui să se adreseze FIFA în situația aceasta și va căpăta, în maximum 15 zile, dreptul temporar de joc. Temporar, fiindcă va avea loc între timp procesul lui cu FCSB.

„Noi nu-l vrem"

Gigi a pomenit două cluburi care l-ar dori pe Planici: „Craiovei și CFR-ului le e teamă să semneze contracte cu Planici, că ar avea să-mi plătească despăgubiri de 10 milioane de euro!". 

Din conducerea Clujului a reacționat Bogdan Mara: „Noi avem deja șase fundași centrali, de ce l-am lua și pe Planici? Nu putem să jucăm cu opt apărători!". Universitatea este, cu adevărat, interesată de stoperul sârb, doar că oltenii ar trebui să-și depășească bugetul de salarii ca să-l ia. Planici câștiga 15.000 de euro lunar la FCSB și nu ar accepta să semneze pentru aceeași sumă, cere mai mult.

Se contraziceau deja

FCSB și Planic se aflau, oricum, în conflict și înainte ca fundașul să rupă contractul fiindcă nu a recunoscut drept legală suspendarea contractului din cauza pandemiei de coronavirus. Jucătorul susținea că putea părăsi clubul încă din vara aceasta, clubul pretindea că mai avea contract valabil încă un an. Care era adevărul? 

Planic ar fi putut pleca dacă ar fi plătit 180.000 de euro, echivalentul salariului pentru un an, conform unei reguli care le permite fotbaliștilor să rupă astfel ultimul an din contract dacă salariul rămâne același în toată perioada în care sunt legați de cluburi. Procesul de la FIFA nu va fi influențat de acest detaliu, fiindcă jucătorul ar putea obține doar un avantaj insignifiant: FCSB ar trebui să-i achite diferența dintre salariul viitor până la 15.000 de euro, cât câștiga la București. 

Dacă Planici ar semna cu Craiova, să spunem, pentru 5.000 de euro lunar, FCSB ar trebui să-i achite 10.000 de euro lunar dacă ar pierde procesul cu el. Însă apărătorul nu are de gând să accepte nici măcar un salariu egal cu 15.000 de euro, deci clubul lui Becali nu ar plăti și pentru anul „extra" din contractul cu Planici.

Citește mai multe știri despre FCSB:

Răstunare la 180 de grade! Vintilă, în pericol la FCSB! Noul obiectiv trasat de Gigi Becali: „Altfel pleci”

ASTRA - FCSB. Pierdere importantă pentru Bogdan Vintilă! S-a accidentat încă un titular

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Stiri extrasport
Florinel Coman amenință că va da în judecată un jurnalist român: „Pe ce criterii m-a încadrat la etnie rromă?”
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Diverse
Tatăl Simonei Halep, întrebat pe stradă: „Călin Georgescu sau Elena Lasconi?”
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”
Stiri extrasport
Arpad Paszkany, cadou de mii de euro pentru iubita mai tânără cu 23 de ani: „Jucării noi”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (87)
116988019705812
Trafalet Simfoniu  •  29 Iunie 2020, 18:29
Postat de Traian Pavelescu pe 29 Iunie 2020, 17:47

Lăutarul asta ridicol reia maneaua preferata și aiureaza din nou pe știri despre Steaua. Ce treaba sa aibă un patetic sordid, ca lăutarul-simfonist, cu Steaua, cea mai buna echipa din țara, singura care contează in exterior, susținută de 52% dintre suporteri? Bagă maneaua cântată la trafalet și nu mai polua știrile despre Steaua cu bazaconii și ineptii lăutărești!

Părerea unui gigist e mai puțin elocventă decât *** căzut în Mediterana ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

108022913946097
Traian Pavelescu  •  29 Iunie 2020, 17:47
Postat de Trafalet Simfoniu pe 29 Iunie 2020, 16:48

Porcăria consonară se îndreaptă încet , dar sigur, spre FA-LI-MENT ! Dacă instanţa decide că Ayatollahul miorițelor trebuie să plătească 36 de bulioane de coco lui Talpan ... Pac-pac ! Bye bye !

Lăutarul asta ridicol reia maneaua preferata și aiureaza din nou pe știri despre Steaua. Ce treaba sa aibă un patetic sordid, ca lăutarul-simfonist, cu Steaua, cea mai buna echipa din țara, singura care contează in exterior, susținută de 52% dintre suporteri? Bagă maneaua cântată la trafalet și nu mai polua știrile despre Steaua cu bazaconii și ineptii lăutărești!

116988019705812
Trafalet Simfoniu  •  29 Iunie 2020, 16:48

Porcăria consonară se îndreaptă încet , dar sigur, spre FA-LI-MENT ! Dacă instanţa decide că Ayatollahul miorițelor trebuie să plătească 36 de bulioane de coco lui Talpan ... Pac-pac ! Bye bye !

Vezi toate comentariile (87)
Comentează