FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

exclusiv „Câinii” iau ce prind » Dinamo negociază primele 3 transferuri din mercato

Dinamo a pornit negocierile în mercato
Dinamo a pornit negocierile în mercato

Articol de - Publicat duminica, 13 iunie 2021 21:12 / Actualizat duminica, 13 iunie 2021 21:58

Dinamo discută cu mai mulți dintre jucătorii puși pe liber, zilele trecute, de UTA, între care Neluț Roșu (27 de ani, mijlocaș central), Andrei Peteleu (28, fundaș dreapta) și Cristian Melinte (33, stoper), în încercarea de a întări ”haita”.

Dinamo trece prin mari probleme financiare, iar datoriile clubului au depășit 6 milioane de euro, conform informațiilor furnizate de Ministerul Finanțelor la finele lui 2020. Ioan Andone, care a fost dorit președinte în Ștefan cel Mare, crede că cuantumul restanțelor grupării a depășit chiar suma de 7 milioane de euro, după noi datorii la datorii.

Dinamo încearcă să mute în mercato

În condițiile în care câțiva dintre titularii echipei și-au depus sau vor să-și depună memorii, iar alții nu sunt de acord cu încă o diminuare a salariilor, oficialii clubului și acționarul minoritar, DDB, caută să găsească urgent soluții pentru formația "câinilor", în condițiile în care marți, la ora 10:00, este prevăzută reunirea sub comanda lui Dusan Uhrin.

Cehul va avea nevoie de jucători în toate compartimentele, nu doar pentru postul de fundaș dreapta și atacant, cum era acum o lună. În afara tinerilor care revin după împrumuturi la primele trei eșaloane și a lui Costi Nica, fostul jucător de Serie A fiind așteptat să parafeze actele zilele viitoare, bucureștenii încearcă să profite de pe urma plecărilor anunțate de alte grupări din Liga 1.

Deunăzi, UTA a pus pe liber aproape o echipă întreagă, stârnind reacții dure din partea fanilor "textiliști". Dinamo a privit de mai multă vreme către cei 11 jucători cu care arădenii au încheiat angajamentele și încearcă să convingă mai mulți fotbaliști de acolo să vină în Capitală și să îmbrace tricoul "câinilor".

Dinamo îi vrea, dar jucătorii sunt reticenți

Dinamoviștii i-au mai avut în atenția lor în ultimii ani pe Roșu, Peteleu și Melinte.

  • Neluț Roșu a recunoscut în mai multe rânduri că și-a dorit să joace pentru Dinamo, însă de fiecare dată a intervenit ceva: ori un detaliu financiar, ori nu s-a definitivat un schimb cu Viitorul Constanța. 
„Câinii” iau ce prind » Dinamo negociază primele 3 transferuri din mercato
Roșu, în plan apropiat
  • Fost campion cu CFR Cluj în 2018 și 2019, Peteleu a fost dorit și în februarie 2021 în "haită", doar că atunci afacerea nu s-a mai perfectat, Andrei preferând să semneze cu "textiliștii". 
„Câinii” iau ce prind » Dinamo negociază primele 3 transferuri din mercato
  • Cristi Melinte a fost jucătorul "câinilor" în 2009, iar din Ștefan cel Mare a plecat în Il Calcio, la Palermo, pentru suma de 600.000 de euro.
„Câinii” iau ce prind » Dinamo negociază primele 3 transferuri din mercato
Melinte, în stânga

Problema cea mare rămâne faptul că Dinamo nu prezintă, momentan, credibilitate în privința achitării salariilor, care și așa vor fi diminuate. Iar toți jucătorii cu care roș-albii au intrat în discuție, inclusiv cei de la Hermannstadt sau Poli Iași, așteaptă să vadă și alte oportunități, de aceea nu se grăbesc să dea un răspuns.

10 cluburia bifat în carieră Melinte: Fortuna Covaci, UTA, Dinamo, Palermo, Piacenza, Petrolul Ploiești, Astra, Concordia, Poli Iași și ACS Poli Timișoara

16 partidea adunat Cristi Melinte în ultima ediție pentru UTA, jucând în medie 34 de minute/joc

23 de meciuria strâns Peteleu ediția precedentă, 12 pentru Șeriff Tiraspol, alte 11 pentru arădeni

Dinamo nu se poate apropia de Albu

Dinamoviștii ar fi dorit să negocieze și pentru aducerea lui Alexandru Albu (27 de ani, stoper și mijlocaș defensiv, liderul minutelor pentru "Bătrâna Doamnă" ediția trecută), în condițiile în care UTA a renunțat la el. Jucător polivalent, Albu a cochetat și cu prima reprezentativă, problema în cazul său este că revine în proprietatea Concordiei Chiajna, iar ilfovenii cer aproximativ 400.000 de euro pentru el! 

Concordia nu a ajuns la un acord cu FCSB, cu care s-a negociat zilele trecute, Dinamo nu-și poate permite sume de transfer, nu doar că are aceste mutări blocate din cauza unui memoriu al lui Isma Lopez. Albu are alte două oferte din play-off, de asemenea. 

Adi Petre nu vrea, alți doi așteaptă

O altă poziție pe care bucureștenii caută jucători este cea de atacant. Uhrin ar vrea doi. În afara lui Mihai Neicuțescu, care revine după împrumutul la Chindia, "câinii" se uită și la ceea ce a dat UTA afară. Adrian Petre, 23 de ani, fost și la FCSB, iese din discuție, caută ceva în străinătate. 

Mai rămân Ciprian Rus, 30 de ani, fost căpitan al "Bătrânei Doamne", 2 goluri în 28 de meciuri, și Valentin Buhăcianu, 27 de ani, 2 goluri și 3 assist-uri în 32 de partide. Aceștia din urmă așteaptă să vadă decizia lui Dusan Uhrin, care, la reunire, urmează să vină și el cu propuneri din campionatele Cehiei și Slovaciei.

VIDEO. Dorinel Munteanu, mesaj radical pentru Dinamo: „Mai bine să o ia de la capăt, să nu se mai chinuie”

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Sorin Cârțu explică de ce n-a jucat la granzii din București: „Am fost aproape să vin la Steaua, în două rânduri. La Dinamo? Exclus!”

Soarta lui Uhrin, decisă! DDB a făcut lumină după revolta cehului: „Era normal să îngrijoreze”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (19)
dececartonaselegalbenebaneaza
dececartonaselegalbenebaneaza  •  14 Iunie 2021, 12:29

Ciprian Rus ala e chiar bun

cj1960i
cj1960i  •  14 Iunie 2021, 08:41

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dumitru82drugan
dumitru82drugan  •  14 Iunie 2021, 08:01

Nu se lasa Mario Niculae pana nu falimenteaza dinamo ca si celelalte echipe unde a fost aduni toate ciurucurile iar tinerii din curte cu salarii de 100€ îi alungi sau îi ti rezerve !

Vezi toate comentariile (19)
Comentează