FOTBAL  »  Superliga  »  FINANȚE

EXCLUSIV Patronii-creditori Becali, Varga, Rotaru și Niculae au de luat 50 de milioane de euro! Cele mai bogate cluburi din Liga 1 au cele mai mari datorii

Patronii-creditori Becali, Varga, Rotaru și Niculae au de luat 50 de milioane de euro FOTOMONTAJ Stela Tănase
Patronii-creditori Becali, Varga, Rotaru și Niculae au de luat 50 de milioane de euro FOTOMONTAJ Stela Tănase

Articol de , - Publicat luni, 10 august 2020 23:02 / Actualizat marti, 11 august 2020 00:53

Cele mai bogate cluburi din Liga 1 raportează și cele mai mari datorii, iar marea lor majoritate sunt către propriii patroni, care le-au creditat și ale căror creanțe apar în bilanțul financiar!

FCSB, CFR și Craiova sunt în momentul de față cele mai puternice cluburi din Liga 1. Singurele care achită sume de bani în schimbul transferurilor unor fotbaliști și, cu câteva excepții la Astra, singurele cluburi care își permit salarii de peste 140.000 - 150.000 de euro către jucători. Statutul juridic al acestor 3 cluburi e practic indentic: nu au niciun fel de legătură cu autoritățile locale, așa cum se întâmplă în alte locuri, și sunt deținute de patroni: Gigi Becali la FCSB, Nelu Varga la CFR și Mihai Rotaru la Craiova.

Patronii-creditori din Liga 1

Toți 3 apar însă în actele financiare oficiale ale clubului, depuse la Ministerul Finanțelor, ca fiind creditorii acestor echipe. Iar creanțele pe care le dețin și care, automat, împovărează bilanțul contabil, sunt de ordinul zecilor de milioane de euro. Această practică, de a trece ca împrumut sau ca datorie orice sumă de bani care, teoretic, e investită în societate din propriul buzunar, nu e o metodă care acționează doar în fotbal. Și în alte medii de afaceri se procedează la fel, tocmai din cauză că atunci când firma respectivă are venituri foarte mari și realizează profit, dacă patronul vrea să retragă sume de bani și o face apelând la profit, e nevoit să achite impozit către stat. În schimb, dacă procedura e de "returnare a împrumutului sau de stingere a creanței", atunci nu se aplică niciun fel de impozitare.

Gigi își recuperase 21 de milioane în 3-4 ani

Așa s-a întâmplat la FCSB după primii 6-7 ani cu Becali patron. Perioadă în care Gigi a cheltuit în jur de 21 de milioane de euro, bani care se regăseau în datoria clubului în anul 2009. Ulterior, după ce afacerile cu terenuri nu i-au mai mers și a și avut probleme cu legea, Becali a început să scoată acești bani din club, iar într-un timp-record, până la finalul anului 2014, a restras toți cei peste 20 de milioane de euro!

Varga, Rotaru și Niculae procedează la fel

Acum, nu doar FCSB e din nou în această postură, mai ales că Gigi a fost nevoit în ultimii ani să pompeze iarăși bani, ci și CFR și Craiova, principalele rivale. CFR a ieșit din insolvență în vara lui 2017, moment în care a fost preluată de Nelu Varga. Au urmat infuzii mari de finanțe, pentru a se construi o nouă echipă tare. Iar acum, raportul financiar al clubului din Gruia conține o datorie de aproape 23 de milioane de euro! Dintre care 17 milioane de euro către propriul patron!

Exact la fel stau lucrurile și la Craiova, dar și la Astra. Clubul din Bănie a fost pe profit în ultimii ani, însă și aici datoria e una importantă, peste 15 milioane de euro. Peste 85% din această sumă reprezintă creanța lui Rotaru și a celorlalți care au mai finanțat clubul alături de el. În schimb, Niculae a cheltuit sume imense începând cu anii 2014-2015, iar în prezent, clubul are o datorie totală de cel puțin 17 milioane de euro!

CLUB DATORIE TOTALĂDATORIE CĂTRE PROPRIUL PATRON
FCSB 9.600.000 euro9.200.000 euro
CFR 23.000.00017.000.000
CRAIOVA 15.200.00013.100.000
ASTRA17.000.000 12.200.000
TOTAL 64.800.00051.500.000

84,3milioane de euro era datoria cumulată, la finalul lui 2019, a celor 14 cluburi de Liga 1, din sezonul trecut

1milion de euro e datoria pe care Sepsi o raporta la 31 decembrie 2019, însă în care nu figura vreo creanță a patronului sau împrumuturi pe care acesta le realizase către club

Negoiță e pe zero

Clubul Dinamo figura la 31 decembrie cu o datorie de până în 4 milioane de euro, dintre care aproape un sfert era către angajați, iar către ANAF figurau în jur de 400.000 de euro. Dinamo nu figurează cu credite sau împrumuturi și nici cu datorii față de societățile din cadrul grupului, deci la acest capitol, Ionuț Negoiță nu are nimic de recuperat. Are, în schimb, din alte surse și anume datorii pe care Dinamo le raporta către diverși furnizori, marea lor majoritate fiind pe firme care îi aparțin actualului acționar majoritar al clubului. Dinamo a avut venituri de numai 3,5 milioane de euro pe parcursul anului 2019 și a înregistrat o pierdere de aproape 1,8 milioane de euro.

LIGA 1 ÎN 2019

Cine a făcut profit

CLUB PROFIT (euro)
Viitorul 1.800.000
Sepsi 1.260.000
Craiova 1.200.000
CFR 1.100.000
Gaz Metan350.000
Botoșani 135.000

Cine a avut pierderi

CLUB PIERDERE (euro)
FCSB4.500.000
Dinamo 1.860.000
Astra 1.580.000
Hermannstadt 1.550.000
Clinceni 330.000
Iași 220.000
Voluntari 210.000
Chindia200.000

VIDEO Un nou sistem competițional pentru Liga 1 din 2020-2021

CFR Cluj se întărește în zona ofensivă! Cine vine în Gruia pentru a ataca grupele Ligii

EXCLUSIV Situație de neînțeles la FCSB: jucătorii sunt buni, echipa e slabă + cum i-a pierdut Gigi Becali pe cei mai buni fotbaliști din Liga 1

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Superliga
Marius Șumudică, atac către rivalele din Superliga: „Noi nu folosim injecții, știu că există echipe care apelează la alte metode de recuperare”
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Superliga
Soția titularului incontestabil de la Rapid a făcut senzație în tribune la Rapid - Hermannstadt! Cu cercel în nas și haină de blană, a atras toate privirile
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului
Superliga
Cutremur în Superliga! Fotbalistul liderului U Cluj, prins DOPAT cu o substanță interzisă » A cerut de urgență rezilierea contractului

Se poate bate mingea pe Lună? » Interviu cu astronomul Adrian Șonka: „Cineva a dus o crosă de golf în spațiu și a lovit mingea. Nu a mai văzut-o niciodată”

Bucureștiul, împânzit cu mesajele „Ion Țiriac, candidat la președinția României” » Ce se ascunde, în realitate, în spatele demersului


Comentarii (46)
764468963651742
Ilie Golombioschi  •  13 August 2020, 11:15
Postat de dansy pe 11 August 2020, 15:18

Prost si incompetent esti tu p-entru ca nu ai notiuni economice! Patronii de care se vb in articol chiar daca isi imprumuta propriile cluburi platesc impozite la stat pe profitul creat dar tu confunzi matura cu avionul incercand sa te dai mare.Si multinationalele chiar daca isi externalizeaza profitul platesc impozitele din statele respectiva iar avantajul pentru noi(de exemplu) este ca au un numar mare de angajati cxare altfel ar fi someri.Toti acesti angajati platesc dari catre statul roman.Asa ca dute si te culca cu o carte de economie globala sub cap!

Bai dansy, tu esti prost cu continuitate si te crezi si cunoscator in economie, e vorba de sume mari si e vorba ca patronii platesc impozite pe banii imprumutati in cadrul clubului cum zici tu dar ei trebuie sa plateasca impozite si pe operatiunea de a imprumuta cluburile din care pot avea profit si care pot masca sustrageri de la impozitul pe profit prin cadrul clubului. Nu te mai incapatana sa sustii prostii de parca tu esti contabilul lui Becali.

prazburg1948
prazburg1948  •  11 August 2020, 21:22
Postat de xclx pe 11 August 2020, 09:24

Nu greste cu nimic... oficial la AMFB sectia de fotbal are numele "CSA Steaua" ... Interesant unde au pierdut "Bucuresti" din nume ...

Dar fc fcsb ce inseamna?

dansy
dansy  •  11 August 2020, 15:18
Postat de parpalache pe 11 August 2020, 14:20

Uniunea Europeana-printr-o Directiva-a atentionat asupra practicilor multinationalelor de asi externaliza profitul sustragandu-se de la plata impozitelor catre noile state membre si a cerut masuri legislative!In acest sens Polonia si Ungaria au venit cu masuri legislative prin care au introdus impozite pe...cifra de afaceri,nu pe profit!Cand a indraznit si Guvernul PSD-sa ia niste masuri in acest sens-si alea mult diluate de Tariceanu-a starnit o adevarata isterie in randul opozitiei-sustinute pe fata de Presedinte si de...Ambasade!Iar prima masura a opozitiei- cand a venit la putere- a fost abrogarea ordonantei 114!Culmea e ca prostimea...a aplaudat!

Prost si incompetent esti tu p-entru ca nu ai notiuni economice! Patronii de care se vb in articol chiar daca isi imprumuta propriile cluburi platesc impozite la stat pe profitul creat dar tu confunzi matura cu avionul incercand sa te dai mare.Si multinationalele chiar daca isi externalizeaza profitul platesc impozitele din statele respectiva iar avantajul pentru noi(de exemplu) este ca au un numar mare de angajati cxare altfel ar fi someri.Toti acesti angajati platesc dari catre statul roman.Asa ca dute si te culca cu o carte de economie globala sub cap!

Vezi toate comentariile (46)
Comentează