Articol de GSP.RO - Publicat luni, 20 iulie 2020 06:56 / Actualizat luni, 20 iulie 2020 11:26
Washington Redskins, una dintre cele mai populare echipe din campionatul de fotbal american (NFL), e în mijlocul unui scandal cu acuzații sexiste și sexuale, publicate de cotidianul Washington Post.
Nu mai puțin de 15 foste angajate ale clubului au povestit în publicația menționată experiențele pe care le-au avut la echipa din NFL și modul în care s-au simțit abuzate.
Doar una dintre ele și-a dezvăluit identitatea, Emily Applegate, fost director de marketing în cadrul Washington Redskins. Aceasta a povestit: „Am tăcut pentru că voiam să-mi păstrez locul de muncă. Toate am tolerat agresiunile pentru că ei ne spuneau mereu că sunt alte 1.000 de persoane care așteaptă la ușă să fie angajate”.
Emily susține că Mitch Gersmann, unul din conducătorii clubului i-a cerut „să îmbrace haine strâmte ca bărbații să aibă ce privi” și că o critica constant, singurele laude pe care le primea fiind legate „de cât de bine arătam”.
O altă fostă angajată, rămasă sub protecția animatului, a afirmat că Dennis Green, fost președinte de operațiuni al echipei, s-a oferit să îi plătească o operație estetică de mărire a sânilor, în timp ce altă femeie a afirmat că i s-a spus că „îi stă bine în pantaloni mulați.”