FOTBAL  »  Superliga  »  CEBOTARU NECONVOCAT

"Ciobi" n-a mai ajuns la naţională

Articol de GSP - Publicat joi, 27 martie 2008 00:00

Eugeniu Cebotaru a ratat şansa de a reveni în naţionala Republicii Moldova. Mijlocaşul de bandă dreapta al Ceahlăului a fost convocat de antrenorul Igor Dobrovolschi pentru acţiunea programată la mijlocul săptămînii. "Sunt foarte fericit că am intrat, iarăşi, în calculele selecţionerului nostru, după foarte mult timp. Abia aştept să mă revăd cu ceilalţi băieţi de la naţională", spunea Cebotaru cînd a aflat de convocare la
naţională.

Luni, la meciul contra Urziceniului, mijlocaşul n-a putut fi utilizat pentru faptul că resimţea dureri de pe urma
atacurilor lui Djapka, din meciul contra Pandurilor. Şi n-a fost singurul regret pentru Eugeniu. Acesta a aflat că acţiunea programată de federaţia moldoveană fusese anulată, tocmai datorită problemelor apărute în zona Kosovo. "Într-adevăr, îmi pare rău, acum, cînd ni s-a anulat meciul amical contra Albaniei. Dar poate că federalii noştri vor izbuti să perfecteze un alt test, contra unei alte echipe naţionale, tot în această perioadă". Pînă să se vadă ajuns, din nou, la naţionala Moldovei, Cebotaru este hotărît să-şi facă
treaba cu bine în lotul Ceahlăului. "Doar o formă bună arătată aici, la echipa mea de club, mă poate readuce lîngă băieţii din naţională", crede mijlocaşul basarabean.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Superliga
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
Campionate
Starul lui Pep Guardiola a plecat în Ibiza cu noua iubită! E prezentatoare la Insula Iubirii
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club
Superliga
După Dorinel, potopul! » Plecări în masă la Oțelul Galați: încă 3 jucători se despart de club

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (2)
 •  27 Martie 2008, 17:31

"Acesta a aflat că acţiunea programată de federaţia moldoveană fusese anulată, tocmai datorită problemelor apărute în zona Kosovo" DECAT SA MINTIITI MAI BINE INFORMATI VA INAINTE MOLDOVA - ALBANIA NU S-A JUCAT DEOARECE NATIONALA ALBANIEI A FOST SUSPENDAT PT O PERIOADA NELIMITATA DE CATRE FIFA DIN CAUZA INTERVENTIEI GUVERNULUI ALBANEZ IN STATUL FEDERATIEI ALBANEZE DE FOTBAL

 •  27 Martie 2008, 17:27

este ceva curios dar sa intamlat ceva foarte curios comisia si cu sandu(care a fost cu deaconu)au decis sa ceara la patroni de cluburi pe cine dintre arbitri ii suspecteaza?intrebarea este de ce ?ce au descoperit?ce ia facut dela a suporta arbitri la a banui arbitri?ce infornati au?iata intrebari care ar trebui sa si le buna reporteri nu eu un cititor?o sa incerce sa musamalizeze sau o sa ajunga la adevar?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează