Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 19 noiembrie 2020 12:18 / Actualizat joi, 19 noiembrie 2020 12:21
Fantastica generație a Islandei, care s-a calificat în premieră la Euro și Mondial, a pierdut șapte meciuri oficiale din opt în acest an. ”Succesul împotriva României a fost punctul meu culminant aici”, a declarat selecționerul Hamren. Și-a dat demisia după doi ani și jumătate la Reykjavik
Cine ne-a învins pe noi?! Islanda la apus. Echipa care a pierdut toate cele 10 meciuri jucate în primele două ediții ale Ligii Națiunilor (patru în 2018-2019, șase în 2020-2021; de fiecare dată în Divizia A), având un golaveraj total de 4-30! Unica echipă fără niciun punct câștigat în toate cele patru ligi! A retrogradat și va evolua în Divizia B în competiția următoare.
Victoria contra "tricolorilor" a fost singura reușită de nordici în 2020 într-o partidă oficială. Opt întâlniri, un succes, șapte eșecuri, șase goluri înscrise, 20 primite în barajul pentru Euro și Liga Națiunilor.
Cei cinci care se retrag
După 0-4 cu Anglia, pe "Wembley", fundașul stânga Skulason rămăsese ultimul pe teren. Parcă nu mai voia să plece. La 33 de ani, nu va mai juca probabil pentru națională. Întreaga apărare a acestei formidabile generații nordice, care s-a calificat în premieră la Euro (2016) și Mondial (2018), se pregătește de retragere. Patru apărători și goalkeeperul:
- Halldorsson (portar, 36 de ani, 74 de selecții);
- Saevarsson (fundaș dreapta, 36 de ani, 95 de selecții, două goluri);
- Arnason (stoper dreapta, 38 de ani, 87 de selecții, 6 goluri);
- Ragnar Sigurdsson (stoper stânga, 34 de ani, 97 de selecții, 5 goluri);
- Skulason (fundaș stânga, 33 de ani, 77 de selecții)
"Am jucat foarte bine cu românii"
Și pentru selecționerul Erik Hamren e capăt de drum la Reykjavik. După performanțele lui Lagerbäck și Hallgrímsson, suedezul nu a obținut nimic. Nici Euro, nici Nations League. La 63 de ani, a anunțat că nu mai continuă la naționala albastră.
"Acum, sunt mai mult furios și dezamăgit decât trist. Ultimele zile au fost foarte dificile", a declarat Hamren, al cărui tată s-a stins din viață duminică. Pentru el, "punctul culminant al acestor doi ani și jumătate ca selecționer al Islandei a fost succesul împotriva României, în semifinalele barajului. Am jucat foarte bine într-un meci foarte important".
"E clar că acesta a fost ultimul meu meci la națională. Mi-e greu să mă despart de acești băieți, gândindu-mă că nu voi mai juca niciodată alături de ei. A fost cel mai frumos lucru pe care l-am făcut în viață. Marea mea pasiune"
Kari Arnason, căpitanul Islandei la 0-4 cu Anglia
MECIURILE ISLANDEI ÎN ACEASTĂ TOAMNĂ
0-1 cu Anglia (a) Liga Națiunilor
1-5 cu Belgia (d) Liga Națiunilor
2-1 cu România (a) baraj Euro 2020
0-3 cu Danemarca (a) Liga Națiunilor
1-2 cu Belgia (a) Liga Națiunilor
1-2 cu Ungaria (d) baraj Euro 2020
1-2 cu Danemarca (d) Liga Națiunilor
0-4 cu Anglia (d) Liga Națiunilor
Final 4-ul Ligii Națiunilor a fost stabilit! Cine participă și când se joacă meciurile decisive
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat