Articol de GSP - Publicat sambata, 31 iulie 2021 18:47 / Actualizat sambata, 31 iulie 2021 18:59
Finanțatorul lui FCSB, Gigi Becali, susține că mutarea lui Andrei Vlad la CS Universitatea Craiova a fost deja perfectată.
UPDATE 18:45 / Gigi Becali anunță transferul lui Andrei Vlad
GIgi Becali susține că mutarea lui Andrei Vlad la CS Universitatea Craiova a fost realizată. „L-am dat pe Vlad la Craiova. Cu cât l-am luat, cu atât l-am dat. Le-am spus să se uite în acte. Ajunge, gata!”, a declarat finanțatorul celor de la FCSB, conform As.
Gigi Becali îl dă pe Andrei Vlad la CSU Craiova
Finanțatorul Gigi Becali a anunțat după partidă că Andrei Vlad nu va mai juca la FCSB și că dispus să-l trimită la Universitatea Craiova, echipa de unde-l transferase în 2017.
Dinu Todoran, antrenorul celor de la FCSB, a vorbit mai devreme despre situația lui Andrei Vlad. Portarul roș-albaștrilor a gafat în meciul cu Şahtior Karagandî și formația patronată de Becali a fost eliminată din Conference League.
„Vedem la meciul următor dacă va mai apăra sau nu va mai apăra. Am avut o discuție, o să mai vorbim. Nu am discutat dacă și-ar dori să plece sau nu” a spus acum Dinu Todoran la conferința de presă.
Vlad a venit la FCSB de la CSU Craiova în vara lui 2017, după un scandal uriaș. Andrei Vlad și-a rupt contractul cu oltenii și a fugit de la club, asumându-și o suspendare între 16 și 24 de etape. Ulterior, cele două părți au ajuns la o înțelegere, iar FCSB a plătit în schimbul goalkeeperului 450.000 de euro.
Becali vrea să-l de pe Vlad la Craiova
„L-am sunat pe Rotaru. Toate mi se întâmplă pentru că am furat. Vreau să am conștiința curată. Și campionat pierdut, și calificare ratată, acum în Conference. Vlad a greșit la ambele goluri. I-am zis lui Rotaru să-mi dea banii înapoi pe care i-am dat pe el, 450.000, și să-l ia înapoi!
Dacă refuză Rotaru, măcar știu că sunt curat în fața lui Dumnezeu. Mi-a zis că sunt supărat și că vorbim peste o zi sau două. Asta e cea mai mare problemă a mea, că l-am furat atunci pe Vlad!
În plus, eu niciodată nu o să mai iau jucători aiurea, liberi de contract din străinătate, de 28, 29 de ani pe care-i refuză toți și îi ia Becali de bun. Mă refer la Ondrasek și Vucur. Le-am spus la revedere! I-am luat de prost!”, a declarat Becali la „Digi Sport Special”.