INTERNATIONAL  »  EURO 2020  »  ROMÂNIA

VIDEO Dezbaterea zilei, 28 iunie » Cum s-ar fi descurcat România dacă ar fi fost la Euro 2020?

Articol de GSP - Publicat luni, 28 iunie 2021 12:00 / Actualizat luni, 28 iunie 2021 12:43

Meciurile de la Campionatul European sunt urmărite de români cu interes, dar și cu regret. Nefiind calificați, ne tot întrebăm oare cum ne-am fi descurcat la EURO. Vorbim despre acest scenariu la "Dezbaterea Zilei", pe GSP.ro, cu argumente și opinii.

„Suntem trecuți de jumătatea Campionatului European și sentimentul de frustrare al românilor a fost palpabil în aceste zile, o iritare alimentată de faptul că am avut meciuri organizate la București, în timp ce noi am fost calificați doar la Europeanul de mânuit telecomanda.

Din postura de gazde necalificate și după vreo 40 de meciuri din care ne-am făcut deja o idee despre nivelul competiției, putem să ne întrebăm cum s-ar fi comportat naționala României dacă s-ar fi calificat la EURO. Am fi fost sub nivelul majorității echipelor calificate sau poate am fi trecut de grupe?”, a explicat Cătălin Țepelin, redactorul-șef GSP și moderatorul dezbaterii. 

Dezbaterea zilei, 28 iunie » Cum s-ar fi descurcat România dacă ar fi fost la Euro 2020?

CONTRA | Dan Udrea: „Am fi arătat rău dacă am fi ajuns acolo și am fi continuat filosofia lui Rădoi”

  • Am fi fost ultimii sau penultimii. Doar din perspectiva unei singure echipe, Macedonia, putem face o discuție, pentru că a beneficiat de acea procedură din Liga Națiunilor, poate nemeritat sportiv. În rest, celelalte naționale au fost deasupra noastră în preliminarii sau baraje. Inclusiv Finlanda, limitată la nivel de lot, s-a calificat în preliminarii, cu Italia, Grecia, Bosnia în grupă.
  • Am fi arătat rău dacă am fi ajuns la Euro și am fi continuat filosofia lui Rădoi. Mi se pare că România joacă ceea ce nu trebuie să joace. Acest European îmi lasă senzația că echipele știu ce trebuie să facă, spre deosebire de noi.
  • Ne place cum joacă Suedia? Nu. Dar are rezultate. Are jucători mai buni ca România. Avem vreun Isak, vreun Forsberg? Dacă am avea jucătorii aceștia, i-am da credit lui Rădoi să joace ofensiv. Suedia a câștigat grupa cu 7 puncte și 8 șuturi pe poartă. România, în ultimele 3 meciuri, cu Armenia, Georgia și Anglia, a tras 16 șuturi pe poartă și a pierdut toate meciurile. Sunt niște semne mari de întrebare.
  • Ungaria, la fel, a jucat ce trebuie, dar, comparativ cu România, mai de la egal la egal cu Germania. A apreciat corect ce trebuie să joace și asta a făcut. În plus, toate echipele au măcar un jucător de la o echipă mare. România n-are pe nimeni.
  • Avem jucători pentru a ne alinia acestui trend de la European, de a juca într-un sistem cu trei stoperi. Chiricheș - Nedelcearu - Burcă ar fi o linie bună. Așa, poate și sistemul propus de Rădoi, fără închizător, devine mai plauzibil. Joci cu Sorescu dreapta, Bancu stânga și 3 stoperi.

Nu cred că eram chiar cei mai slabi, dar nici mari speranțe nu-mi puneam dacă ne calificam. Nu știu dacă România putea provoca vreo surpriză. Dacă nu se schimbă ceva, n-o să ne calificăm curând. Jucătorii n-au nicio vină. E maximum ce pot ei.
 
Îmi place că Mirel joacă ofensiv, dar nu mi-a plăcut că a schimbat foarte mult echipa de start, în loc să contureze un prim 11 și să joace cu el. N-a avut 2 meciuri legate cu aceeași linie de fund. În pregătire mai încerci, dar la oficiale... 
Lucian Goian, campion cu Dinamo în Liga 1

CONTRA | Remus Răureanu: „Rezultatele recente ale României confirmă că momentan nu avem ce căuta la un turneu final”

  • Nu există nicio echipă mai slabă decât România la EURO. Am câștigat cu Macedonia în preliminarii, dar într-un scenariu rar, dacă nu unic, cu mare noroc. Nu văd vreun lot mai slab decât al României, deși continuăm să ne păcălim cu aceleași texte vechi, «se știe că jucătorii români au calitate, românii au talent». De ce se știe, de unde se știe? Fiindcă a existat Hagi? Faptul că ești compatriot cu Hagi nu te face talentat la fotbal.
  • Ne mințim în continuare, ne agățăm niște nume care nu prezintă nicio garanție. Spunem că îi avem pe Man, pe Mihăilă... Ei au picat în Serie B. Înseamnă că Macedonia, cu Pandev, câștigător de Champions League, și Elmas de la Napoli, ar trebui să se creadă campioana europeană.
  • Rezultatele recente ale României confirmă că momentan nu avem ce căuta la un turneu final. Ne chinuim cu Georgia, cu Armenia, mai și pierdem, cu Germania arătăm ca o trupă de juniori invitați să joace cu seniorii. Când am mers în Spania a fost jalnică echipa. Avem un selecționer fără experiență, de care am devenit dezamăgiți și noi, publicul, presa.
  • Nu găsesc niciun punct de sprijin. Ar fi miraculos să avem două echipe în grupele Europa League. Nu avem nici măcar un club foarte bun pe care să ne sprijinim. Noi ne raportăm la o națională din anii '80, când toată țara era o crescătorie de fotbaliști, ceea ce nu mai e cazul.
  • Narcis Răducan, care antrenează juniori la școala lui, e șocat de lacunele cu care vin copiii. Pentru documentare a ajuns să cumpere modele de antrenament de pe internet, unele sunt ilustrate cu juniori danezi și norvegieni. Mi-a spus „Sunt uluit, copii de 13 ani lovesc mingea ca mine”. Și noi avem senzația că noi suntem tehnici și fâșneți. Era valabil pentru Hagi și Luțu, nu Nedelcearu și Răzvan Marin.
  • Dacă ne-am fi calificat, am fi fost ultimii sau printre ultimii. Era posibil să ciupim un egal undeva, dar asta n-ar fi urcat valoarea fotbalului. Ar fi fost utilă o calificare doar pentru FRF, ca bani. Poate i-ar fi folosit și pentru dezvoltarea fotbalului, nu și-ar fi împărțit prime de toți banii.

Nivelul e ridicat la EURO. România are nevoie de organizare, de lucrurile bine știute de la bun început și de un antrenor cu experiență. Toate echipele de la EURO au antrenori care pot să gestioneze jucătorii și să lucreze cu ce au la îndemână. Mirel e de apreciat că vrea să joace ofensiv, dar trebuie să adaptezi jocul la ce știi să faci și la ce jucători ai. 
Ionuț Rada, campion în Liga 1 cu CFR Cluj

CONCLUZII | Cătălin Țepelin: „N-am fi rupt norii la EURO, dar nu cred că am fi fost chiar cei mai șchiopi de acolo”

  • În acest joc al presupunerilor aș prefera să rămân de partea optimistă. Până acum nu m-a impresionat nicio echipă mică la EURO. De fapt, toate echipele mici au fost de-a dreptul pitice la turneul acesta final. Țara Galilor, Scoția, Macedonia, Slovacia, chiar și Ucraina, Finlanda nu mi s-au părut cine știe ce.
  • Ne-am fi putut compara cu ele, într-un context favorabil. N-am fi rupt norii la EURO, dar nu cred că am fi fost chiar cei mai șchiopi de acolo.
  • N-a fost un EURO al elitelor, ci al globalizării și dacă am fi fost teleportați acolo, ne-am fi găsit un loc decent în peisaj, poate chiar un loc 3 dacă n-am fi picat într-o grupă inaccesibilă, precum cea a Ungariei.
  • Ne-am fi atins potențialul maxim cu o calificare în optimi, n-am fi putut spera la mai mult.

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: „argumente” / „dialog” / „respect pentru opinia celuilalt”. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Vezi mai multe dintre edițiile Dezbaterea Zilei:

Ce ar fi mai potrivit pentru naționala României: un antrenor român sau unul străin?

Contează cu adevărat cine e antrenor în acte la FCSB?

De ce câștigă CFR Cluj trofeu după trofeu?

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Mesaj politic împotriva statului Kosovo la FCSB - Olympiakos: „Nu vă predați”
Europa League
Mesaj politic împotriva statului Kosovo la FCSB - Olympiakos: „Nu vă predați”
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri
Handbal
Naționala lui Buceschi, prestație onorantă în primul meci de la Euro 2024 » S-a ținut tare cu Ungaria! + moment marcant la interviuri

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (2)
creeperno115
creeperno115  •  28 Iunie 2021, 22:41

Dupa euro 2016 unde am fost eliminati in grupe, calificarea in optimi ar fi fost o perfomanta. Am facut insa *** praf si n-am jucat nici macar grupe

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mal.
mal.  •  28 Iunie 2021, 12:56

Va răspund cu o întrebare! La ce nivel academic ar fi ajuns Bulă dacă termina liceul?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează