Articol de GSP - Publicat luni, 26 aprilie 2021 07:57 / Actualizat luni, 26 aprilie 2021 10:01
Ianis Hagi (22 de ani) a evoluat 68 de minute în eliminarea lui Rangers din Cupa Scoției, în fața lui St. Johnstone. În timpul regulamentar a fost 0-0, după cele două reprize de prelungiri tabela arăta 1-1, iar la penalty-uri s-a încheiat 2-4.
Rangers se va mulțumi doar cu titlul în acest sezon. După ce a fost eliminată în optimile Europa League și în sferturile Cupei Ligii Scoției, formația antrenată de Steven Gerrard a părăsit și Cupa Scoției, după un meci cu final neprevăzut. A fost 0-0 pe Ibrox până în minutul 117. Tavernier a deschis scorul pentru gazde, dar ultima acțiune a oferit un moment unic. Portarul Zander Clark a urcat în careu, a fost uitat nemarcat și a reluat nestingherit, din 5 metri. Mingea a fost ștearsă de atacantul Chris Kane și a intrat în poartă. La penalty-uri, Tavernier și Roofe au ratat pentru Rangers, iar fotbaliștii lui St. Johnstone au transformat toate loviturile.
Ianis Hagi, prestație ștearsă în Rangers - St. Johnstone
Ianis Hagi a fost titular pentru al doilea meci consecutiv la Rangers, tot în fața lui St. Johnstone. Dacă prestația din campionat, în remiza 1-1, a fost lăudată, internaționalul român a dezamăgit în Cupă. Publicația „Ths Scotsman” i-a acordat nota 5, notând: „A fost preferat în fața lui Scott Wright. A muncit, dar mai degrabă a încercat să îl pună în valoare pe Aribo, decât să aibă el un impact asupra jocului”.
VIDEO Golul cu care St. Johnstone a dus meciul la penalty-uri
St Johnstone goalie scores in 120th minute to equalise v Rangers!!!
— Poor Quality English Football (@football_mug) April 25, 2021
This is why Scottish football is the GREATEST SPECTACLE in the world. pic.twitter.com/vsAbdVjPng
Citește și alte știri din fotbalul european:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”