Articol de GSP - Publicat sambata, 07 noiembrie 2020 23:29 / Actualizat duminica, 08 noiembrie 2020 00:21
Florin Tănase (25 de ani) a reușit o „dublă” în meciul dintre FCSB și FC Botoșani. Al doilea gol al căpitanului „roș-albaștrilor” a fost cu adevărat special.
În minutul 71 al meciului de pe „Arena Națională”, FCSB a primit o lovitură liberă la aproximativ 30 de metri de poarta adversă. Căpitanul Florin Tănase s-a îndreptat încrezător spre minge și a executat lovitura liberă perfect. Șutul lui Tănase l-a lăsat pe Hankic fără replică. Portarul moldovenilor a plutit spectaculos, însă șutul lui Tănase a fost prea bine plasat pentru a putea fi respins.
Golul superb al lui Tănase l-a uluit pe Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, prezent în tribunele stadionului. Oficialul de la FCSB a fost surprins de camerele TV în timp ce zâmbea și își punea mâinile în cap.
Reușita din lovitură liberă a fost a doua a serii pentru Tănase, care marcase și din penalty câteva minute mai devreme. Celelalte goluri ale lui FCSB au fost reușite de Dennis Man, în timp ce pentru oaspeți a punctat Florescu.
Sunt fericit că am reușit să marchez și că am reușit să îmi ajut echipa să câștige cele 3 puncte. De când eram mic, la Republicani B, nu am mai dat un asemenea gol. La antrenmente mi-a mai ieșit, dar la meciuri nu - Florin Tănase, FCSB
Citește mai multe știri din Liga 1:
VIDEO+FOTO Sergiu Buș, ratare incredibilă în FCSB - FC Botoșani » Man l-a salvat pe respingere