SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  ÎNOT

David Popovici, după o săptămână senzațională: „Sunt doar un băiat care înoată repede”

David Popovici (16 ani), de trei ori medaliat cu aur la Campionatele Europene de juniori, a revenit azi în România. Înotătorul român a susținut o conferință de presă pe aeroportul Otopeni.
David Popovici (16 ani), de trei ori medaliat cu aur la Campionatele Europene de juniori, a revenit azi în România. Înotătorul român a susținut o conferință de presă pe aeroportul Otopeni.

Articol de GSP - Publicat luni, 12 iulie 2021 20:20 / Actualizat luni, 12 iulie 2021 20:44

David Popovici (16 ani), de trei ori medaliat cu aur la Campionatele Europene de juniori, a revenit azi în România. Înotătorul român a susținut o conferință de presă pe aeroportul Otopeni.

  • Popovici și-a început parcursul, marți, cu un argint cu ștafeta de 4x100 m liber, unde a doborât recordul mondial de juniori, apoi, joi, a câștigat aurul la 100 m liber cu o corectare a rezultatului, 47,30, ceea ce înseamnă cel mai bun timp din acest sezon și al zecelea din toată istoria probei.
  • Vineri, a bătut recordul mondial de juniori și la 200 m liber, 1:45,26, iar sâmbătă a urcat pe prima treaptă a podiumului și în această probă. Duminică, David a câștigat a treia medalie de aur la 50 m liber cu un timp de 22,22, cel mai bun al său pe această distanță.

Antrenorii mei, Adrian Rădulescu și Dragoș Luscan, sunt unii dintre cei mai importanți oameni, fără de care nu aș fi putut să ajung aici. Le mulțumesc, de asemenea, părinților mei. Aș vrea să mulțumesc federației, tuturor celor care mă susțin, pentru că sunt o mulțime de oameni și mi-ar lua o veșnicie să-i numesc pe toți. Vă mulțumesc tuturor!

După cum a spus și doamna Camelia Potec, mi-am îndeplinit obiectivul, am depășit ce mi-am dorit pentru acest concurs și am câștigat extrem de multă experiență”, așa a început David discursul.

David Popovici: „Vreau să mă obișnuiesc cu o finală la Jocurile Olimpice”

„Acum merg la Tokyo cu același gând, de a face ce pot să fac cel mai bine într-o finală, să mă descurc, să mă obișnuiesc cu o finală olimpică, pentru că vor veni multe, dar și să mă distrez pe cât de tare pot acolo, pentru că despre asta este vorba, ăsta-i spiritul olimpic. 

Gândurile mele au rămas la fel, tocmai pentru că înainte să ajung la europenele de juniori, eram conștient că o să trec printr-un concurs greu și lung, o să stau doar 3 zile în țară și o să plec apoi la olimpiadă”, a mai spus Popovici.

Am auzit imnul național după destul de mult timp, pentru că au fost puține concursuri, și nu doar o dată, ci de trei ori. Și de fiecare dată când am urcat pe podium să văd steagul acolo, să ma uit la toată lumea din tribună stând în picioare, la colegii mei cum mă privesc, a fost foarte tare. 

Sunt un băiat care înoată repede, care are niște antrenori foarte buni, niște părinți foarte buni și niște oameni care mă susțin, geniali. Ar fi o prostie să mă las copleșit de presiune, ba chiar s-o bag în seamă. Toată presiunea care ar putea veni, poate fi numai de la mine, și chiar și așa ar fi o presiune inutilă, pentru că antrenamentul e făcut, munca e depusă, mai urmează puțină muncă până la olimpiadă și odată ce voi ajunge acolo, trebuie să fac doar ce știu.

David Popovici

Senzația David Popovici!

David Popovici și-a încheiat duminică evoluția la CE de juniori de la Roma, câștigând și proba de 50 m liber, după ce zilele trecute se impusese și în cele de la 100 și 200 m.

Adolescentul din București a înotat a zecea cursă la Foro Italico, una pe care a încheiat-o făcând cu ochiul și zâmbind larg. Au fost cinci zile pline pentru David Popovici, care a făcut să se scrie despre el în toate colțurile lumii grație performanțelor reușite la CE de la Roma.

Australienii se tem pentru campionul olimpic din 2016 de la 100 m liber, Kyle Chalmers, italienii l-au comparat cu marele înotător rus Alexander Popov, în timp ce specialiștii l-au pus lângă americanul Caeleb Dressel, campion mondial.

David, 16 ani, încearcă să-i depășească pe toți, iar cu doi dintre ei, Chalmers și Dressel, va avea ocazia să se măsoare la Jocurile Olimpice de la Tokyo, competiție care debutează pe 23 iulie.

Jocurile Olimpice de la Tokyo, sub stare de urgență: fără fani în tribune!

Conor McGregor, scos pe targă din ring! Cum s-a încheiat cel de-al treilea meci cu Dustin Poirier

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (7)
dragdim
dragdim  •  13 Iulie 2021, 02:48

Bravo tie, băiatule! Se pare ca ai înțeles repede cum stau lucrurile pe lumea asta și felicitări și părinților tai care te-au educat cum trebuie. Mult succes in continuare!

vardy
vardy  •  12 Iulie 2021, 21:21

Nu am mai urmarit olimpiadele la televizor de foarte multi ani dar acum vreau sa-l vad pe baiatul asta campion olimpic. Sa ai cel mai bun timp din lume anul asta, la 16 ani, e incredibil.

vecina.de.la.parter
vecina.de.la.parter  •  12 Iulie 2021, 21:16
Postat de jsecada pe 12 Iulie 2021, 21:03

Stelistul armatei! Din bani publici s-a antrenat! Nu specificati nicaieri ca e sportiv al clubului Steaua?! Oare de ce? Sa fie branza se vina? https://www.facebook.com/223137361061650/posts/5968251413216854/

Me so stupid!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează