INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

SASSUOLO - JUVENTUS 3-3. Maurizio Sarri nu-şi explică scurtcircuitul campioanei: „Mă lasă perplex"

Maurizio Sarri nu înţelege ce se întâmplă cu Juventus // Sursă foto: Getty
Maurizio Sarri nu înţelege ce se întâmplă cu Juventus // Sursă foto: Getty

Articol de - Publicat joi, 16 iulie 2020 09:31 / Actualizat joi, 16 iulie 2020 10:02

SASSUOLO - JUVENTUS 3-3. Liderul a fost iar întors de la 2-0, suferind teribil la Reggio Emilia. Wojciech Szczesny a evitat dezastrul, în faţa clonei Atalantei, în care Vlad Chiricheş s-a descurcat admirabil în duelurile cu Cristiano Ronaldo şi Gonzalo Higuain.

Juventus pare scăpată de sub control în acest final nebun şi imprevizibil din Serie A. Bătută de Milan şi apoi chinuită groaznic de Atalanta, campioana a riscat s-o încaseze şi la Reggio Emilia, deşi a condus repede cu 2-0. 

S-a repetat povestea cu rossonerii, cu diferenţa că, miercuri seară, Sassuolo a întors la 3-2, însă a ratat victoria. În ultimele trei etape, bianconerii au strâns două puncte şi au primit nouă goluri, tot atâtea cât în anterioarele 13 etape! Şi puteau fi chiar mai multe dacă Szczesny nu reuşea şapte parade!

Maurizio Sarri, Juventus: „Toate echipele au păţit-o"

Nici măcar Maurizio Sarri nu înţelege ce se întâmplă cu liderul, „bombardat" cu 16 şuturi în prima repriză, record negativ în ultimii 15 ani al torinezilor pentru un meci în Serie A: „Ne chinuim să avem o continuitate în joc, fizică şi mentală. Alternăm perioade bune cu momente de pasivitate. Trecem brusc de la o extremă la alta, mă lasă perplex modul în care Juve apare şi dispare din meci. Păţesc asta aproape toate echipele, dar am înfruntat adversari într-o formă deosebită. Sassuolo poate deveni Atalanta din viitor, dacă o laşi să te paseze devine foarte periculoasă. Nu-mi explic cum au trecut atâtea mingi de mijlocaşi, cât de uşor au ajuns în careul nostru. Avem potenţial mare, însă trebuie să fim mai echilibraţi, fără să pierdem calităţile".

SASSUOLO - JUVENTUS 3-3. Chiricheș, 6,5 în Gazzetta

Nici atacul n-a mers, şi pentru că Ronaldo a irosit cel puţin două situaţii de neratat, singur cu Consigli. Din zece încercări, Cristiano n-a modificat deloc tabela, în cursa după Lewandowski şi Immobile! 

A avut însă şi un marcator tenace în faţă. Vlad Chiricheş a revenit titular şi s-a remarcat. „Meci complex, dar a fost preţios în a conduce apărarea şi a închide în situaţiile periculoase. Una la Higuaín şi alta la Ronaldo, după cea mai bună fază a lui Juve", l-a lăudat, pentru cele 75 de minute, Gazzetta dello Sport, acordându-i nota 6.5.

2 goluria marcat cel puţin în fiecare din ultimele 7 etape Sassuolo, record al clubului în Serie A. Caputo a ajuns la 17 reuşite, performanţă nemaiatinsă de un jucător neroverde

300 de meciurila rând are Juventus în postura de campioană a Italiei. Seria formidabilă a început pe 6 mai 2012

S-a lăsat surprins o dată de Higuaín, ce i-a scăpat în spate, dar apoi i-a luat măsura. A intervenit decisiv respingând peste transversală mingea de gol sigură a lui Crisitiano. A ieşit şchiopătând. Nota 6
- Corriere dello Sport, cotidian italian

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Campioana din Premier League, învinsă într-un meci dominat categoric! Gafele lui Van Dijk și Alisson, decisive

Șoc în Portugalia: președintele Benficăi a fost pus sub acuzare pentru fraudă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează