SPORTURI  »  HANDBAL  »  INTERVIU EXCLUSIV GSP

Maricel Voinea, fosta mare glorie de pe semicerc: ”Mi-am jurat că nu mă mai uit la niciun meci al naționalei României!”

Maricel Voinea în acțiune într-un meci al echipei naționale din anii 80 FOTO Imago Images +14   FOTO
Maricel Voinea în acțiune într-un meci al echipei naționale din anii 80 FOTO Imago Images

Articol de - Publicat marti, 16 martie 2021 17:28 / Actualizat marti, 16 martie 2021 17:55

Maricel Voinea refuză să se mai uite la echipa națională. ”Nu mai suport! Am ajuns prea de tot”. Îl critică pe președintele Dedu, fostul său coleg de echipă națională. ”E cel mai incompetent președinte care a trecut pe la handbal”

Cu o zi înainte de a împlini 62 de ani, Maricel Voinea a oferit un interviu Gazetei Sporturilor. Problemele handbalului românesc îl macină pe fostul mare jucător, care trăiește de foarte mulți ani în Germania. E supărat, revoltat chiar că handbalul masculin în România moare puțin câte puțin în fiecare zi. Și nimeni nu face nimic. Pe rețelele de socializare e un critic permanent al actualei conduceri a federației. Pe fostul său coechipier Alexandru Dedu nu-l menajează. Spune despre el că e "cel mai incompetent președinte pe care l-a avut handbalul românesc vreodată!"

- Domnule Voinea, am văzut că sunteți foarte supărat după rezultatul cu Kosovo, aveți comentarii acide pe Facebook! 
- Dar cum ar trebui să fiu, fericit că am ajuns să ne bată Kosovo acasă? Puneam casa pariu că nu au cum să ne bată la București. Nici nu am văzut meciul fiindcă după egalul din Kosovo, pe care l-am urmărit, mi-am jurat că nu mă mai uit la niciun meci al naționalei de băieți. Mă enervez, mă consum, pentru ce? Jos pălăria pentru Kosovo. Ne-au bătut, au luptat, erau numai în gâtul alor noștri. Ai noștri, ca domnișoarele, să nu se julească. Parcă eram pui de avicola! 

- Mulți nu știu unde e Kosovo pe hartă. Dumneavoastră? 
- Știu unde sunt, dar știți de ce? Că am în subordine, aici în Germania, niște muncitori din Kosovo. Înainte noi ne băteam cu Iugoslavia. Mai mult ne băteau ei, dar noi îi băteam pe ruși, iar rușii câștigau cu iugoslavii. Era un triunghi. Acum, că Iugoslavia s-a destrămat, au apărut Croația, Slovenia, Muntenegru, Bosnia și Kosovo. Ne bate o țară cu două milioane de locuitori, dintre care un milion sunt plecați să muncească în străinătate! Această generație face de rușine handbalul românesc, toate generațiile de dinainte, începând cu Moser, Iovănescu, Oțelea și terminând cu noi, ăștia mai tineri, care am prins să jucăm în anii '90! Se răsucesc în mormânt marii noștri antrenori, nea Nicu Nedef, Oprea Vlase, Eugen Trofin.

”Antrenorii străini au venit, și-au luat banii și noi am rămas tot în lumea a patra!”

Maricel Voinea, fosta mare glorie de pe semicerc: ”Mi-am jurat că nu mă mai uit la niciun meci al naționalei României!”
Alexandru Dedu este președinte al FRH din februarie 2014 FOTO Cristi Preda


- De ce credeți că s-a ajuns aici? 
- Toată lumea arată spre copii și juniori. Nu mai vin copiii să facă sport, nu mai sunt interesați. Au dispărut școlile sportive, liceele cu program sportiv. Tu, ca federație, obligă cluburile din primele două divizii să aibă centre de copii, să producă. Eu am antrenat ultima dată în Germania cluburi de liga a patra și a treia. Aveau piramidă la copii, de la cei mai mici până la cei mai mari. 

