INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

VIDEO + FOTO Leo Messi a spus totul despre plecarea de la Barcelona: „Mi-a redus salariul cu 50%. Am ajuns la un acord, dar nu s-a putut din cauza Ligii”

FOTO: Guliver/GettyImages +13   FOTO
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat duminica, 08 august 2021 13:42 / Actualizat duminica, 08 august 2021 14:13

Lionel Messi (34 de ani) a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre plecarea de la Barcelona.

Acompaniat de soție și de cei trei copii, Leo Messi a vorbit azi despre plecarea de la Barcelona.  În momentul în care a intrat în sală, emoțiile l-au cuprins pe starul argentinian, iar acesta a început să plângă, la fel ca unii dintre colegii săi.

+8 FOTO

„În ultimele zile, m-am gândit la ce pot spune. Adevărul este că nu pot spune nimic. Este foarte greu pentru mine, după atât de mulți ani. Am fost aici toată viața mea. Nu sunt gata pentru asta.

Am făcut totul, eu, clubul și Laporta. Dar nu s-a putut mai mult din cauza Ligii. Am făcut totul. Am vrut să rămân. Anul trecut nu am vrut, dar acum voiam. Dar nu s-a putut. Totul era aranjat, dar din cauza Ligii, nu s-a putut face. Eram cu totul de acord. M-am oferit să reduc salariul cu 50%. Nu mi-au cerut nimic mai mult. Am făcut tot ce s-a putut. 

Da, e cel mai greu moment din carieră. Fără îndoială! Au fost multe momente grele, înfrângeri, dar să nu pot reveni la antrenamente... E cel mai greu. E clubul pe care-l iubesc și nu voiam să plec. Mi-am dorit asta anul trecut, dar acum nu voiam”, a spus Messi la conferință.

La finalul discursului, înainte de a răspunde întrebărilor jurnaliștilor, Messi a fost aplăudat la scenă deschisă de cei prezenți în sala de conferință și a plâns din nou.

Cele mai importante declarații ale lui Messi

  • „În ultimele zile m-am gândit la ce pot spune. Adevărul este că nu pot spune nimic. Este foarte greu pentru mine, după atât de mulți ani. Am fost aici toată viața mea. Nu sunt gata pentru asta.
  • „Anul trecut, când am dat burofaxul, știam ce să spun. Dar acum, eu și familia mea eram convinși să rămânem aici. Aici e casa noastră. Știam că vom continua aici
  • „Am fost aici de la 13 ani. După 21 de ani, plec cu soția mea și cei trei copiii ai mei. Vom reveni aici, aici e casa noastră”
  • „Vreau să mulțumesc tuturor și clubului pentru iubirea de care am avut parte, pentru toate lucrurile frumoase pe care le-am trăit. Toate astea m-au făcut să devin omul care sunt”
  • „Am dat totul pentru club, din prima zi”
  • „Nu mi-am imaginat niciodată că voi pleca așa. E greu fără suporteri. Plec fără să văd fanii. Îmi imaginam stadionul plin, putând să-mi iau la revedere cum trebuie”
  • „Sper să revin și să fiu parte din club, să ajut clubul să fie cel mai bun din lume. Asta e tot ce pot spune acum. M-am gândit la multe, dar nu îmi ies cuvintele. Vă mulțumesc tuturor”
  • „E greu să aleg cel mai frumos moment. Poate când am debutat, când visul meu a devenit realitate. Tot ce a urmat a fost uimitor. Dar mereu îmi voi amintit momentul în care a început totul”
  • „Am făcut totul, eu, clubul și Laporta. Dar nu s-a putut mai mult din cauza Ligii. Am făcut totul. Am vrut să rămân. Anul trecut nu am vrut, dar acum voiam. Dar nu s-a putut. Totul era aranjat, dar din cauza Ligii, nu s-a putut face. Eram cu totul de acord”
  • Mi-au trecut multe prin cap, dar sunt și blocat. Nu pot să mă gândesc la ce să spun. Nu am acceptat încă realitatea, să plec de la această echipă și să îmi schimb viața complet. Va fi o schimbare dificilă pentru cei din familie, pentru că au crezut că vom continua aici. Va fi greu, dar trebuie să acceptăm și să mergem înainte”
  • „PSG e o posibilitate, ca să fiu sincer. Dar nu am nimic confirmat. Am fost sunat de multe cluburi. Dar încă nu am niciun acord”
  • „Da, e cel mai greu moment din carieră. Fără îndoială! Au fost multe momente grele, înfrângeri, dar să nu pot reveni la antrenamente... E cel mai greu. E clubul pe care-l iubesc și nu voiam să plec. Mi-am dorit asta anul trecut, dar acum nu voiam”
  • „Cum a spus Laporta, clubul e mai important decât jucătorii. Oamenii se vor obișnui fără mine. Va fi ciudat, dar se vor obișnui. Barcelona are jucători foarte buni și va fi bine”
  • „Era clar că voi continua. Totul era rezolvat. Nu era nicio problemă”
  • „Acasă mă voi simți și mai rău, dar suntem bine, eu și familia mea. Voi juca fotbal în continuare, ceea ce iubesc cel mai mult. Va fi greu, dar trebuie să mergem mai departe”
  • „După alegeri am luat cina cu președintele Laporta. Am vorbit și eram convins că voi continua, că nu vom avea nicio problemă”
  • „Oamenii din Barcelona știu că îmi place să concurez. Voi veni aici ca adversar și voi da totul pentru a câștiga. Voi termina cariera în felul meu, încercând să câștig totul. Vreau să câștig. Asta e mentalitate mea. O să merg la o echipă care poate fi adversara echipei, dar nu voiam să plec” 
  • „Așa cum a spus președintele, clubul are o datorie foarte mare. Nu e posibil să rămân. Trebuie să mă gândesc la viitorul meu, la cariera mea, la ce trebuie să fac. Cum am mai spus, am făcut totul pentru a rămâne. Dar nu e posibil. Nu e nimic de spus. Am făcut tot ce era posibil”
  • „Aș fi vrut să mai câștig o Ligă a Campionilor. Poate am mai fi putut câștiga, dar așa e fotbalul. Nu regret nimic. Am încercat să dat tot ce am mai bun. Cred că am fi putut să mai câștigăm un trofeu Champions League”
  • „M-am oferit să reduc salariul cu 50%. Nu mi-au cerut nimic mai mult. Am făcut tot ce s-a putut”

VIDEO Conferința lui Leo Messi

UPDATE 12:45 » Fanii Barcelonei au venit la Camp Nou

Câteva zeci de fani ai Barcelonei sunt prezenți la stadion pentru a-l vedea pe Leo Messi înainte de conferință

Leo Messi pleacă de la Barcelona

Lionel Messi și reprezentanții Barcelonei nu au putut ajunge la un acord care să respecte toate criteriile financiare, așa cum anunțat încă de ieri după-amiază ziarele din Spania.

Lionel Messi se întorsese din vacanță pentru a semna prelungirea contractului cu Barcelona, dar negocierile dintre starul argentinian și Joan Laporta nu au decurs precum se așteptau cele două parți. 

FC Barcelona a postat un comunicat oficial prin care anunță că Lionel Messi nu va mai continua la clubul catalan în următorul sezon: 

Deși clubul și jucătorul au ajuns la un acord cu intenția clară de a semna astăzi un nou contract, acest lucru nu se poate întâmpla din cauza obstacolelor financiare și structurale (reguli ale Ligii spaniole). În aceste condiții, Messi nu poate rămâne la Barcelona. Ambele părți regretă acest lucru. Barcelona își exprimă gratitudinea pentru tot ceea ce a reprezentat jucătorul Messi. Îi dorim mult succes în continuare, atât în viața personală, cât și la noua echipă
- comunicat Barcelona

Foștii colegi, mesaje emoționante pentru Messi

  • Coutinho: „Îți mulțumesc pentru tot. A fost o mare onoare să te întâlnesc și să joc alături de tine. Sunt recunoscător pentru modul în care m-ai tratat de la venirea la Barcelona. Îți doresc tot binele din lume în viitor. Dumnezeu să aibă grijă de tine și de familia ta”;
  • Ansu Fati: „Toți băieții care ajung la La Masia visează să joace alături de tine. Mă simt norocos că am reușit asta. Vreau să îți mulțumesc pentru cei acești doi ani, pentru toate gesturile tale de afecțiune și pentru tot ce m-ai învățat. Eu și familia mea îți vom fi mereu recunoscători. Îți doresc tot binele din lume”;
  • Xavi: „Ca un mare fan catalan, ca fost coleg și ca prieten, pot doar să îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut în ultimii ani. Orice ai face în continuare, sper să îți reușească. Mult succes!”.
  • Busquets: „Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut la acest club! O fac în numele tuturor celor care ți-au fost alături. Erai un copil când ai sosit, iar acum pleci din postura de cel mai mare jucător din istorie. Ai dus clubul pe culmile gloriei. Sunt mândru că mă pot lăuda cu faptul că am jucat împreună și că am împărțit atâtea momente frumoase. Îmi va fi tare dor de tine!”

VIDEO Cele mai tari goluri înscrise de Messi în La Liga

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Conducerea lui PSG, anunț intern despre transferul lui Messi » Ce au aflat jucătorii și staff-ul lui Pochettino

Au fost publicate salariile de la Barcelona, după despărțirea de Messi! Cine e cel mai bine plătit

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (94)
adrian_hora
adrian_hora  •  09 August 2021, 09:47
Postat de magic4ever pe 08 August 2021, 18:02

Depay a primit 18 milioane euro pe an si Aguero are sigur peste 10...cu banii astia plus inca vreo 7 milioane ii dadeau contract legendei Messi pt macar 1 an...eate cel mai bun fotbalist din istoria clubului si inca joaca la cel mai inalt nivel, nu se vede deloc varsta la el....cred ca cei de la Barcelona au vrut sa forteze mana ligi spaniole si sa ridice plafonul salarial permis sa nu piarda vedeta campionatului...eu cred ca o sa se gaseasca o solutie in al 12 lea ceas si Messi o sa ramana la Barcelona...o sa piarda mult si liga spaniola din drepturile tv si audienta fara Messi...

mai degraba clubul a vrut sa ii forteze mana lui messi, cum sa ii dai 35 de milioane pe sezon unuia de 34-35 de ani? nu merita oricum s-ar numi.

1735767466699239
Mike Che  •  08 August 2021, 20:46

Din 70 de milioane rămânea cu 35... ăsta da sacrificiu!!! Lacrimi de crocodil :))

depeche
depeche  •  08 August 2021, 18:52
Postat de blue_lion pe 08 August 2021, 14:18

A plecat sa faca performanta la cluburi care isi permit. Si-a dat seama ca nu are ce face cu al de Griezman, Brathwaite sau Depay. Messi a fost un campion si vrea sa-si incheie cariera la fel...Bani cred ca are si pentru alte 50 generatii dupa el. Nu mai aberati!

De ce “cluburi care isi permit”? Deci este tot chitit sa faca zeci de milioane… de ce sa nu te duci acasa in Argentina, sa iti termini cariera unde te-ai nascut, fara a cere zeci de milioane salariu? Pentru tot ce i-a oferit Barcelona, putea sa joace gratis un sezon-doua pana sa se retraga…

Vezi toate comentariile (94)
Comentează