Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 06 aprilie 2021 23:50 / Actualizat miercuri, 07 aprilie 2021 00:02
Real Madrid a învins-o pe Liverpool, scor 3-1, în manșa tur a „sferturilor” din Liga Campionilor și e marea favorită la calificarea în semifinale.
- Returul este programat săptămâna viitoare, miercuri, pe „Anfield”, de la aceeași oră.
- Detalii AICI despre celălalt meci al serii, City-Dortmund, arbitrat de Hațegan
Real Madrid - Liverpool 3-1 » Cronică: „Seara lui Vini”
"Dubla" lui Vinicius a lovit în plin campioana Angliei. Real a repetat victoria cu 3-1 din finala Ligii de la Kiev 2018.
Privind statistica la pauză, te întrebi dacă se joacă, într-adevăr, Real - Liverpool, în "sferturile" Champions? Nouă șuturi, los Blancos, zero, the Reds. 4-0 pe poartă! Și 2-0 pe tabela de la Valdebebas. Chiar ca un antrenament în baza de pregătire a fost prima repriză pentru spanioli.
Kroos decide tot
Insularii n-au centrul apărării din toamnă, Van Dijk și Joe Gomez accidentându-se grav, dar Zidane i-a pierdut și el în preajma acestui meci pe Sergio Ramos, lovit, și pe Varane, depistat cu coronavirus ieri dimineață. Durerea lui Klopp e că nici mijlocul nu funcționează, nici atacul. În timp ce adversarii se simt bine. Ies combinațiile, accelerează și îi surprind pe britanici.
Uneori, Kroos nu mai are răbdare să avanseze cu pase la cei mai apropiați coechipieri, are privirea mereu înainte, văzând tot ce se întâmplă pe teren. Iar lansările provoacă panică în apărarea lui Liverpool. Datorită lui înscrie Real. Nu o dată, de două ori.
- Minutul 27: diagonală Kroos, de 60 de metri. Vinícius sprintează dintre Phillips și Alexander-Arnold, e singur cu Alisson. Nu ratează. 1-0.
- Minutul 36: tot germanul pasează lung, Alexander-Arnold vrea să-i trimită propriului portar, însă gafează și mingea ajunge la Asensio. Alt gol. 2-0.
Reacția lui Salah. Dar Real închide
Totuși, exact înainte de 2-0, arbitrul Felix Brych a greșit. O eroare mare. Nu a observat că Lucas Vázquez l-a împins pe Mané. Era ultimul apărător alb. Nici VAR nu a reacționat. Acțiunea s-a mutat la Kroos și, de aici, desprinderea. Protestele lui Klopp împotriva compatriotului, inutile.
Dar, chiar și în asemenea condiții, nu poți spune că s-a terminat. Nu cu Liverpool. Cum începe repriza secundă, primul șut la poartă, prima minge cadrată, primul gol. Salah, 2-1 (51). The Reds sunt aproape de 2-2. Mendy respinge în ultima clipă de lângă Mané. Nu e 2-2, ci 3-1. Din nou, Vinícius (65). Cu mustață, Alisson e mai șic, însă parcă nu mai e atât de sigur. 3-1, precum în finala Ligii din 2018. Rămâne la fel până la capăt? Da, exact ca la Kiev!
23 de meciuriîn care a marcat cel puțin un gol are Real Madrid în fazele eliminatorii din Liga Campionilor. Nu a mai terminat o partidă fără gol din 2016. Cea mai bună performanță all time în UCL!
4 goluria marcat Asensio în ultimele 4 meciuri la Real Madrid. E prima dată în carieră când înscrie în 4 partide consecutive. Anterior acestor reușite, marcase 4 goluri în 40 de meciuri la formația „blanco”
0 șuturia cadrat Liverpool în prima repriză, premieră negativă pentru „cormorani” în actuala stagiune. Ultima „ispravă” de acest gen în Ligă a echipei: 2014
Real Madrid - Liverpool 3-1
- Au marcat: Vinicius '27, '65, Asensio '36 / Salah '51
- Live+Statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze ale meciului
Real Madrid - Liverpool: echipele de start
Real Madrid: Courtois - Lucas Vazquez, Militao, Nacho, Mendy - Kroos, Casemiro, Modric - Asensio, Benzema, Vinicius
Rezerve: Lunin, Altube - Marcelo, Valverde, Odriozola, Isco, Mariano Diaz, Rodrygo, Arribas, Chust
Antrenor: Zinedine Zidane
Liverpool: Alisson - Arnold, Kabak, Phillips, Robertson - Keita, Fabinho, Wijnaldum - Salah, Jota, Mane
Rezerve: Adrian, Davies - Thiago, Milner, Firmino, Oxlade-Chamberlain, Jones, Tsimikas, Shaqiri, Davies, R. Williams, Cain
Antrenor: Jurgen Klopp
Arbitru: Felix Brych
Stadion: „Alfredo di Stefano” (Madrid)
Tabloul Champions League:
- Semifinala 1: Bayern Munchen/Paris Saint-Germain - Manchester City/Borussia Dortmund
- Semifinala 2: Real Madrid/Liverpool - FC Porto/Chelsea
Citește mai multe știri din Liga Campionilor:
Ovidiu Hațegan revine în Champions League! Va arbitra un meci de foc în sferturi