- Federația se laudă cu acele Centre de Excelență, cu Centrele Olimpice de tineret. 
- Cu trei centre? Ce pot face alea? Domnul Dedu este un incompetent. Ce a încercat el să facă pentru a redresa handbalul românesc? A adus antrenori străini, pe Pascual, pe Ambros Martin, pe Montoya și care au mai fost. Păi, cu ce să lucreze ăia dacă nu au jucători? Au venit, au luat banii și au plecat. Noi rămânem tot ca proștii în lumea a patra a handbalului. 

- Erau antrenori navetiști, veneau doar la meciuri. 
- Da, așa e. Trebuie antrenori să stea să vadă meciurile, să urmărească jucătorii. Dar cea mai mare problemă în România e faptul că sunt mulți jucători străini. Eu am plecat în 1989 cu Vasile Stângă în Spania. Fiecare echipă avea voie la maximum doi jucători străini. După doi-trei ani, Spania a ajuns să se califice la Jocurile Olimpice. M-am dus în Germania. Trei jucători străini de echipă. Așa s-au ridicat.

"Nu mai vin copiii să facă sport, nu mai sunt interesați. Au dispărut școlile sportive, liceele cu program sportiv. Tu, ca federație, obligă cluburile din primele două divizii să aibă centre de copii, să producă"
Maricel Voinea

- Dar este acest paradox, domnule Voinea, că românii cer salarii mari și joacă mai prost decât străinii! 
- De acord, dar cine le dă acele salarii? Dacă meriți o mie de euro, ia o mie de euro. Nu-ți convine, du-te și joacă afară! Să vedem afară câți bani câștigi, că ăia nu plătesc nonvalorile! Uite, am văzut acum meciul din Liga Campionilor CSM București cu Vâlcea. 

- Și ce impresie v-a lăsat? La fete nivelul e mai ridicat! 
- Corect, fetele sunt trei clase peste băieți. Cele două echipe au străine bune în echipă, dar româncele noastre de ce nu sunt folosite mai mult? Uite, portărița Dedu, dacă nu era ea, Vâlcea le bătea la 10 goluri pe CSM! Sunt multe străine zero barat, cum se spune. Omoregie asta, e plătită degeaba. Joacă, domnule, cu o româncă acolo, sunt multe mai bune. Plătite din bani publici, au salarii foarte mari. La CSM București dacă nu joacă Neagu, cred că ar fi o echipă de locurile 7-8 în campionat! Stau în mâna unei singure jucătoare. 

- Și la Vâlcea nu e la fel? Și ei au multe jucătoare străine. 
- Ba da, dar Vâlcea are un joc mai complex, nu are individualități. Ei ies în evidență ca echipă. Și am înțeles că nici nu au salarii așa mari! Cum să tremuri tu pentru calificare când ai bătut cu 9 goluri diferență? Nu-mi place jocul CSM București, vă spun sincer. 

- Pe Minaur Baia Mare o urmăriți? Acolo e sufletul dumneavoastră, nu? 
- Cu ele țin! Au și ele străine, dar mai sunt și românce, Popa și cum o mai cheamă, Laslo. Ar trebui să se gândească să facă un mix. Ideal ar fi să aduci două-trei jucătoare foarte valoroase și restul românce. Numai așa putem salva naționala României.

”Nu există nicio strategie la Federația Română de Handbal!”

Maricel Voinea, fosta mare glorie de pe semicerc: ”Mi-am jurat că nu mă mai uit la niciun meci al naționalei României!”
Naționala masculină care s-a făcut de râs în fața Kosovo FOTO Cristi Preda


- Mai aveți speranțe ca handbalul masculin să revină unde a fost? 
- Nicio speranță. Ar trebui să se schimbe prea multe. Domnul Dedu, nu am nimic cu el, dar e cel mai incompetent președinte pe care l-a avut handbalul românesc vreodată! Am fost vreo lună de zile colegi la echipa națională, am mers la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992. Dacă nu-l cunoșteam nu vorbeam, dar am văzut atunci ce capacitate e! 

- Domnul Dedu a anunțat că mai vrea să candideze pentru încă un mandat fiindcă nu a terminat proiectele începute! 
- Proiecte? Vrea să ne ducă în lumea a cincea? Știți cum se spune, e o vorbă românească, «Peștele de la cap se împute!». Așa e și la handbal. Nu există o strategie, nu se urmărește nimic. Se cheltuie bani degeaba. 

- Aveți ceva împotriva domnului Dedu? V-ați certat înainte? 
- Nu, Doamne ferește! Dar eu, de aici, văd lucrurile cu alți ochi. Pe mine nu mă poate nimeni opri să spun ceea ce văd. Eu nu trăiesc din handbal. Dar mă doare că handbalul pe care l-am iubit, echipa națională pentru care am jucat, nu mai există! Domnul Dedu a fost înalt, asta a fost calitatea lui ca jucător. Mălai mare. Cu mingea nu a avut nicio treabă. Se laudă că a câștigat Liga Campionilor la Barcelona? A frecat banca, vă spun eu, cât a jucat la Barcelona! Acum ce face, impune talia în handbal. Lasă, mă, copiii să vină să se joace, că și așa nu fac sport! Ce, Vranjes, Gațu, Dușebaev, Balici au fost înalți? Aveau însă o tehnică extraordinară.

"Pe mine nu mă poate nimeni opri să spun ceea ce văd. Eu nu trăiesc din handbal. Dar mă doare că handbalul pe care l-am iubit, echipa națională pentru care am jucat, nu mai există!"
Maricel Voinea

Președintele și federația fac echipa

- Ați mai discutat cu domnul Dedu, ați încercat să vorbiți cu el? 
- Eu îl tot critic pe Facebook, dar nu i-am scris lui. Să vă povestesc un episod. Eram acum câțiva ani la Baia Mare, acasă. Și am fost la un meci. Vine unul de pe la club, îmbujorat la față, și-mi spune: "Vă cheamă domnul președinte, domnul Dedu!" M-am dus, că era după accident și nu putea merge. Era într-o dubă mare, neagră, pe scaun. Mi s-a părut că m-a privit așa de parcă el era Dumnezeu și eu un simplu pământean. Nu i-am zis nimic, el era președintele, el tăia și spânzura! 

- Cu domnul Gațu, cât a fost președinte, nu ați fost la fel de acid. Și în mandatul său s-au întâmplat destule... 
- Era diferență ca de la cer la pământ între ei. Domnul Gațu e un om respectuos, cu caracter, nu s-a dus la federație să se îmbogățească! O luase în jos handbalul masculin, dar s-a scos cu cel feminin. A luat medalii, au mai fost și calificări la Mondiale ale băieților. Acum? Domnul Dedu ignoră toți marii handbaliști. Toți sunt împotriva lui, asta pentru că e un nesimțit. 

- De ce spuneți asta? 
- Uite, vă mai povestesc un episod. De la Barcelona s-a transferat în Germania. S-a luat la bătaie cu unii prin discotecă, l-au trimis ăia pachet acasă. Un golan. Nu un sfânt cum se dă el acum.

- Să revenim la naționala de azi. De antrenorul actual, Rareș Fortuneanu, ce spuneți? 
- Am sperat că aduce ceva nou la lot, că a jucat și antrenează în Franța. Dar cel mai rău e când îți face președintele și federația echipa! Nu vede meciurile, nu urmărește jucătorii pentru că nu e acasă. Îl aduce pe feciorul lui Dedu în echipă. În România nu se mai termină cu nepotismele, și în politică, și peste tot. 

- V-ați fi dat demisia după aceste rezultate cu Kosovo? 
- M-aș fi ascuns după aceste meciuri! Eu am plecat din Germania, de la echipă, când am văzut că lucrurile nu merg. Mi-am dat demisia. Dacă ai caracter, nu mai stai după astfel de meciuri.

263 de meciuria jucat Maricel Voinea în perioada '78-'92 la naţională, pentru care a marcat 706 goluri

”Pentru Adi Vasile, la echipa națională, pălăria e cu 2-3 numere mai mare!”

Maricel Voinea, fosta mare glorie de pe semicerc: ”Mi-am jurat că nu mă mai uit la niciun meci al naționalei României!”
La birou, într-o zi de lucru, fostul handbalist fiind angajat al unei firme de reciclare deșeuri FOTO Marius Mărgărit


- De ce nu v-ați întors în România să vă implicați în handbalul românesc, poate la Baia Mare? 
- Handbalul a fost și este viața mea. Aici, în Germania, când m-am rupt de handbal, am văzut că am o viață mai liniștită, nu mai trăiesc în stres. Au fost niște tentative de a mă întoarce acasă, m-au sunat cei de la Baia Mare să vin să mă pună manager, președinte. Dar nu a fost nimic concret, la stadiul de vorbe. Eu pe vorbe nu vin. Oricum, dacă mă duceam, nu cred că stăteam mai mult de două săptămâni cu primarul de la Baia Mare! Atunci când au făcut echipă la Baia Mare, la fete, i-am întrebat de ce au luat atâtea extreme de valoare? Le aveai pe Nechita, pe Do Nascimento, pe Elisei, pe Herrem? Normal că apoi nu mai ai bani! 

- Sportul românesc îl urmăriți, așa, în general? 
- Noi mai avem sport? E Halep și canotajul mai are ceva rezultate! În rest, nu mai avem handbal, volei, rugby. Aveam sport când mergeam la Los Angeles și veneam pe locul 2 în clasamentul pe medalii. Acum venim pe 57 și ne întrec țări ca Bahrain. Ăsta nu mai e sport! 

- Fetele au calificări la Jocurile Olimpice în acest weekend. Avem șanse? 
- Doamne ajută! Mi-aș dori din inimă să se califice, dar nu prea văd cum. Norvegia ne bate, iar Muntenegru joacă acasă. Sunt și alte lucruri pe care le știți foarte bine. Fluieră ăia trei-patru stâmbe și gata. Și cu Kosovo arbitrajul a fost rău, în meciul tur, ce am văzut eu. Eu altceva vreau să spun. Am schimbat antrenorul și la fete. Dintr-odată, Adi Vasile e mare antrenor. Până acum a fost preparator fizic. Am văzut la CSM, când e meciul greu, începe să-și facă freza pe margine. Mi-aș dori, repet, să se califice, dar pentru Adi Vasile pălăria de antrenor e cu două-trei numere mai mare! Are noroc dacă joacă Neagu, e în mare formă acum.

3 medalii importantea câștigat cu România fosta extremă: două medalii de bronz, la JO 1980 și 1984, și bronz, la CM 1990

"Minaur e echipa mea de suflet. Pentru mine acasă e Baia Mare. Mă uit la rezultatele lor, vreau să câștige și la fete, și la băieți. Păcat că acum cinci ani nu au mai avut bani și s-au desființat" 
Maricel Voinea

Maricel Voinea munceşte uitat în Germania: "Am fost rege, aici sînt un anonim!"

Maricel Voinea: "Mesajele cititorilor GSP m-au copleşit! Parcă am revenit acasă"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Box
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (8)
446194735563038
Cony Nick  •  17 Martie 2021, 13:52

Maricel Voinea = jucator = super clasa internationala = antrenor = amator, fara interese de profi = om de afaceri si profesional= ??? *nu îi mai critica pe antrenori când tu nu ai facut nimica, în aceasta meserie atât în strainatate cât si la noi în România: atât la nivel de juniorii cât si de seniorii ... Nicolae Voinea = frate cu el = jucator si antrenor super-profi..... cea mai buna extrema dreapta (cred ca din lume), care arunca cu mâna dreapta prin evitare din saritura... Parere personala fara sa te jignesc ...

ceaiuri
ceaiuri  •  17 Martie 2021, 12:03

omul chiar stie ce spune deoarece cunoaste fenomenul(se pare ca si pe Dedu)dar sa nu uitam Dedu a fost votat tot de oamenii de handbal(doreau schimbare acum era Lecusanu)daca urmarea ultimile doua meciuri ale lui Buducnost(aproape toata nationala din Muntenegru)vedea ca nici acolo nu avem sanse...

maoru
maoru  •  16 Martie 2021, 22:17
Postat de dobrin pe 16 Martie 2021, 20:19

Maricel Voinea... ce vremuri... parca ieri a fost. https://www.youtube.com/watch?v=LXIjtIEgruw

Corect, arbitrii au validat golul victoriei dupa nu stiu cate zeci de minute de .... cronometrari ale celor 4 secunde ramase! A fost ceva incredibil! Respect, Maricel Voinea!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează