FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  SEPSI - FCSB

SEPSI - FCSB. Interviu cu patronul lui Sepsi, înaintea finalei Cupei României: „Nu câștigă mereu ăla mare. Și David l-a bătut pe Goliat”

Laszlo Dioszegi este încrezător înainte de finala Cupei României Sepsi - FCSB
Laszlo Dioszegi este încrezător înainte de finala Cupei României Sepsi - FCSB

Articol de - Publicat miercuri, 22 iulie 2020 14:49 / Actualizat miercuri, 22 iulie 2020 15:21

Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi, expune „tabloul” echipei sale, finalistă în Cupa României. „O echipă mică, dar cu inimă mare” e descrierea pe care omul de afaceri o face formației care speră să dea lovitura și să bată FCSB în ultimul act al competiției.

  • Sepsi - FCSB, finala Cupei României, se dispută azi, de la ora 20:00, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Digi Sport, Telekom Sport și Look Plus.

- Domnule Dioszegi, vă mai aduceți aminte cum ați lua decizia de a investi la Sepsi? 
- În 2011 a început povestea pentru Sepsi. Am fost operat de hernie de disc pentru a doua oară și stăteam în pat. Fiind o operație nereușită, eram nervos pentru că nu știam dacă mă voi mai ridica vreodată din pat. L-am sunat pe domnul David, vicepreședintele și prietenul meu, și i-am zis că vreau să vorbim. Nu aveam fotbal de 6 ani în Sfântu Gheorghe, așa că i-am zis că vreau să facem un club. Aici fotbalul era mort. Am început de la 0, în Liga a 5-a. Țelul era să ajungem în Liga a 2-a, măcar un an sau doi. 

- Ați avut vreo traiectorie trasată, un gând concret? 
- Când l-am sunat pe prietenul meu David, am zis din start că vreau să fac ceva diferit, poate ieșit din comun. Pot spune cu mâna pe inimă că la mine în club nu există cuvântul blat. 

- Ați avut vreo experiență neplăcută? 
- Asistasem în tinerețe la un meci al lui Sfântu Gheorghe jucat la Odorheiu Secuiesc care a fost blat. Următorul meci, noi, cei care eram suporteri, am agățat o blană, un cojoc, pe gard. A fost un protest, am vrut să arătăm că nu suntem de acord cu așa ceva. De atunci mi-am spus că dacă voi fi într-un club, la mine e exclus blatul. Sigur, gura lumii fabulează când avem meciuri mai slabe. Dar vă spun încă o dată, nu vom participa niciodată la așa ceva.

- Vă doreați măcar Liga a 2-a, iată că sunteți la un pas de un trofeu important... 
- Am fost în al nouălea cer după 5-1 cu Poli Iași. De atunci visăm cu ochii deschiși. Am mai jucat cu FCSB și am avut rezultate pozitive în unele cazuri. Iar pe Arena Națională am pierdut la limită, greu. Avem șanse! Poate că nu 50%-50%, dar spun că măcar un 30% șanse avem. Iar 30% nu e 0, nu mereu câștigă ăla mare. David l-a învins pe Goliat, nu se știe niciodată. Din nou în play-off, obiectivul pentru sezonul următor 

- Vine un stadion nou, cresc pretențiile? 
- Vor crește, normal. Anul trecut am arătat țării că, deși suntem o echipă mică, avem o inimă mare și am prins play-off-ul. Deși acolo am avut rezultate slabe, important e că am fost între primii 6 din România. Anul ăsta am schimbat tot lotul și am spus că suntem mulțumiți dacă prindem locul 8. Anul viitor, dacă va fi gata și stadionul, trebuie să încercăm să prindem iar play-off-ul. 

- Dacă ar fi să luați Cupa, aveți vreun adversar pe care să vi-l doriți în cupele europene? 
- Am spus acum 2 ani, când am intrat în Liga 1, că dacă prindem vreodată cupele europene, putem juca împotriva unei echipe de oriunde. Din Malta, Cipru, nu contează. Vine cineva străin. Ducem orașul ăsta mic în afara granițelor. E cea mai mare mândrie pentru oricare om din Sfântu Gheorghe. 

- Florin Ștefan e unul dintre oamenii de bază, va pleca vara asta? 
- E un jucător de mare perspectivă. Are 24 de ani. Ultimele evoluții ale lui au fost mai mult decât bune. Să vedem ce va fi până la finalul campionatului. Nu ne punem în calea nimănui, cine vrea să meargă la un club mai mare, cu pretenții mai mari, unde poate lua un salariu mai bun decât ce putem oferi noi, e foarte bine. Până la urmă, și clubul trebuie să trăiască, câteodată nu e bine să ne uităm numai la sentimente, trebuie să folosim și mintea. Altfel clubul încet, încet moare. Sigur, Florin e un jucător iubit de suporteri, dar dacă vine o sumă cu care poți aduce 3-4 jucători, poate la fel de buni, atunci oamenii uită de el și încep să-i iubească pe cei noi. 

- Sepsi investește și în marketing. E profitabil? 
- Se pot face bani din marketing. Nu vorbim despre sume exorbitante, nici nu avem cum fiind vorba despre un club mic. Dar marketingul înseamnă mult pentru un club. E jumătatea frumoasă din firmă. Și doar așa poți câștiga și mai mulți suporteri. Trebuie să lucrezi și în interesul fanilor, nu doar al clubului.

VIDEO Laszlo Dioszegi, patronul de la Sepsi, patron Sepsi: „Scandările xenofobe ne-au făcut mai puternici"

- Se schimbă strategia dacă mergeți în cupele europene? 
- Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să fim cumpătați. La noi nu vin bani din cer. Nu putem spune că aducem jucători cu 20.000 de euro salariu, pentru că nu ne permitem. Însă dacă știm să gestionăm ceea ce avem, atunci putem avea șanse mai mari. Pentru că mai bine împarți egal ceea ce ai și formezi un grup unit, decât să aduci jucători cu salarii mari și să pierzi vestiarul. Noi nu putem emite pretenții de grupe în cupele europene. Dacă trecem de primul tur, ar fi ceva extraordinar. Știm cât putem, nu suntem ipocriți. 

- N-au fost puține momentele tensionate din cauza zonei din care veniți. Ați fost vreodată tentat să renunțați din cauza scandărilor xenofobe? 
- Avem un proverb, „Ce nu te omoară te face mai puternic". N-am avut niciodată în gând să renunțăm. Clubul ăsta este familia mea, noi de când am făcut clubul nu ne-am gândit în nicio clipă la bani. Noi tot ce facem, facem pentru oraș. Clubul ăsta nu e al meu, e al tuturor oamenilor care îl vor. Sunt un om deschis, vorbesc cu orice suporter. Ascult mereu părerea fanilor. Când greșesc, am tăria să recunosc. Trebuie să învăț din greșeli și să fiu mereu cu picioarele pe pământ. 

- Unde e mai greu, în brutărie sau în fotbal? 
- E mult mai greu în fotbal decât în brutărie. Fotbalul e o sferă nouă pentru noi, suntem într-un sistem unde oamenii se află poate de 20-30 de ani. Noi încă nu știm cum să facem să fie bine, tot încercăm. Plus că noi vrem mereu să câștigăm pe teren. Și e greu, pentru că suntem un club mic și n-avem prieteni. Sigur, n-avem nici dușmani. Avem numai adversari.

VIDEO Buget de 5 milioane de euro

- Sunt patroni în Liga 1 care nu-și lasă antrenorul să muncească, dumneavoastră cum sunteți? 
- Există un patron care 100% nu se bagă peste antrenor. Îl cunosc bine de 49 de ani. Eu sunt acela. Nu vreau să-mi dau cu părerea, dar un lucru e clar, la mine niciodată nu există așa ceva. Treaba mea e alta, eu trebuie să fac astfel încât lucrurile să meargă bine. Să aduc bani, sponsori. Să țin clubul! Antrenorul trebuie să facă echipa. Vin la stadion pentru a vedea un spectacol, cu dorința de a câștiga, ca orice suporter. 

- Ce buget are Sepsi? 
- Anul trecut am avut un buget de 6-7 milioane de euro. Anul ăsta sigur e mai mic. Nu putem avea tot atât. Drepturile TV vor fi mai mici, pentru că nu mai suntem în play-off, iar sponsorizările sunt deja plătite. Deci cred că în jur de 5 milioane va fi. Ne-a afectat pandemia destul de mult. Sponsorii n-au plătit 3 luni de zile nimic. Dar cred că 5 milioane e un buget bun.

- Care ar fi planurile dumneavoastră pe termen lung la Sepsi? 
- Ne dorim să rezistăm în elita fotbalului românesc cât se poate de mult. Ăsta e țelul nostru. Nu putem să câștigăm Champions League, nici măcar campionatul. Sigur, ne-am dori asta, dar știm că e aproape imposibil. Nu m-am gândit niciodată cât vreau să stau în fotbal. Sunt în fenomen de la 7 ani. Nu-mi văd viața fără fotbal, fără Sepsi. 

- A fost vreun jucător pe care vi l-ați dorit în mod special la Sepsi? 
- Am vrut să-l aduc pe Nistor la Sfântu Gheorghe. Știam că e aproape imposibil. Mai sunt câțiva, știm însă care ne sunt posibilitățile. Și mereu ne reorientăm spre ceea ce putem aduce. Nu ce ne-am dori din suflet.

- Mai faceți și altceva pe lângă fotbal? 
- Fotbalul și brutăria sunt marile iubiri ale mele. Nu mai am timp și de altceva. Mă uit la fotbal destul de mult. Îmi place mereu să privesc Liga 1, adversarii pe care îi avem în campionat. Dar am cam tot timpul ocupat, nu mai am timp și de altele. 

- Vedeți vreodată Sepsi în lupta pentru titlu? 
- Nu cred că Sepsi poate fi campioană vreodată. Indiferent cât am fi de serioși, cu mâna pe inimă știu cât putem. Cât să ne întindem. Sunt cluburi cu posibilități mult mai mari, pe care e greu să le depășim.

7 milioane de euroeste valoarea lotului lui Sepsi pe transfermarkt

600.000 de euroa încasat Sepsi pentru Tandia, cel mai scump jucător vândut de club

Cupa ar fi un trofeu imens pentru Sepsi Sfântu Gheorghe. Venim dintr-un oraș mic de statură. Dar un oraș cu inimă mare. Nu cred că e cineva care va spune că a fost primit urât aici

Stadionul din cartierul din Simeria e inima noastră. Acolo e copilăria noastră, acolo am început. Sigur, și noua casă va intra ușor în inima noastră, dar casa mea e la 20 de metri de acel stadion, acolo vreau să îmbătrânesc, lângă stadionul care mi-a fost cel mai drag

Laszlo Dioszegi, patron Sepsi

Citește mai multe știri despre Cupa României:

Toni Petrea poate intra în ISTORIE în această seară, alături de Bergodi sau Dan Petrescu

Situație incredibilă cu câteva ore înainte de finala Cupei României! Covăsnenii încă nu știu dacă pot folosi un fotbalist

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Mesaj politic împotriva statului Kosovo la FCSB - Olympiakos: „Nu vă predați”
Europa League
Mesaj politic împotriva statului Kosovo la FCSB - Olympiakos: „Nu vă predați”
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Handbal
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (3)
2540310539316608
Adrian Pop  •  22 Iulie 2020, 22:40

Bravo domnul Dioszegi .Mentalitate super.Jos palaria.

andrei.f
andrei.f  •  22 Iulie 2020, 18:29

Spre disperarea antisteliștilor, Steaua va cuceri o nouă Cupă. Acum mă și duc să pun vinul la rece !

gazistu
gazistu  •  22 Iulie 2020, 18:17

va rupe "Mbappe" Coman, in finala....in rest....sa auzim de bine... Apropo, frumos stadion la SF Gheorghe, BRAVO, cu litere mari!!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează