INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Torino - Lazio 1-2. VIDEO Încă o răsturnare de scor cu Ştefan Radu în teren: „Echipa nu a renunţat nicio clipă la victorie”

Ștefan Radu joacă din 2008 la Lazio // Sursă foto: Getty
Ștefan Radu joacă din 2008 la Lazio // Sursă foto: Getty

Articol de - Publicat miercuri, 01 iulie 2020 13:22 / Actualizat miercuri, 01 iulie 2020 13:34

SERIE A. Cu Ştefan Radu (33 de ani) integralist, Lazio a revenit de la 0-1 cu Torino (2-1), la fel ca împotriva Fiorentinei. „Nu cred că voi juca atacant cu Milan, dar va fi greu", a spus fundaşul român. Immobile şi Caicedo sunt suspendaţi.

Lazio a trecut învingătoare linia de sosire şi la Torino (2-1) după o cursă pornită cu handicap. Ştefan Radu n-a mai lipsit din defensiva biancocelestă şi a contribuit la încă un thriller, cu Simone Inzaghi regizor. 

Golul lui Belotti din penalty în minutul 5 a fost anulat, în repriza secundă, de reuşitele lui Immobile (48) şi Parolo (72). „Povestea continuă, echipa nu a renunţat nicio clipă la victorie. Am fost de-atâtea ori în dezavantaj în acest sezon şi deseori am răsturnat rezultatul. Iar asta arată că avem caracter şi că suntem puternici mental. După Covid, tuturor ne-a fost greu să ne regăsim, e mai mult o oboseală mentală decât fizică", a declarat românul.

Ștefan Radu: „Am promis să dau totul pentru Lazio"

Radu a glumit şi pe seama problemelor de lot ale biancocelestilor pentru meciul cu Milan, când Immobile şi Caicedo vor fi suspendaţi, din cauza cartonaşelor. „Dacă voi juca eu atacant etapa viitoare? E bine că îl mai avem pe Correa, va fi complicat fără ei, însă am demonstrat forţa grupului în ciuda absenţelor"

Ştefan şi-a adus aminte de problemele din vara trecută: „M-am alăturat lotului târziu, dar m-am pregătit şi am promis să dau totul pentru Lazio. Mi-e greu să vorbesc de acea perioadă, bine că am reuşit să trec peste. Încet-încet, ne regăsim forma de dinaintea pandemiei şi veţi vedea o echipă mai frumoasă chiar dacă infirmeria e plină".

6 meciuria câştigat Lazio în campionat după ce a fost condusă cu 0-1. Victimele sunt, în ordinea celor mai recente rezultate, Torino, Fiorentina, Inter, Brescia, Cagliari şi Juve. A revenit şi de la 0-3 la 3-3 cu Atalanta

29 de goluriîn 29 de meciuri are Ciro Immobile. Doar un singur jucător a avut cifre mai bune în istoria Seriei A la acest moment, Antonio Valentin Angelillo, 31 în 1959

Punctual în faza defensivă, tema principală pe care trebuia s-o absolve. radu a urcat şi în atac, livrând mai multe centrări, dar n-a avut prea mult noroc. Nota 6

- Gazzetta dello Sport, cotidian italian

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Cosmin Olăroiu, tratat ca un rege » Suma uriașă pe care Jiangsu a cheltuit-o pentru revenirea românului în China

Messi, „delicatesă” pentru golul 700 » Al doilea după CR7 la penalty-uri în La Liga

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează