Articol de GSP - Publicat luni, 05 iulie 2021 08:54 / Actualizat luni, 05 iulie 2021 09:41
Nicolae Stanciu (28 de ani) a avut un sezon excelent în tricoul Slaviei Praga, devenind unul dintre oamenii de bază ai echipei din capitala Cehiei. Românul nu duce lipsă de oferte, cea mai interesată echipă fiind Galatasaray.
Mijlocașul a intrat în atenția formației turce în urma evoluțiilor consistente pe care le-a avut pentru Slavia. El a reușit să câștige titlul și cupa în Cehia, iar în Europa League a ajuns până în sferturile de finală unde a fost eliminat de Arsenal.
Potrivit Sport.cz din Cehia, Galatasaray a demarat negocierile cu Slavia Praga pentru transferul internaționalului român. Cehii țin la preț, dar sunt dispuși să renunțe la jucătorul născut la Alba Iulia dacă le vor fi îndeplinite cererile.
7milioane de euro este cota lui Stanciu, potrivit transfermarkt.
8,5 milioane cere Slavia Praga în schimbul lui Stanciu
Adus în vara lui 2019 pentru 4 milioane de euro de la Al Ahli, Stanciu poate părăsi gruparea cehă după 2 ani.
„Clubul din Turcia, Galatasaray, este interesat de serviciile lui Nicolae Stanciu. Negocierile dintre cele două grupări au demarat deja, iar Slavia cere 8,5 milioane de euro pentru cel care a fost desemnat cel mai bun jucător străin din liga cehă”, scriu cei de la sport.cz.
De-a lungul anilor, Galatasaray a fost cu ochii pe fotbalul românesc. Mai mulți „tricolori” au evoluat la cea mai galonată echipă din Turcia: Iosif Rotariu, Gică Hagi, Iulian Filipescu, Adrian Ilie, Gică Popescu, Ionuț Luțu, Radu Niculescu, Florin Bratu, Ovidiu Petre, Bogdan Stanciu, Iasmin Latovlevici și Florin Andone.
16goluri și 9 pase decisive în 45 de meciuri oficiale a avut Stanciu pentru Slavia Praga în sezonul recent încheiat.
În cariera sa, Stanciu a jucat pentru Unirea Alba Iulia, FC Vaslui, FCSB, Anderlecht, Sparta Praga, Al Ahli şi Slavia Praga.
Nedelcearu și Stanciu au refuzat să îngenuncheze pe Riverside: „Asta nu are legătură cu fotbalul!”
Citește și alte știri despre fotbalul internațional:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”